Greco-catolicii, îndemnaţi să îşi declare deschis apartenenţa confesională

Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, întrunit la Blaj în sesiunea de toamnă, a transmis o scrisoare credincioşilor prin care li se cere acestora să îşi manifeste deschis apartenenţa confesională în cadrul recensămîntului persoanelor.

”Vă îndemnăm să vă declaraţi deschis religia greco-catolică, iar în rubrica de la punctul 25 să vă asiguraţi că a fost trecut codul ’13’, corespondentul numeric pentru religia greco-catolică. De asemenea, vă sfătuim să vă asiguraţi că toate datele de pe formular v-au fost trecute cu cerneală sau pix, pentru a nu putea fi modificate ulterior. Orice abuz de încălcare a libertăţii religioase va fi adus la cunoştinţa forurilor internaţionale”, se arată în scrisoarea episcopilor.

Aceştia îi îndeamnă pe credincioşi să nu se lase influenţaţi negativ, să fie mîndri de credinţa pe care o au şi să ceară să li se respecte dreptul de a mărturisi liber această credinţă într-o ţară liberă, membră a Uniunii Europene.

Pe ordinea de zi a Sinodului s-au regăsit teme cu caracter administrativ, pastoral, dar şi chestiuni educative, liturgice, ecumenice, se precizează într-un comunicat transmis joi, AGERPRES, semnat de către notarul Sinodului Episcopilor, preot William A. Bleiziffer. Astfel, a fost prezentat raportul asupra situaţiei pastoral-misionare a credincioşilor din Canada şi Statele Unite ale Americii şi cel al Comisiei Sinodale Sociale referitor la conferinţa ”Voluntariatul – Slujirea aproapelui, slujirea lui Dumnezeu”. De asemenea, s-au analizat situaţia credincioşilor care se găsesc în diaspora Occidentală, chestiunea referitoare la redactarea manualelor de religie şi a stadiului de revizuire a cărţilor de cult şi s-a întocmit calendarul provizoriu pentru marcarea centenarului naşterii Cardinalului Alexandru Todea (5 iunie 1912- 22 mai 2002).

Potrivit comunicatului, înalţii ierarhi greco-catolici au analizat şi scrisoarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, privind reluarea dialogului dintre BOR şi Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

La lucrările sesiunii de toamnă a Sinodului Episcopilor, desfăşurate între 18 şi 20 octombrie, au participat PF Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, PS John Michael Botean, Episcop de St. George în Canton, Ohio (SUA), PS Vasile Bizău, Episcop de Maramureş, şi PS Mihai Frăţilă, Episcop auxiliar de Alba Iulia şi Făgăraş, vicar de Bucureşti. S-a stabilit ca următoarea sesiune ordinară a Sinodului să aibă loc în perioada 5-7 iunie 2012 la Blaj. Înaintea începerii lucrărilor, membrii Sinodului vor participa la Reghin la evenimentele ocazionate de aniversarea centenarului naşterii Cardinalului Alexandru Todea.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.