Guvernul salută semnarea Tratatului de stabilitate

Guvernul salută semnarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în Uniunea Economică şi Monetară de către 25 de state membre ale UE, printre care şi România.
“România a dorit să se alăture acestei iniţiative atît pentru a putea contribui la procesul de consolidare a Uniunii, cît şi pentru a-şi promova punctele de vedere, iar tratatul completează seria instrumentelor adoptate la nivel european pentru supravegherea bugetară şi a dezechilibrelor, instrumente menite a conduce Uniunea şi zona euro către politici de calitate”, a declarat premierul Mihai-Răzvan Ungureanu. În acest fel, se urmăreşte realizarea unei creşteri economice durabile, un ridicat nivel de ocupare al forţei de muncă, de competitivitate şi coeziune în cadrul Uniunii Europene.
Potrivit Guvernului, România intenţionează ca în cursul acestui an să ratifice tratatul şi să decidă asupra modului de aplicare a acestuia.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.