Horea UIOREANU este convins că SMURD Mociu va funcţiona din prima zi a lunii iunie

Prezent la şedinţa de lucru a Microregiunii ,,Cîmpia Transilvaniei” unde au  participat toate conducerile administrative din comunele asociate, preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, a făcut cîteva declaraţii, în afara subiectelor puse în dezbatere pe  ordinea de zi (despre care nu am relatat în numărul trecut al ziarului nostru).

Întrebat care sînt priorităţile administraţiei judeţene pentru sprijinirea fermierilor şi a lucrătorilor din agricultură, acesta a nominalizat trei obiective: atragerea de cît mai multe fonduri europene pentru revigorarea acestui segment important care asigură securitatea alimentară a populaţiei, construirea unui  abator modern şi necesar pentru judeţ, la Iclod, unde există o bună parte din suprastructura necesară pe locaţia vechii ferme a IAS  ului, construirea unui depozit pentru producătorii de cartofi şi rădăcinoase din zona montană şi a unui parc voltaic cu o putere de 10 MW la Chinteni, investiţie ce ar urma să se plătească, eşalonat, în cinci ani, dar care uşurează facturile CJC cu 180 de miliarde lei anual, echivalent al consumului de curent în instituţiile din subordine.   Referitor la noua reorganizare teritorială gîndită de actuala putere, Uioreanu a menţionat faptul că cei 13 preşedinţi de Consilii judeţene ai PNL  au avut, recent, o întîlnire cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, care i-a asigurat că rămîn comunele, judeţele, iar controversata  regionalizare se va dezvolta pe dimensiunea actualelor regiuni. Clujul, Bihorul, Bistriţa-Năsăud, Maramureşul, Satu-Mare şi Sălajul, cu o populaţie de cca 2.740.000 de locuitori şi o suprafaţă de 34.160 km pătraţi, formează actualul şi viitorul perimetru al regiunii Nord-Vest.

Referitor la desemnarea guvernatorilor, preşedintele propune ca aceştia să fie aleşi prin votul cetăţenilor.
În urma analizei făcute la şantierul de construcţie SMURD Mociu, unde au participat primarii din cele 10 unităţi administrativ contribuabile, s-a concluzionat că lucrările sînt în grafic, existînd garanţia certă că pompierii şi personalul medical vor putea interveni în situaţiile de urgenţă din acest segment al judeţului, din primele zile ale lunii iunie a acestui an.

Dumitru  VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.