GROVE-MOLDOVAN Art-Foundation Braunschweig – între expoziţii şi acţiuni caritabile

 foto_1 • După cele două expoziţii cu titlul „Vine lumina”… deschise la Galeria de artă contemporană ROM-ART din Braunschweig şi Atelierul ROM-ART din Wendeburg, reunind peste 20 de artişti internaţionali, între care şi români – expoziţii ale căror încasări au fost direcţionate spre susţinerea acţiunilor de ajutorare a României – „Rumänienhilfe” –, zilele trecute, la sediul Deutsche Bank din Hildesheim, a avut loc vernisajul unei noi expoziţii, cu scop caritabil, în folosul unei instituţii sociale din oraş. Cu această ocazie, galeristul Hans-Joachim GROVE a prezentat tabloul cu titlul „Mare împărţită” al artistului „STEVE”, precum şi pe noul membru al Consiliului de administraţie al GROVE-MOLDOVAN Art-Foundation Braunschweig, dl Michael Pannwitz, director al Filialei din Hildesheim al Deutsche Bank (foto 1).foto_2

• De curînd, fostul primar general al oraşului Braunschweig, Volker Lenz, şi-a sărbătorit cea de a 77-a aniversare. Nimic neobişnuit, veţi spune. Extraordinar a fost însă gestul său: împreună cu toţi invitaţii, el a făcut o donaţie importantă pentru sprijinirea celui de-al 152-lea transport umanitar pentru România!

La petrecerea aniversară, dna dr. Maria Rodica GROVE i-a dăruit sărbătoritului o lucrare a pictorului clujean Ovidiu Avram, în semn de recunoştinţă pentru cei 10 ani dăruiţi fundaţiei (ca membru al curatoriumului) şi susţinerii activităţii acesteia (foto 2).

• Între timfoto_3p a sosit în România şi cel de-al 152 transport umanitar organizat de fundaţia familiei GROVE – materiale de unică folosinţă, lenjerie, îmbrăcăminte, jucării ş.a., avînd ca destinaţie Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală din cadrul Primăriei clujene, familii nevoiaşe din împrejurimile Clujului şi Mănăstirea Rîmeţ din Alba. Ca întotdeauna, fundaţia a organizat totul, în regim de voluntariat, de la adunat, sortat şi împachetat şi pînă la expediere, fără alte cheltuieli decît cele aferente transportului (plătite de fundaţie).

• ART FOR HELP continuă. Marea acţiune iniţiată acum cîţiva ani de fundaţie a cîştigat, prin artistul „STEVE”, un nou susţinător: acesta a pus la dispoziţia GROVE-MOLDOVAN Art-Foundation Braunschweig, aflată în an aniversar, o serie specială de lucrări care pot fi achiziţionate pe bază de donaţie din expoziţiile Galeriei ROM-ART. Astăzi v-o prezentăm pe cea intitulată „Inundaţie” (foto 3).

• Pînă în 20 martie a.c. mai este deschisă, la Atelierul din Wendeburg al Galeriei ROM-ART, expoziţia „The Best of ROM-ART” cu lucrări ale pictorului clujean Ovidiu Avram.

O primăvară încărcată de evenimente, desigur şi în pregătirea celor din 4-5 iunie a.c., cînd, de ZIUA ROMÂNIEI, va fi prezentat municipiul Cluj-Napoca cu împrejurimile, pentru susţinerea candidaturii acestuia la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.