Hubul de servicii medicale performante de la poalele Vlădesei

Locuitorii din zona de vest a județului Cluj vor beneficia de acum de servicii medicale de înaltă calitate ca urmare a unei investiții de 7 milioane de euro ce a vizat reabilitarea clădirii vechi a Spitalului Orășenesc Huedin și dotarea cu aparatură medicală performantă a ambulatoriului integrat de specialitate. Acest lucru a fost posibil datorită unei finanțări nerambursabile obținute din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și din bugetul de stat, la care s-a adăugat o contribuție de 2 la sută din bugetul local. Printre echipamentele medicale cu care a fost dotată unitatea medicală se numără un computer tomograf, ceea ce va face ca pacienții să nu mai fie nevoiți să meargă la Cluj pentru a-și face o astfel de investigație imagistică.

Reprezentanții administrației locale di Huedin spun că prin investiția realizată s-a dorit ca Spitalul Orășenesc Huedin să se transforme ușor într-un hub medical al zonei de vest a județului Cluj, deservind inclusiv comunități din județele limitrofe. Inaugurarea corpului de clădire și a aparaturii medicale a avut loc joi, 21 decembrie 2023 în prezența autorităților locale, județene, dar și centrale. Printre cei prezenți s-a numărat și europarlamentarul Daniel Buda,

„Este un lucru extrem de important pentru orașul nostru având în vedere că acesta este străbătut de DN1/E60, unde au loc foarte multe accidente iar Spitalul Orășenesc Huedin se află în prima linie pentru salvarea acestor vieți. Mai mult, chiar dacă Spitalul nostru este un spital orășenesc susținut de o comunitate de 8000 de locuitori, el funcționează în fapt ca un hub medical pentru întreaga regiune de vest a județului Cluj, deservind o populație de aproximativ 70.000 de locuitori din județele Cluj, Alba, Sălaj și Bihor. 

Investițiile pe care le-am realizat în această unitate medicală reprezintă angajamentul nostru ferm pentru sănătatea locuitorilor orașului Huedin precum și a întregii zone. Investiția inaugurată azi depășește 7 milioane de EURO” , a spus Mircea Moroșan, primarul orașului Huedin. 

Edilul a arătat că de acum, pentru pacienți este important că nu vor trebui să se deplaseze la Cluj-Napoca pentru un examen de computer tomograf, spre exemplu. El spune că investigația imagistică va putea fi realizată în cadrul Spitalului Orășenesc Huedin, arătând că în cazul unui eveniment rutier ori a unui accident dar și în alte situații grave, computerul tomograf este cel care îl ghidează pe medic pentru a lua cele mai bune decizii pentru pacient. 

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe a ținut să arate că investiția de la Huedin se adresează sănătății, precizând că sănătatea nu are preț. „Această investiți este importată pentru toți cetățenii din această parte a Munților Apuseni. Până acum această zonă avea multe lipsuri dar încet, încet intrăm într-o normalitate”, a spus Alin Tișe. „Pentru mine este un moment de fericire pentru că cele mai vechi amintiri se leagă de Huedin deoarece aici m-am născut și mă bucur că am putut pune umărul la tot ce se întâmplă aici”, a mai spus președintele Consiliului Județean Cluj, arătând că investiția de la Huedin va fi și pentru generațiile viitoare.

„Această investiție este deosebit de importantă pentru această zonă deoarece populația din această microregiune era nevoită să parcurgă chiar și 100 de Km până la cea mai apropiată unitate sanitară. Odată cu această investiție, acest drum se scutește și vom avea servicii medicale performante pe plan local. Aici a fost creat un ambulatoriu de specialitate, cu 14 cabinete medicale și laboratoare și au fost achiziționate foarte multe aparate medicale extrem de performante”, a precizat Adina Pașcalău, manager Spital Orășenesc Huedin 

Prezent la evenimentul de inaugurare a investiției, Ovidiu Cîmpean, secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene a ținut să remarce eforturile făcute de Primăria Huedin pentru a readuce la viață vechiul corp de clădire și dotarea acestuia cu aparatură medicală performantă. 

„Regiunea NV este cea mai performantă la nivel național și asta se datorează muncii autorităților locale și a județului Cluj și sper ca în viitor să fie pregătite și alte proiecte pentru cetățenii din această zonă. Ca o comparație, suntem la un moment de bilanț pentru Programul Regional 2014-2020, care luna aceasta se încheie, și suntem aproape de o absorbție de 100%, iar aceast aspect este o premieră pentru România de când țara noastră este membru UE”, a spus Ovidiu Cîmpean, secretar de stat MIPE.

