”Haiducii” Universității Cluj au încheiat campania de promovare cu o victorie

Universitatea Cluj a încheiat play-off-ul pentru promovare din Divizia A de handbal masculin cu o victorie, la Sighișoara, în meciul derby al seriei, care a adus față în față primele două clasate la finalul competiției.

Succesul cu 32-30 în fața celeilalte echipe care a obținut promovarea în Liga Zimbrilor a însemnat și parcursul fără înfrângere în play-off, U reușind 13 victorii și un rezultat de egalitate.

La finalul acestui adevărat tur de forță, antrenorul Ionuț Ramba a declarat pentru u-cluj.ro: „Suntem foarte bucuroși că am reușit să câștigăm acest play-off fără înfrângere, acesta fiind unul dintre obiectivele noastre. Am reușit să terminăm victorioși și sănătoși campionatul pe terenul contracandidatei noastre printr-un meci frumos în fața a peste 1000 de spectatori. A fost un sezon greu, în care s-a muncit foarte mult, evoluția văzându-se la fiecare meci și concretizându-se la final cu câștigarea Diviziei A. Tot ceea ce am realizat nu ar fi fost posibil fără susținerea clubului, a conducerii și a sponsorilor. Fiecare om din staff și echipă a fost important. Acum așteptăm cu nerăbdare primul meci din Liga Zimbrilor și cât mai multă lume la sală să ne bucuram împreună de handbal. Haide U!”

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut