Guvernul a aprobat un memorandum privind negocierea unui împrumut de 200 milioane euro cu BIRD

Guvernul a aprobat miercuri un memorandum referitor la negocierea unui împrumut de 200 de milioane de euro cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) privind învăţămîntul secundar, informează AGERPRES.

„Guvernul a aprobat, printr-un memorandum, Raportul negocierii Acordului de împrumut dintre România şi BIRD în vederea implementării Proiectului privind învăţămîntul secundar. De asemenea, Milioane-euro-2Ministrul Finanţelor Publice a fost împuternicit să semneze textul negociat al Acordului de împrumut. După semnare, Acordul va fi supus ratificării în Parlament. Acordul prevede acordarea, de către BIRD, a unui împrumut cu o valoare de 200 milioane de euro, pe o perioadă de 20 de ani, rambursabil într-o singură tranşă, la 1 noiembrie 2034, cu o dobîndă EURIBOR la şase luni, plus marja variabilă. Perioada de implementare a Proiectului va fi de circa şapte ani, data limită de tragere a sumelor împrumutului este de 31 decembrie 2022″, informează Biroul de presă al Executivului.

Proiectul privind învăţămîntul secundar finanţat prin Acord vizează stimularea absolvenţilor de învăţămînt secundar superior (liceu) de a-şi continua studiile în învăţămîntul terţiar (învăţămînt superior sau alte forme de învăţămînt postliceal), potrivit aceleiaşi surse.

„Proiectul va sprijini programul educaţional naţional prin intervenţii la nivelul şcolilor (asigurarea de granturi, ore de remediere şi tutoriat, consiliere, meditaţii, activităţi extracurriculare etc.), intervenţii sistemice (revizuiri ale programei şcolare, formarea cadrelor didactice, îmbunătăţirea condiţiilor de predare etc.), precum şi intervenţii la nivelul universităţilor şi programe de vară, vizînd sprijinirea studenţilor cu risc de abandon”, arată Guvernul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.