Europarlamentarul Daniel Buda a explicat că sănătatea constituie o prioritate și pentru Comisia Europeană, dând asigurări că va sprijini, în continuare, proiectele de la Huedin.

„La nivelul Parlamentului European ne preocupăm mereu de ceea ce înseamnă alocările financiare, inclusiv pentru spitale. Săptămâna trecută s-au mai alocat de la Comisia Europeană 685 de milioane de euro pentru 7 țări, printre care și România, pentru a fi investiți în sănătate”, a declarat și Daniel Buda, europarlamentar PNL.

Investiția din cadrul spitalului s-a realizat prin două proiecte cu finanțare europeană, guvrnamentală și locală: „Reabilitare energetică a clădirii vechi a Spitalului Orășenesc Huedin”; „Dotare cu aparatură medicală a ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Orășenesc Huedin”.

Pentru proiectul de „Reabilitare energetică a clădirii vechi a Spitalului Orășenesc Huedin” valoarea investiției a fost de 15.407.230,39 lei cu TVA, din care suma eligibilă finanțată din fonduri europene este de 12.971.030,09 lei, iar diferența de 2.436.200,30 lei reprezintă suma neeligibilă și a fost finanțată din bugetul local al orașului Huedin. Finanțarea cheltuielilor eligibile a fost realizată astfel: 85% Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), 13% bugetul de stat și 2% contribuția UAT Huedin.

Reabilitarea clădirii vechi a Spitalului Orășenesc Huedin a cuprins următoarele lucrări: amenajare și drenare a terenului pe care e amplasată clădirea, lucrări de construcții la structura de rezistență și la arhitectura clădirii, lucrări de instalații sanitare, termice și electrice, protecția împotriva radiațiilor, lucrări de construcție a liftului, lucrări de construire a sistemului de securitate la incendiu, construirea de structuri suplimentare pentru echipamentele medicale, instalarea centralei termice pe gaz și a pompelor de căldură, reabilitarea grupurilor sanitare, precum și lucrări de finisaj ale elementelor de construcții.

Clădirea reabilitată a Spitalului Orășenesc Huedin, va găzdui cabinetele și laboratoarele ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul spitalului:

Cabinet Medicină Internă, Cabinet Oftalmologie, Cabinet ORL, Cabinet Obstetrică – Ginecologie, Cabinet Dermatovenerologie, Cabinet Pediatrie, Cabinet Cardiologie, Cabinet de Medicină Fizică și Reabilitare, Cabinet Neurologie, Cabinet Chirurgie General, Cabinet Psihiatrie, Cabinet Ortopedie Traumatologie, Cabinet Gastroenterologie, Cabinet Psihologie, Cabinet Endocrinologie, Laborator Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, Laborator de Analize Medicale, Laborator de Medicină Fizică și Reabilitare, Laborator Radiologie și Imagistică Medicală.

Proiectul de „Dotare cu aparatură medicală a ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Orășenesc Huedin”a fost finanțată prin același program de finanțare (POR), având o valoarea totală eligibilă de 10,165,558,11 lei cu TVA, din care 2% reprezintă cofinanțarea orașului Huedin.

Principalele aparate achiziționate în cadrul acestui proiect: aparat Computer Tomograf (CT) – în valoare de 1.710.255,80 lei; două aparate Doppler color – în valoare de 909.919,46 lei; aparat DEXA (Dual-energy X-ray Absorptiometrie) – în valoare de 735.743,09 lei; electroencefalograf (EEG) – în valoare de 424.949,10 lei; colonofibroscop – în valoare de 357.821,10 lei.

„Prin inaugurarea acestor proiecte marcăm un moment foarte important în procesul de transformare și modernizare a Spitalului Orășenesc Huedin, cu atât mai mult cu cât instituția este singura unitate medicală din partea de vest a județului Cluj și care oferă servicii medicale inclusiv pacienților din județele limitrofe.

Utilitatea acestor investiții se justifică și prin faptul că orașul Huedin este situat pe DN1/E60 (pe axa Cluj-Napoca – Oradea), zonă în care se produc cele mai multe accidente de circulație soldate cu răniți și decese, iar Spitalul Orășenesc Huedin este cea mai apropiată unitate medicală care poate contribui la salvarea vieții celor implicați în evenimentele rutiere”, a transmis administrația locală din Huedin.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut