Grupul “Zestrea” din Gherla la colindat

Cunoscutul şi apreciatul grup folcloric de copii ”Zestrea” din Gherla, laureat al mai multor concursuri şi festivaluri de folclor din ţară, are în aceste zile o activitate deosebit de bogată.

Talentaţii elevi de pe Someş au fost prezenţi la Sibiu, la tradiţionalul spectacol de datini şi obiceiuri de Crăciun „Iată, vin colindători!, organizat de Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii Sibiului”, Cercul Militar şi Casa Municipală de Cultură din localitate. Grupul gherlean „Zestrea” al Casei Municipale de Cultură Gherla şi al Liceului Teoretic „Ana Ipătescu”, condus şi instruit cu mult profesionalism de Constantin Istici, a cîntat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din oraşul de pe Cibin alături de renumiţii mesageri ai folclorului nostru, cunoscuţi colindători ca Nicolae Furdui Iancu, Floarea Calotă, Maria Murgoci, Mariana Anghel, Mariana Deac, Ionuţ Fulea, Elena Pădure, Nicolae Mureşan şi mulţi alţii. Au mai evoluat Ansamblul folcloric profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, Ansamblul folcloric „Timişul”-Timişoara, Ansamblul folcloric „Ţara Vrancei” Focşani şi grupuri de colindători din zonele Transilvaniei, Maramureşului, Bucovinei, Moldovei, Crişanei, Banatului – iată în ce companie selectă a cîntat grupul gherlean. Gazda spectacolului a fost binecunoscuta prezentatoare TV, Iuliana Tudor.

Evoluţia grupului „Zestrea” din Gherla a fost una de excepţie, toată lumea prezentă la această reprezentaţie de înalt nivel artistic avînd numai cuvinte elogioase la adresa conducătorului ei, Constantin Istici şi, mai ales, a copiilor care fac parte din această formaţie. Grupul a avut-o alături şi pe apreciata interpretă de muzică populară Marinela Zegrean-Istici, retrasă din funcţia de instructor al grupului „Zestrea” acum 5 ani, pînă atunci conducînd formaţia alături de soţul ei, Constantin Istici. Programul susţinut de reprezentanţii folclorului someşan a fost de multe ori întrerupt de aplauzele puternice ale celor aflaţi în sală, care pur şi simplu au fost entuziasmaţi de repertoriul original al grupului ( fosta „Colindiţa” pînă în anul 2003).

Zilele trecute, grupul folcloric „Zestrea” din Gherla a fost prezent şi la „Tîrgul de Crăciun – Produs de Cluj” ce s-a desfăşurat la Cluj-Napoca, iar duminică 23 decembrie, orele 18,00, va cînta în cadrul tradiţionalului concert organizat de Casa Municipală de Cultură Gherla în ajunul sărbătorilor de Crăciun. Publicul telespectator va putea urmări programul grupului gherlean într-o emisiune de Crăciun difuzată de Someş TV.

Dacă tot scriem de aceşti minunţi copii, trebuie să scoatem în evidenţă rolul părinţilor, care îi sprijină în activitatea lor artistică. De fapt, Grupul folcloric „Zestrea” din Gherla este o adevărată şcoală care formează pepiniera valorilor artei interpretative din împrejurimile municipiului (membrii ei vin la grup la vîrsta de 4-5 ani şi rămîn aici pînă la 15-16 ani!). Chiar de aceea consemnăm cu multă plăcere şi satisfacţie activitatea formaţiei conduse de maestrul Constantin Istici la acest sfîrşit de an.

SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.