Hărdău s-a „sucit”: nu mai candidează

Senatorul PDL, Mihail Hărdău, prim-vicepreşedinte PDL Cluj-Napoca, anunţă că nu va mai candida pentru o nouă funcţie de parlamentar la alegerile din acest an.

„Nu am intenţia, nu doresc şi nu mi-am depus dosarul de candidat pentru niciun colegiu parlamentar la alegerile parlamentare din 2012. Îmi menţin punctul de vedere că pe Colegiul 1 Cluj-Napoca de la Camera Deputaţilor este normal să candideze un membru al Partidului Democrat Liberal care a participat şi contribuit în ultimii 10 ani la construcţia organizaţiei municipale şi judeţene din Cluj”, declară Hărdău, făcînd referire la Adrian Papahagi, , liderul Fundaţiei Creştin-Democrate, susţinut de PDL pentru candidatura în colegiul menţionat, din partea Alianţei România Dreaptă  (ARD).

„Apreciez că interesele cetăţenilor din Colegiul 1 Cluj-Napoca de la Camera Deputaţilor pot fi reprezentate cel mai bine în competiţia alegerilor de către un candidat PDL care a demonstrat implicare şi dedicare totală permanentă în viaţa publică şi politică locală. Buletinul de Mănăştur în sine nu conferă acest statut”, adaugă Hărdău, făcînd aluzie la acelaşi Papahagi.

Amintim că, la sfîrşitul lunii trecute, Mihail Hărdău îşi exprimase intenţia de a candida la Camera Deputaţilor în Colegiul 1din Cluj-Napoca, ţinînd cont de faptul că în colegiul în care în prezent este titular va candida pentru Senat fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Alin Tişe. Aflînd că nici aici nu are loc –  Colegiul 1 de la Cameră fiindu-i distribuit lui Papahagi -, Hărdău l-a catalogat pe acesta din urmă drept „un Agamiţă Dandanache şi un fripturist” şi a ameninţat că, dacă nu va inerveni nici o schimbare, îl va contracandida pe Papahagi, indiferent din partea cui. „Ca principiu, eu nu-s de acord sub nici o formă ca pe colegiul meu să vină Agamiţă Dandanache. Nu vreau eu să candidez neapărat. Indiferent cine e, nu vreau nici un Agamiţă Dandanache. Consider că nu e în regulă ca o alianţă care se numeşte dreaptă să înceapă cu o problemă strîmbă. Asta-i tot. Deocamdată nu s-a luat nicio decizie, dar într-un grup mai restrîns am spus că nu-s de acord ca pe colegiul meu să vină oameni care n-au fost din PDL. Dacă rămîne candidatura domnului Papahagi, voi candida contra lui.

N-are importanţă din partea cui”, declara, la acea vreme. Hărdău. Papahagi i-a răspuns în aceeaşi termeni, subliniind că Mihail Hărdău nu este „apropitar” pe colegiul său. ‘Apreciez aluziile literare ale domnului profesor Hărdău, dar nu înţeleg referinţa de apropitar a domniei sale la colegiul său. În ce mă priveşte, nu concurez pentru locul domniei sale în Senatul României, ci mi-am manifestat intenţia să candidez în colegiul nr.1 – Camera Deputaţilor, unde Alianţa România Dreaptă nu are actualmente titular”, a lămurit lucrurile Papahagi.

În ceea ce priveşte ameninţarea lui Hărdău cu contracandidatura, Papahagi a adăugat: „În ce priveşte ameninţarea traseismului, nu cred că un vechi membru PDL ar fi dispus să ilustreze această urîtă practică şi să candideze din partea oricui. Sînt convins că domnul profesor Hărdău, pe care îl stimez, va rămîne un stîlp al PDL Cluj şi al dreptei româneşti, aşa cum ştiu că înnoirea clasei politice şi schimbul de generaţii sînt dorite de electorat şi de Alianţa România Dreaptă”, a punctat Papahagi.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.