Hamas pleacă din Damasc pentru a nu fi tîrît în căderea lui Assad

La Vanguardia

Hamas a început să abandoneze Damascul, unde şi-a avut cartierul general din 1999. Regimul lui Bashar al Assad a fost marele său aliat din lumea arabă, dar acum trebuie să se distanţeze. Sînt deja peste 4.000 de civili morţi de mîna unui guvern tot mai izolat, iar grupul islamic nu vrea să fie tîrît în prăpastie de căderea preşedintelui Assad.

“Vom muta statul major pentru că la Damasc nu mai avem libertatea pe care o aveam pentru a ne exprima”, a confirmat Mohamed Fuqaha, deputat palestinian al Hamas. A fost astfel confirmată ştirea difuzată le de şeicul Hassan Yussef, fondatorul mişcării din Cisiordania. Amman şi Cairo vor găzdui de-acum încolo birourile centrale ale Hamas. Cadrele au plecat deja din Damasc, deşi conducerea a rămas, pentru a păstra aparenţele că nu există nicio problemă cu Assad. Totuşi, situaţia este foarte incomodă pentru Hamas.

Conducători ai organizaţiei, din Gaza şi din Cisiordania, au confirmat că nu pot rămîne indiferenţi la moartea atîtor civili şi au cerut democraţie. Plecarea lor din Damasc este o dovadă în plus că supravieţuirea preşedintelui Bashar al Assad este o chestiune de scurt timp. Islamiştii ştiu şi au început să se distanţeze. Majoritatea liderilor Hamas care trăiau la Damasc s-au instalat în Gaza. Alţii au plecat în Iordania, Egipt, Sudan, Qatar şi Liban. La Damasc a rămas doar conducerea de vîrf, în frunte cu Khaled Mishal. Iranul, singurul aliat care i-a rămas lui Assad, l-a avertizat pe Mishal că dacă abandonează Damascul va întrerupe ajutorul economic, livrările de arme şi pregătirea militară a activiştilor săi.

Pînă acum cei care au plecat sînt membri ai Comitetului politic, dar şi membri ai braţului armat al Hamas. La Damasc au rămas, alături de Mishal, care conduce comitetul politic, Mussa Abu Marzuq, numărul doi al organizaţiei, Izat Rishak şi Salaj el Aruri. Rămînerea lor încearcă să abată atenţia de la plecare. “Nu este uşor să abandonezi Siria în mod elegant, fără să pară că fugim toţi de pe un vapor care se scufundă”, a comentat un lider Hamas.

Hamas face parte din mişcarea Fraţilor Musulmani, care au condamnat aspru moartea a 4.000 de civili de mîna regimului lui Assad. Pe de altă parte, decizia Ligii Arabe de a condamna Siria şi de a-i impune sancţiuni economice, fără precedent, au sfîrşit prin a convinge Hamas că nu poate compromite rolul pe care Fraţii Musulmani speră să-l joace într-o Sirie eliberată de dictatura lui Assad. Membri ai opoziţiei siriene au declarat că “regimul, care va înlocui dictatura Assad, nu intenţionează să continue alianţa strategică cu Iranul şi Hezbollah”.

În urmă cu cîteva luni, Assad era principalul aliat al Hamas. Totuşi, rapidele schimbări strategice provocate de primăvara arabă au alterat vechile alianţe.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.