Horia Bădescu, Cărţile vieţuirii

Cartile vietuiriiPoet de o extraordinară forţă imaginativă şi expresivă, Horia Bădescu este de departe cel mai înzestrat poet contemporan al Clujului. La împlinirea vîrstei de 70 de ani, el a fost gratulat de Editura Eikon cu o frumoasă ediţie de autor care cuprinde o retrospectivă a întregii sale poezii, poezie de mare supleţe a melosului, mărturisind o vocaţie nedezminţită a unei creaţii profunde şi diversificate. Cele trei volume care alcătuiesc trilogia Cărţile vieţuirii adună sub aceleaşi coperte o selecţie esenţială din cele 21 de volume ale autorului, conţinînd un adevărat regal de poezie, care nu poate să nu fie gustat şi apreciat de orice cititor, oricît de sofisticate i-ar fi gusturile şi preferinţele. Acesta va găsi aici o voluptoasă şi graţioasă poezie de dragoste, transpusă într-o declaraţie lirică e mare subtilitate, cu trăiri hiperbolizate de o atmosferă sugestivă şi tainică, derivînd din vestitele lui ronsete, o combinaţie proprie de rondel cu sonet, de vaporoase incantaţii ritualice, sporind beatitudinea existenţei fericite sub zodia erotismului fascinant şi luxurios, dar şi o poezie a lucidităţii existenţiale atingînd zonele cele mai înalte ale sublimului gnostic şi sapienţial. Volumele astfel concepute dau seama de trei vîrste fundamentale ale poeziei sale: vîrsta tinereţii şi a dragostei ardente, vîrsta maturităţii şi a observaţiei severe (critice) a realităţii, a dezamăgirilor şi tribulaţiilor sufletului colectiv şi vîrsta senectuţii, preocupată de zariştea metafizică a trăirii şi contemplării sacrului, a surprinderii sentimentului morţii şi a „abatoarelor tăcerii”. Fiecare dintre aceste vîrste îşi are expresia ei lirică netrucată, de o mare capacitate imaginativă şi constructivă, mărturisind forţa creatoare a unei personalităţi puternice şi iradiante. De la volumul de debut Marile Eleusii, din 1971, pînă la Vei trăi cît cuvintele tale din 2010 , cititorul se poate întîlni cu marile sale volume generatoare de stări lirice profunde, precum Ascunsa trudă (1979), Anotimpurile (1987) Ronsete (1995) şi Ziua cenuşii (2000), acestea din urmă grupate în jurul volumului de poezii cenzurate Furcile caudine (1991), spre a trece apoi la „dezbaterile” pasionante din volumele Pielea îngerului (2007) şi Jurnal de subterană (2012). La rîndul lui, fiecare volum are plasat la sfîrşit o scurtă secvenţă critică semnată de cîte un important critic contemporan; Ioan Adam pentru primul, Petru Poantă pentru al doilea şi Ioan Holban pentru al treilea, acesta din urmă intitulîndu-şi textul Un poet cu certificat european, cu referire la principalele volume traduse şi premiate peste hotare (Premiul european de poezie francofonă „Leopold Sedar Senghor”) şi la seria de aprecieri venite din partea unor confraţi străini, precum Jean Luc Wauthier, Alain Duveau, Jean Chatard, Michel Camus, Jean Max Tixier, Gerard Bayo, Dominique Daguet. Evident că niciun poet român de la Nichita şi Sorescu încoace n-a beneficiat de mai alese şi mai convingătoare „certificate” de apreciere ca Horia Bădescu, poet al profunzimilor şi al „Silogismelor drumului”, în veşnica căutare de a da răspuns marilor întrebări ale lumii. De la exultanţa lirică a primelor volume, atestînd starea dionisiacă a poeziei lui, pînă la formele lirice tot mai rafinate în care îşi transpune mesajul poetic, asistăm la o avalanşă de stiluri şi forme literare, în care schimbările de umoare şi de atitudine sînt tot mai epatante, poetul posedînd o ştiinţă cu totul aparte a asimilării şi valorificării unor modalităţi lirice foarte diverse, pe care şi le asumă la modul creator. Aşa este cazul romanţei şi cîntecului de petrecere, al bocetului şi baladei, care primesc cu toate „întruchipări” proprii, din ce în ce mai sugestive şi mai convingătoare sub raport estetic, întreaga sa lirică comportîndu-se de o manieră categorică, din care respiră forţa unei savante orchestraţii muzicale, subsumată unei desăvîrşite logici ideatice şi coeziuni interioare. Concepută din plasma transparentă a reveriilor creatoare, vehiculate prin forţa şi incandescenţa cuvîntului, poezia sa propune un drum iniţiatic sugestiv spre abordarea incantatorie a lumii, cu o putere de stăpînire şi mlădiere a cuvîntului care te cucereşte şi te încîntă. Apetenţa sa vizibilă de comunicare cu Logosul universal, prin cuprinderea şi cosmogonica îndepărtare ontologică dinspre memorie spre transcendenţă, conduce la crearea unei epifanii de subminare a realului de esenţă mistică şi divină, printr-o semantică proprie acestei aventuri sentimentale, ce tulbură ceremonialul romantic, prin sistematice invazii din zona intelectuală a imaginarului. Traseul liric şi existenţial atestă afirmarea unei gnoze în care erosul devine calea de cunoaştere cea mai potrivită: „se auzea îngerul cum trece/ pe gura ta încleştată şi rece,/ aveai ochii imenşi şi păgîni,/ apele tremurau de la umeri la sîni,/ părul se făcuse de-amurg şi ardea, spatele-ţi împărătesc viscolea,/ nu mai ştiam de e seară ori dimineaţă,/ ne făcusem de fum şi de ceaţă/ şi suiam vămile care se rup/ fără de chipuri, fără de trup”. Sau : „pe degete-ţi umbla surîsul meu,/ pe buze, sufletul lui Dumnezeu”. Sau: „Şi Dumnezeu e ultimul centaur./ S-a-ntors lumina de la Epidaur”. Trăind din plin dulcea aspiraţie spre zările divine ale înaltului, poetul Horia Bădescu este asemeni unui demiurg creator de lumi, ce ne transpune în însăşi ecuaţia febrilă a secolului, încercînd să schimbe ceea ce este de schimbat, spre lauda deplină a omului şi a sîmburelui de dumnezeire ce este încorporat în el: „Veacul se duce, vremea e tîrzie;/ la tine-n ceruri, cineva mai ştie/ pămînturile noastre peste Prut?/ Fă să se pară că ni s-a părut/ că-n ele creşte doar zădărnicie;/ Doamne, te strigă-ntreaga Românie/-n pămînturile noastre peste Prut!/ Fă să se poată dacă s-a putut/ paharul să ni-l treci în clipa sumbră!/ Ia-Ţi cîrja ta de lacrime şi umblă/ -n pămînturile noastre peste Prut/ ca să mărturisim că Te-am văzut!/ Aşează, Doamne, lumea cum am vrut!”

Poet cetăţean, poet cu vocaţia adîncă a tragismului fiinţei umane, dar şi cu vocaţie metafizică certă, poetul Horia Bădescu trăieşte lîngă noi şi cu noi pentru a ne înflori din cînd în cînd sufletul. Iar Cărţile vieţuirii sînt cărţile patimilor şi aspiraţiilor noastre de zi cu zi.

Mircea POPA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.