Guccifer

RADU VIDA

Nu spun doar pentru a repeta o banalitate. Dar… e vară! Căldură mare, ca-n năduşelile lu’ Nenea Iancu. Şi aici, la noi, şi aiurea, în lumea asta largă e criză. De ştiri. Şi, dacă nu sînt, se inventează. Nu vreau să discut acum de deontologia profesională a confraţilor. E prea… cald. Şi mă înăbuş! La propriu şi la figurat. Dar, dacă ei, jurnaliştii, nu vor, cititorii măcar ar trebui să fie selectivi. Şi – iertaţi-mi mîrlănia – să nu pună botul.

S-a prădat multă cerneală pe relaţia dintre vestitul Bill Clinton, pe atunci preşedinte al SUA, şi stagiara de la Casa Albă, Monica Lewinsky. Că a fost aşa, că a fost altfel, că n-a fost, pînă la urmă, impeachment… Cum totul trece în lumea asta, frumuşelul Bill a scăpat cu faţa aproape curată, şi-a încheiat mandatul, a fost iertat de Hillary. Şi… gata. S-au aşa am crezut. Pentru că Hillary a stat încă o vreme în lumina reflectoarelor, ştirile despre „cuplul” Clinton au curs în voie. Acu’, Bill a îmbătrînit, iar Hillary a suferit un atac cerebral şi a renunţat la influenta funcţie de secretar de stat al SUA. Insuficient: s-a mai găsit o scrisoare, o înregistrare, ceva, şi Monica&Bill au apărut din nou la rampă.

Colin Powell a fost, la rîndul lui, secretar de stat, un general puternic, încercat în toate cele. Şi, pe deasupra, primul om de culoare care a avut ceva de spus în politica lumii. Anţărţ, cineva i-a pus gînd rău. Iar acum un Lucifer (pîrît cu… G, să nu-l recunoaştem pe Dracu’ din el) i-a mînjit clanţa. A spart contul europarlamentarului Corina Creţu şi a dat link-ul care, cică, ar incrimina o relaţie dintre cei doi. Powell e însurat de 50 de ani, iar Creţu şi-a întemeiat de curînd o familie. Acestea sînt faptele.

Hackerul (puneţi ghilimelele necesare pentru cele două cazuri) a avut neobrăzarea să umble printre rufele oamenilor. Intimităţi. Săpate, undeva, adînc, în fiecare dintre ei. O fi adevărat? N-o fi? Nu contează. Important e că pentru fiecare dintre noi trebuie să existe un loc, cît de mic, în care să fim singuri. Şi, acolo, în întunecimea cea mai tainică să lumineze un mic, mic diamant. Umbra rece ce-o purtăm, cum spunea un contemporan. Flacăra ce ne veghează ce şi cum de-a lungul existenţei.

Nu putem cere nimănui să fie perfect. Deşi noi, cei conduşi, mereu uităm că şi conducătorii noştri sînt făcuţi din aceeaşi plămadă. Oase, carne, sînge şi, poate, suflet. Dar, cu siguranţă, sentimentele sînt cele mai de preţ lucruri ale fiinţei. Stîlpuind eternitatea din noi. Revin: sîntem, cu toţii, oameni! Cu trăiri şi iubiri de care, sincer, nu noi sîntem vinovaţi. Chiar şi o puternică prietenie se bazează pe iubire. Şi, credeţi-mă, nu mai reprezintă aproape nimic, dacă a împărtăşit cu alţii. E  un… ceva al firii. Şi, din acest motiv, nimeni n-ar avea dreptul să tulbure iubirea.

Sper că din toată povestea asta n-aţi înţeles că apăr pe cineva. Dar, trebuie să fiţi de acord, că nici un Guccifer (spurcăciunea ce a spart o bază de date personală şi a lăsat să curgă zoaie pe două existenţe, altfel, poate, impecabile), nici un Drac, aşadar, nu are dreptul să distrugă frumosul din noi. Fie boschetar sau mărire a unei clipe, toţi purtăm în noi dramul acela minunat, ce poartă, cu demnitate, numele şi prenumele de Iubire. E definiţia speciei noastre.

Nu ştim ce au… „păcătuit”  personajele care au iscat aceste rînduri. Ştiu doar că, acolo, în adîncul fiinţei lor sînt oameni. Ca şi noi. Şi, dacă au ajuns… deasupra noastră, e numai şi numai datorită faptului că percep într-un registru mai acut Iubirea. Pe care, cu ştiinţă, îl revarsă asupra noastră. Iar noi trebuie să le păstrăm clipa astrală de pe frunţile încărunţite în Iubire şi nu tina de pe păpucii hîrşîiţi prin cele mizerii. Restu-i caniculă, ce cauzează grav sănătăţii.