Ghidul Solicitantului „Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor integrate pentru învățământ dual” – în consultare publică

Ministerul Educației a lansat în consultare publică Ghidul Solicitantului „Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor integrate pentru învățământ dual”, în vederea deschiderii și susținerii unor rute profesionale complete pentru învățământul tehnic prin extinderea rutei duale la nivel universitar.

„Pentru prima dată în România va fi implementat conceptul de consorțiu integrat pentru învățământ dual, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), o măsură-reper în Proiectul România Educată. Acest apel de proiecte reprezintă operaționalizarea Reformei 4 – Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior. Scopul programului-pilot constă în dezvoltarea unei educații duale centrate pe nevoile elevilor și studenților în strânsă legătură cu nevoile pieței muncii” – informează Ministerul Educației.

Potrivit aceleiași surse, vor fi asigurate, în corelație cu piața muncii, diversificarea calificărilor, precum și creșterea numărului de absolvenți prin oferirea unui parcurs educațional complet pentru elevii înscriși în învățământul dual de nivel liceal, astfel încât aceștia să poată urma programele de învățământ universitar.

În același timp, a fost lansat în consultare și proiectul unei metodologii-cadru de funcționare a consorțiilor în cadrul sistemului național de învățământ. Acestui apel îi sunt alocate 338 de milioane de euro pentru a finanța cel puțin 10 consorții regionale integrate pentru învățământ dual.

„Fiecare consorțiu va primi finanțare pentru a construi și operaționaliza campusuri integrate pentru învățământ dual care să asigure atât infrastructura necesară unei pregătiri profesionale eficiente și relevante pentru nevoile pieței muncii, cât și infrastructura socială necesară pentru creșterea atractivității învățământului profesional (spații de cazare, masă, activități sportive și alte activități recreative). Infrastructura acestor campusuri va îngloba o importantă componentă de digitalizare” – precizează Ministerul Educației, care, în calitate de coordonator de reformă, va asigura procesul de selecție, contractare și monitorizare a implementării.

Ambele documente sunt disponibile pe site-ul Ministerului Educației. Perioada de consultare este 8 iulie – 8 august. Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de e-mail consultare.pnrr@edu.gov.ro.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut