Hotărârea conform căreia 2 decembrie 2022 va fi zi liberă, adoptată de Guvern

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, miercuri, la finalul ședinței de Guvern, că a fost adoptată hotărârea în baza căreia 2 decembrie 2022 va fi zi liberă pentru salariații din instituțiile și autoritățile publice.

Este vorba de o zi de vineri care se situează între o zi de sărbătoare legală și o zi de repaus săptămânal.

„S-a aprobat. (…) Avem o prevedere în Codul Muncii care ne spune clar ca, pentru predictibilitate pe parcursul anului, în luna ianuarie să aprobăm o astfel de hotărâre de guvern. Practic nu am făcut astăzi decât să respectăm Codul Muncii”, a precizat ministrul, la o conferință de presă la Palatul Victoria, scrie AGERPRES.

Budăi a estimat că nu vor fi declarat alte „punți” în acest an, care să lege zile libere. El a apreciat că declararea unei zile libere trebuie analizată atât din perspectiva angajaților, cât și a patronatelor.

Pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a figurat proiectul de hotărâre care vizează stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2022. Conform acestuia, se propune ca ziua de 2 decembrie 2022 să fie declarată zi liberă, întrucât aceasta se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală și perioadele de repaus săptămânal, conform legii.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut