Grevă pe calea ferată cu oprirea trenurilor vineri dimineață

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane și Federația Elcatel au anunțat o grevă de avertisment pentru vineri, 15 septembrie. Circulaţia trenurilor va fi oprită în intervalul orar 07:00 – 09:00, spun sindicaliștii. Deși angajații CFR Călători nu fac grevă, trenurile vor fi cel mai probabil oprite fiindcă o parte dintre angajații CFR Infrastructură fac parte din cele două sindicate. Tot din acest motiv vor fi afectate și trenurile companiilor private. Cauzele principale care stau la baza acestui protest asumat de către lucrătorii feroviari sunt lipsa contractelor colective de muncă și a salarizării neadecvate.

Organizarea protestului de vineri cu încetarea activității se datorează faptului că negocierile noului Contract Colectiv de Muncă de la CFR Infrastructură au eșuat, Companiile feroviare CFR Infrastructură și CFR Călători nu au bugete aprobate pentru 2023 și nici nu se aplică în totalitate Legea Statutului Personalului Feroviar”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane.

Cauzele principale care stau la baza asumării acestui protest asumat de către lucrătorii feroviari din țară sunt lipsa contractelor colective de muncă, lipsa unei salarizări adecvate care să reflecte cantitatea, calitatea, importanța și responsabilitatea fiecărei funcții în parte, lipsa bugetelor operaționale anuale pentru companiile feroviare aflate în administrarea directă a statului prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, lipsa cronică a investițiilor în structura feroviară de transport, pentru creșterea vitezei de circulație și lipsa investițiilor în materialul rulant, în vagoane și locomotive.

Situația la calea ferată este, în general vorbind, una aflată sub orice indicatori minimali de funcționalitate, iar elementele care măsoară siguranța circulației la calea ferată sunt la pragul admisibilității legale.

În numele tuturor ceferiștilor care vor fi implicați direct sau indirect în această grevă de avertisment, Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane și Federația Elcatel cer scuze tuturor beneficiarilor care vor fi afectați de oprirea activității la calea ferată”, scrie într-un comunicat al Blocului Național Sindical.

CFR S.A. spune că greva va genera întârzieri semnificative

Urmare adreselor oficiale primite din partea Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane și Federației Elcatel prin care se anunță că în data de 15 septembrie 2023, în intervalul orar 07:00 – 09:00, se va desfășura o grevă de avertisment cu încetarea lucrului, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că această acțiune va avea implicații asupra circulației feroviare și va genera întârzieri semnificative, atât în circulația trenurilor de călători, cât și a trenurilor de marfă, anunță un comunicat al companiei. Referitor la greva feroviară anunțată, CFR Călători precizează că salariații săi nu participă la această grevă. ”Conform informațiilor din spațiul public, această grevă feroviară este una de avertisment și ar putea afecta, în intervalul orar 07:00-09:00, circulația anumitor trenuri, operate de CFR Călători, dar și de alți operatori feroviari”, spun reprezentanții companiei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut