Guvernul vrea să reducă costul energiei eletrice“tăind” din certificatele verzi

energieModificările aduse Legii 220 în privinţa scăderii numărului de certificate verzi ar urma să reducă factura plătită de consumatorul final cu 50% pentru energia regenerabilă, apreciază Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie.

„Modificările aduse Legii 220 în privinţa scăderii numărului de certificate verzi va reduce factura plătită de consumatorul final cu 50%, la capitolul energie regenerabilă din factură”, a afirmat Constantin Niţă.
Noile prevederi ale Legii 220 presupun suspendarea pentru trei ani şi jumătate a sistemului alocării de certificate verzi pentru producătorii de energie din resurse regenerabilă. „Legea se referă la suspendarea ei pentru 3 ani şi jumătate, pînă la 1 ianuarie 2017. Astfel, sistemul de certificate va presupune alocarea unui certificat verde pentru energia eoliană, un certificat pentru hidro, două certificate verzi pentru energia solară. Restul vor fi păstrate într-un coş de ANRE, prin legislaţie secundară. Se va calcula pentru fiecare investitor cîte certificate va avea în 2017. Numărul de certificate probabil, în legislaţia secundară, se va prevedea şi pot fi scontate la bancă sau pot fi preluate ca valoare după 1 ianuarie 2017”, a adăugat ministrul delegat pentru Energie.

Alte modificări ale legii sunt exceptarea de la prevederile legii energiei a marilor consumatori, cu un consum anual mai mare de 150 GWh, precum şi posibilitatea ca producătorii de energie regenerabilă care livrează sub 5MWh de energie să poată încheia contracte bilaterale pentru comercializarea electricităţii.

Niţă a adăugat că legea va intra în vigoare în 1 iulie şi că sunt aşteptate orice fel de propuneri pe această temă.

În prezent se acordă 6 certificate verzi pentru fiecare MWh de energie produs în centrale fofotoltaice, 2 certificate pentru energia produsă de turbine eoliene noi şi 3 certificate pentru energia hidro. Fiecare producător primeşte gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea. Producătorii vînd aceste certificate către furnizori, care sînt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o parte din energia consumată să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli. Certificatele verzi sunt tranzacţionate la preţul maxim admis de lege, întrucît cererea depăşeşte cu mult oferta. În prezent, energia regenerabilă acoperă aproximativ 8% din consumul final.

ANRE propune reduceri mai temperate

În analiza pieţei de energie regenerabilă din 2012, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) apreciază că numărul certificatelor verzi acordate producătorilor de energie din surse regenerabile ar trebui redus, dar maxim la jumătate. Cea mai mare reducere a numărului de certificate verzi acordate pe MWh de energie produsă este propusă de ANRE pentru centralele fotovoltaice, respectiv înjumătăţirea de la 6 la 3 certificate. Pentru turbinele eoliene noi, ANRE recomandă scăderea numărului de certificate verzi de la 2 pe MWh de energie la 1,5, iar pentru centralele eoliene refolosite reducerea ar fi de la 2 la 1,3. În cazul microhidrocentralelor, unităţi cu putere instalată de până la 10 MW, ANRE consideră că ar fi oportună scăderea numărului de certificate verzi de la 3 la 1,3.

Producătorii de energie regenerabilă critică modificările legii

Reprezentanţi ai asociaţiilor companiilor din sectorul energiei regenerabile au spus de mai multe ori că orice modificare a legii prin care energia din surse alternative este sprijinită de stat prin schema certificatelor verzi va duce la pierderea unor investiţii de miliarde de euro. Pînă în prezent, investiţiile totale în producţia de energie alternativă în România depăşesc 3 miliarde de euro.

Însă, marii consumatori de energie, ca Alro Slatina sau ArcelorMittal Galaţi, au criticat de mai multe ori ajutorul acordat de stat producătorilor de energie regenerabilă, afirmînd că acest sprijin contribuie la creşterea masivă a costutrilor cu electricitatea.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.