Grecia 2016 sau despre iniţierea racoviţiştilor clujeni în viaţa zeilor

 grecia1 Argument

Între o diplomă şi o excursie recreativ-educaţională, orice iubitor de cunoaştere va opta pentru cea din urmă. Şi, cum elevii Colegiului Naţional „Emil Racoviţ” din Cluj-Napoca se consideră intelectuali aspiranţi şi oameni pasionaţi, metoda de recompensare a premianţilor şi olimpicilor, devenită încheiere firească a anului şcolar, este tocmai o călătorie în străinătate. Anul acesta, ţara aleasă a fost Grecia, un spaţiu care permite atât incursiuni în istorie, artă şi mitologie, cât şi întâlnirea cu tradiţiile locale şi seri lungi petrecute la malul mării, în nostalgii premature şi discuţii mai mult sau mai puţin serioase.

Context

Fundalul pe care s-a desfăşurat excursia a justificat, de altfel, euforia generală: în urma rezultatelor examenului de bacalaureat, Colegiul Racoviţă s-a clasat pe primul loc în ţară, fiind unica instituţie de învăţământ cu o medie generală de peste 9,50 (9, 51). Din punctul de vedere al admiterii în liceu, şcoala noastră ocupă prima poziţie din judeţ, cu o medie de admitere de 9,58. Iar media la evaluarea naţională a fost de 9,09. Menţionăm aceste rezultate sub forma mediilor obţinute (nu a celei mai mari sau a celei mai mici), tocmgrecia2ai pentru a prezenta o imagine de ansamblu.

La fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare au participat, din nou, mai mult de 60 de racoviţişti, obţinând peste 20 de premii şi menţiuni. Dintre aceştia, trei s-au calificat la fazele internaţionale ale olimpiadelor de biologie şi chimie, făcând parte din lotul naţional lărgit. Colegiul a fost reprezentat, de asemenea, la faza naţională a concursului naţional de chimie „Raluca Ripan” şi la cea a concursului „Humanitas în Licee”, în cadrul căreia echipa noastră a câştigat locul întâi. Educaţia în materie de istorie, cultură generală şi principii democratice a fost valorificată în lucrările redactate pentru concursurile de eseuri organizate de Academia Română („Şcoala Ardeleană şi valorile europene” şi „100 de ani de la înfiinţarea Academiei Române”), lucrări distinse cu premiile I, II şi III. În plus, echipa liceului a câştigat aurul la Conferinţa Internaţională a Tinerilor Cercetători, egrecia4veniment la care au luat parte reprezentanţi din 25 de ţări.

Mai mult, anul acesta a fost marcat de desfăşurarea unor proiecte internaţionale precum MatLan (cercetare matematică) şi Erasmus+: Prejudecăţi şi Realitate, ambele implicând deplasări în străinătate, precum şi găzduirea unor întâlniri de proiect în şcoala noastră. Echipele de debate ale liceului continuă să participe cu succes la competiţii locale şi naţionale, iar trupa de teatru „Alb pe Negru” pune în scenă spectacole în română şi engleză, nu doar pentru educaţia artistică a elevilor, ci şi în cadrul unor festivaluri de teatru sau competiţii de monologuri. Pe scurt, viaţa liceului este una intensă, alimentată de ambiţie şi cooperare între generaţii.

Cadrul I: Mare, fotbal, ‘nu înota mai departe!’

O plajă îngustă, populată exclusiv de tineri racoviţişti. Absolvenţi care îşi iau în serios rolul de paznic-al-piticilor. Un refren: „Nu vă îndepărtaţi de grup! Nu depăşiţi geamandura!” Un teren de fotbal improvizat pe gazonul hotelului. Mult soare, două albine, o barcă de lemn şi câteva cărţi întinse pe prosoape de plajă. Nisip în prim-plagrecia3n, palmieri în depărtare şi un cuplu de pescăruşi îndrăzneţi care cer atenţie. E foarte multă linişte, lumea absoarbe apusul şi se ţine cu dinţii de răsfăţul de o zi.

