Haltere / Sportivă de la CSM Cluj, trei medalii de argint la europene

Sportiva română Lavinia Vinţeleriu a cucerit trei medalii de argint în limitele categoriei 49 kg, la Campionatele Europene de haltere pentru juniori Under-15 de la Ciechanow (Polonia). Vinţeleriu, legitimată la CSM Cluj-Napoca şi componentă a CNOPJ Botoşani, a ocupat locul secund la stilul smuls, cu 63 kg, la aruncat s-a clasat a doua, cu 80 kg, iar la total a terminat pe poziţia secundă, cu 143 kg.
România participă cu doar două sportive la Europenele din Polonia, cealaltă fiind Petronela Budăi (CS Botoşani), care va concura în această seară, la categoria 71 de kilograme. Cele două sunt însoţite de antrenorul Mircea Flămând. Federaţia Internaţională de Haltere (IWF) a impus în iunie o suspendare de un an Federaţiei Române de Haltere ”din cauza mai multor cazuri de încălcări ale regulamentului antidoping”, sancţiune care a privat halterofilii români de participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august). În ciuda suspendării, FRH are dreptul să participe la competiţiile care nu sunt sub egida IWF, printre care se numără şi competiţia din Polonia.

C.FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut