GUSTUL SUAV AL DEPĂRTĂRILOR INTERIOARE

• scriitorul Radu Ţuculescu faţă în faţă cu lumea •

Drumul cărţilor este ceva mai aparte. Sigur, totul începe de lîngă noi sau, mai bine spus, dinlăuntrul nostru. Dar niciodată nu vom cunoaşte prea bine punctul terminus. Locul unde vor poposi ele şi sufletele pe care le va impresiona sau nu. Cu toate că nimeni nu poate nega „un public al lui”, cărţile îşi urmează destinul şi, nu arareori, se… poziţionează acolo unde autorul nici că gîndeşte.
Şi mai complicate devin lucrurile cînd anume lucrare literară este tradusă într-o limbă străină. Cum se va transmite fiorul artistic? Cît la sută din cartea plecată în lume satisface nevoia de divertisment şi ce procent va suplini strigătul nostru lăuntric pentru construcţiile grave şi responsabile? Va putea cartea să delimiteze cititorul de îndeletnicirile curente? Sînt întrebări care, pînă la urmă, nu-şi au rostul. Scriitorul scrie. Traducătorul traduce. Iar toate frămîntările de care pomeneam revin editurilor. Ele riscă. Ele ştiu cel mai bine ce şi cum în cultura respectivă. Ce se cere, ce se vinde. Şi, mai ales, ce place. Abia atunci, cartea subjugă, trecînd Fiinţa din poziţia de evadare în ceea de întoarcere în sine. Şi merită toate eforturile să fie transmisă cititorului. De ori unde ar fi el.
„Radu Ţuculescu este unul dinte cei mai apreciaţi scriitori români contemporani, scriitor european”, după cum afirmă criticul şi universitarul Bogdan Lefter. Ba, mai mult, el are bucuria ca, în anul care a trecut, poate cel mai prolific în planul realizărilor scriitoriceşti, să-i apară alte şi alte cărţi traduse în limbi străine. Dar eventualul bilanţ trebuie să înceapă cu un foarte important roman, ieşit de sub teascuri tot anul trecut:

– Mi-a apărut un roman de suflet, care a dospit, şi la care am lucrat, de fapt, din clasa a IX- “Mierla Neagră”. Pe urmă, a apărut o antologie din literatura elveţiană contemporană de expresie germană. E o premieră la noi în ţară. Sînt două volume, 18 scriitori, poeţi şi prozatori contemporani, 600 de pagini. Nu sînt traducător de profesie, dar am fost mulţi ani bursier în Elveţia, chiar primul bursier român la Schweizer Radio International de la Berna. Mă amuza faptul că, prescurtat, iniţialele se grupau în vestitul… SRI. Am luat o mulţime de ceasuri, pixuri şi tricouri de acolo şi fac şi eu furori prin birturi cînd apar prin Cluj cu aşa ceva. Iar prima dată, prin anii 1991, cred, era o linişte în jurul meu… Sigur, elveţienii habar nu aveau de serviciile… noastre, dar pentru ai noştri… Dincolo de această paranteză, am lucrat mult la această panoramă a literaturii elveţiene. Cu această ocazie mi-a crescut şi mai mult respectul faţă de traducători, pentru că, mi-am dat seama, e o muncă înfiorătoare. Mai ales la poezie… am jurat că nu mai traduc!

– Dar şi cititorii din alte părţi ale Europei au putut savura cărţile scrise de dumneavoastră.
– La Tîrgul Internaţional de carte de la Belgrad, un tîrg extraordinar, pe 30.000 metri pătraţi, unul dintre cele mai mari de pe Continent şi cu o participare deosebită a publicului. Nu există lansări doar cu 2-3 oameni, lansările sînt organizate ca la… carte, televiziunile şi radiourile sînt prezente în permanenţă, benerele mari şi acţiunile culturale colaterale fac deliciul unui spectacol închegat. Am rămas, aşadar, foarte plăcut surprins. Iar romanul meu „Povestirile mameibătrîne”, care a apărut cu doi ani în urmă, în traducere franceză, la Paris, iată că a apărut şi la Belgrad, în condiţii deosebite şi cu o copertă excelentă, realizată de clujeanul nostru: Ovidiu Avram. Iar cartea, am aflat, a fost foarte bine tradusă de dr. Mihaela Lazovic. Oamenii au fost plăcut impresionaţi, este vorba şi de o editură importantă, şi, ceea ce m-a dat gata e că au venit oameni care îmi citiseră deja cartea. Şi am avut un dialog foarte plăcut, la obiect, constatînd că le-a plăcut, că au înţeles mesajele subtile, că vibrează, la fel ca noi,la sensibilităţi perene. Ceea ce, evident, mi-a făcut mare plăcere.