Cadrul II: Acropolele şi de ce nu trebuie să fii un elev prea silitor

„Nu vreau să reţineţi tot ceea ce vă spun. Vreau să simţiţi atmosfera Acropolei şi să ascultaţi povestea ei”. Aşa începe ghidul local prezentarea celui mai important loc din Atena, care conţine mărturii unice despre viaţa vechilor locuitori, despre credinţele lor religioase şi despre devotamentul generaţiilor care au preluat Acropolele şi le-au apărat nebuneşte. În faţa Parthenonului, 40 de elevi clujeni ascultă cuvintele unuia dintre cei mai interesanţi ghizi turistici. Vorbeşte limba română cu evidentă plăcere şi pare adus din Agora, dintre oratorii ei înflăcăraţi. Detalii despre structura templului, despre perfecţiunea coloanelor care imită corpul uman, despre îmbinarea stilurilor arhitecturale şi despre o bătălie dintre greci şi turci (secolul XIX), când grecii, temându-se pentru Acropolele ocupate de inamici, le-au oferit acestora gloanţe, pentru a opri dezasamblarea construcţiilor-relicve de pe dealul sfânt.

Cadrul III: Meteora şi Salonic

Dintr-o vale îmbrăcată în verde, se ridică un complex impresionant de formaţiuni geologice (aşchii de stâncă, uriaşi de piatră, coloane solide şi impunătoare). Pe unul dintre vârfuri, în curtea interioară a mănăstirii săpate în munte, grupul de elevi admiră priveliştea. Absolvenţii excursiei tocmai şi-au aflat notele obţinute la bacalaureat, iar atmosfera generală este, datorită lor, încărcată de optimism – bucurie prin asociaţie. Următoarea oprire (şi ultima din cadrul călătoriei) este la Salonic, oraşul superb care adăposteşte atât un turn construit de veneţieni, cât şi biserici bizantine şi un port cosmopolit. Cafeaua aromată şi bijuteriile de argint sunt, după cum vor afla în curând racoviţiştii, cadouri ascunse şi oferite de oraş doar celor vrednici şi curioşi.

Cadrul IV: drumul lung şi mărginit de leandri

Un autocar plin de oameni (prea) bronzaţi se întoarce dintr-o escapadă cultural-maritimă. Înăuntru, adolescenţii proaspăt treziţi din somn sunt adunaţi în jurul profesoarei lor de istorie, care le evaluează memoria şi reflexele. Întrebările vizează istoria Greciei şi conexiunile ei cu trecutul României, elemente de mitologie, curiozităţi despre locurile văzute şi legendele asociate lor. Miza: bomboane şi ciocolată, singurele care pot trezi interesul celor blazaţi sau amorţiţi de căldură şi somn. Unii îşi strigă răspunsurile, alţii le mormăie, unii poartă dialoguri cu propria memorie, unii se bucură de spectacol. Peste câteva minute, când concursul se va fi terminat, toată lumea va reveni la pernele lor, ascultând Queen şi Guns’n Roses la o boxă plasată, strategic, la mijlocul autocarului.

Concluzie

Existenţa excursiei premianţilor şi modul în care se desfăşoară corespund, la urma urmei, principiului care guvernează eforturile elevilor. S-ar putea spune că această valoare supremă este reprezentată de performanţă şi de dorinţa de excelenţă, însă adevărul este că unicul secret al succesului este tratarea oricărei pasiuni cu devotament. Nu ca pe o competiţie, ci ca pe un fragment de univers şi experienţă umană. Fie că e vorba despre ştiinţe exacte, artă sau literatură, munca nu reprezintă altceva decât un proces de cunoaştere, care răspunde nevoii umane de a înţelege şi de a descoperi. A descoperi, de exemplu, Grecia. Mulţumim cu această ocazie conducerii şcolii, profesorilor însoţitori, agenţiei Itar – Cluj şi tuturor celor care au făcut posibilă această excursie şi datorită cărora ne-am îmbogăţit cu amintiri şi informaţii pe care le vom purta cu noi întreaga viaţă.

CRONICAR RACOVIŢIST

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.