Giurgiu ia Guvernul la-ntrebări

 • Premierul trebuie să-şi ia concediu ca să-i răspundă •

Deputatul clujean independent, Mircia Giurgiu, a depus, ieri, 10 septembrie nu mai puţin de 14 interpelări adresate membrilor Executivului. Dintre acestea, cel puţin cinci sînt adresate primului ministru. Astfel, Giurgiu îi solicită premierului luarea de măsuri urgente pentru salvarea locurilor de muncă de la ISCT – Mechel. De asemenea, îi cere să emită Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decît cele prevăzute de acte normative în vigoare. Prin alte două interpelări adresate primului ministru Victor Ponta, Giurgiu solicită precizări cu privire la majorarea preţului la gaze, respectiv la cel al carburanţilor. Totodată, Giurgiu îi mai solicită premierului precizări cu privire la numărul de kilometri care vor fi construiţi în acest an la Autostrada Transilvania.

Ministrului Agriculturii, Giurgiu îi solicită luarea de măsuri urgente de sprijinire a producătorilor agricoli afectaţi de secetă, precum şi pentru crescătorii de animale care nu mai au furajele necesare pentru hrana animalelor, iar pe ministrul Sănătăţii îl întreabă ce măsuri au fost dispuse pentru ca să nu se mai repete criza vaccinurilor în România pentru noii-născuţi.

De asemenea, într-o interpelare adresată ministrului Mediului, Giurgiu solicită precizări cu privire la autorizaţia de mediu acordată pentru proiectul Certej, prima exploatare de aur din România pe bază de cianuri.

Nu în ultimul rînd, Giurgiu a mai adresat o interpelare ministrului Finanţelor, prin care se solicită măsuri pentru protecţia agricultorilor care dau teren agricol în arendă. N-a scăpat nici ministrul Muncii, acestuia solicitîndu-i-se luarea de măsuri pentru protecţia salariaţilor disponibilizaţi şi menţinerea locurilor de muncă acolo unde mai este posibil.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.