– S-au arătat, în continuare, interesaţi editorii străini de cărţile dumneavoastră?
– Nu la mult timp după ce ecourile favorabile ale tîrgului sîrbesc s-au stins, a apărut acelaşi roman la Praga. Traducerea în limba cehă de Ladislav Cetkovský a aşteptat 8 ani să apară. Traducătorul a făcut munca pe riscul lui, ca să zic aşa, n-a avut, cu alte cuvinte, nici un contract. Ba, mai mult, pentru că i-a plăcut enorm, a tradus şi „Stalin cu sapa-nainte”, plus 8 piese de teatru, dintre care una s-a jucat timp de 3 ani la Praga.

– Bucuriile din 2015 au continuat.
– Surpriza anului a fost că, în sfîrşit, un traducător de limba maghiară a primit o bursă ca să traducă acelaşi roman. Acum, aflu că traducerea este gata şi spun „în sfîrşit” pentru că toată lumea se întreba de ce nu apare şi în maghiară căci, pînă la urmă, toată acţiunea se petrece într-un sat maghiar!

– Şi aventura maghiară nu s-a terminat, nu?
– Alături de cele două traduceri amintite, mi-a mai apărut un volum de teatru în limba maghiară (de Bértoti Johanna, Büki Attila). E vorba despre un traducător din România şi altul din Ungaria. Cel de acolo fiind el însuşi dramaturg, a apreciat foarte mult nu numai textul, ci şi faptul că piesa s-a jucat la Teatrul Naţional din Cluj, cu sala plină. E vorba, totuşi de 2 ani şi jumătate!

– O recoltă impresionantă, pot să spun.
– Am dorit să fac acest bilanţ, pentru că e bine, din cînd în cînd, să ne amintim că noi, clujenii, oameni de cultură, sîntem prezenţi pe meridianele lumii.

– Ce urmează?
– Nu-mi place să vorbesc pînă lucrurile nu sînt clare, dar am un contract ferm. În luna martie a.c. voi primi corectura de la Roma, la volumul „Bravul nostru Mikşa” , carte care este tradusă şi apare la aceeaşi editură la care a apărut şi „Stalin cu sapa-nainte”. Editura mi-a cerut o a doua carte şi, de data aceasta, traducătorul este o… traducătoare. Este chiar din Cluj şi se numeşte Gabriela Lungu. Este, vă asigur, o foarte bună traducătoare, care a stat mult timp în Italia, acuma s-a întors şi, cu toate că traduce mai mult din italiană în română, de data aceasta a făcut un efort. Se pare că unul de succes.

– Romanul „Mierla neagră” a avut un succes deosebit la publicul nostru. Au fost cronici favorabile, lansări de mare audienţă, lecturi cu public… Şi, cel mai important, s-a vîndut ca pîinea caldă, cum se spune. Face şi această carte obiectul unor preferinţe străine?
– Încă nu mă pot pronunţa. Dar romanul „Mierla neagră” urmează să fie lansat la Tel Aviv, acum în limba română. Am deja o cronică într-o revistă românească de acolo, asta pentru că sînt foarte mulţi evrei români care citesc şi promovează limba română. Sînt invitaţii onorante, personalităţi de marcă, la lansare, biletele de avion sînt deja luate şi sper ca toată povestea să se desfăşoare la Centrul Cultural Român din capitala Israelului. Iar prietenii mei, care, acum doi ani, mi-au lansat o altă carte la Haifa mă aşteaptă cu drag acolo, cu cele bucate… moroşene şi, nu mă îndoiesc nici o clipă, vom găti sarmale, şi mămăligă cu brînză şi-om pune şi de una mică…

– Scriitorul scrie, spuneam. La ce ne putem aştepta de acum încolo?
– Am un nou roman în lucru, am deja o mulţime de schiţe, dar cu îngăduinţa Măriei Sale, Cititorul, nu vreau să vorbesc încă despre el. Pot să spun titlul, care, recunosc, îmi place extraordinar de mult: „Măcelăria Kennedy”

– Acel Kennedy?
– Da. Se referă la fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii din anii 60.

***

Şi alte cărţi urmează să…plece în lume. Pe calea traducerilor, desigur. Cum n-am îngăduinţa interlocutorului meu să vorbesc despre ele, închei reafirmînd că această călătorie culturală îmbogăţeşte. Nu numai pe ei, cititori necunoscuţi şi neîntîlniţi, poate, niciodată. Ci şi pe noi. Pentru că nu-i puţin lucru, credeţi-mă, să putem verifica şi prin cererea expresă de traduceri locul nostru în lume. Nu putem afla altfel dacă patima omului de a-l cunoaşte pe om are aceleaşi valenţe de reciprocitate; dacă valorile sensibilităţii noastre fac numitorul comun cu al altora; dacă Fiinţa, de oriunde ar fi ea, se poate armoniza cu frumosul, ineditul, necunoscutul de la noi.
Şi să recunoaştem, nu-i puţin lucru ca, prin intermediul scriitorilor, să ne facem cunoscuţi, distanţele să piară şi prin suflete de departe, pînă mai altădată, simple expresii geografice, să… cucerim lumea.
Cu armele imparabile ale scrisului de calitate.
Pagină realizată de
Radu VIDA