Ghid pracctic pentru înscrierea la liceu

Din anul școlar 2026-2027, toți elevii intră de acum la liceu, nemaiexistând statutul de „elev la profesională”, chiar dacă există posibilitatea întreruperii parcursului educațional după clasa a XI-a. Admiterea, pe de altă parte, nu se mai face prezentându-te cu dosarul direct la liceu (cum se întâmpla la școala profesională), ci, pentru a avea cele mai bune șanse să ocupi locul dorit, trebuie să susții probele examenului de Evaluare Națională (cei mai mulți dintre elevii admiși în anii trecuți la școala profesională nu susțineau examenul) și ulterior să completezi o fișă de înscriere pentru repartizarea computerizată, pentru că locurile la învățământul tehnologic se regăsesc în oferta liceelor care își selectează elevii pe baza repartizării computerizate.

Pot fi admiși în învățământul tehnologic și elevii care nu se prezintă la Evaluarea Națională, însă într-o etapă organizată după etapa I de repartizare computerizată și fiind luați în calcul pentru repartizarea pe locurile rămase neocupate după soluționarea situațiilor elevilor care au susținut Evaluarea Națională și care încă nu au fost admiși.

De ce contează atât de mult alegerea liceului?

Alegerea liceului după Evaluarea Națională 2026 nu este o simplă formalitate, ci una dintre primele decizii strategice pe care le iei în parcursul tău educațional. Nu alegi doar un nume de liceu, ci un mediu, un ritm de lucru, un tip de colectiv și, indirect, direcția în care te vei dezvolta în următorii patru ani.

Ce se întâmplă dacă nu completezi corect fișa de opțiuni

Fișa de opțiuni liceu 2026 este documentul care dictează unde vei ajunge. Repartizarea computerizată nu „gândește” pentru tine; ea doar execută exact ordinea opțiunilor completate. Dacă pui opțiuni nerealiste sau prea puține, riști să nu fii repartizat acolo unde îți dorești sau, în unele cazuri, să rămâi nerepartizat în prima etapă. Cele mai frecvente greșeli la completarea fișei de opțiuni liceu țin de lipsa unei strategii clare și de supraestimarea șanselor.

Cum funcționează repartizarea computerizată la liceu în 2026

Repartizarea computerizată liceu 2026 este procesul prin care fiecare elev este alocat automat la un liceu, în funcție de media de admitere și de ordinea opțiunilor completate în fișa de opțiuni. Nu există intervenții manuale și nu poți „negocia” locul. Totul se face pe baza unui algoritm clar, aplicat la nivel național.

Ce este repartizarea computerizată și cine o face

Repartizarea computerizată este realizată de Ministerul Educației, printr-un sistem informatic centralizat. Practic, toți elevii sunt ordonați descrescător după media de admitere, iar fiecare este repartizat la prima opțiune disponibilă din lista completată.

Asta înseamnă că: elevii cu medii mai mari sunt repartizați primii; fiecare loc se ocupă în funcție de opțiunile deja completate de ceilalți; dacă o opțiune este deja ocupată, sistemul trece automat la următoarea din listă De aceea, repartizarea computerizată liceu 2026 nu ține doar de media ta, ci și de strategia cu care îți construiești lista de opțiuni.

Cum se calculează media de admitere la liceu în 2026 – ce s-a schimbat față de anii anteriori

În 2026, media de admitere reprezintă exclusiv media Evaluării Naționale, calculată ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire. Media de gimnaziu nu mai intră în calcul, dar devine însă un criteriu de departajare.

Această schimbare simplifică modul de calcul, dar crește presiunea pe rezultatul de la examen. Practic, fiecare sutime contează direct în ierarhia finală, fără să mai existe „compensare” din media anilor de gimnaziu.

În același timp, media generală V–VIII rămâne relevantă în cazuri de egalitate între candidați, ceea ce înseamnă că poate face diferența exact în situațiile limită.

Ordinea opțiunilor este mai importantă decât media. De ce?

În repartizarea computerizată liceu 2026, sistemul nu „optimizează” pentru tine. Cu alte cuvinte, acesta nu caută cea mai bună variantă posibilă, ci respectă strict ordinea în care ți-ai trecut opțiunile. Asta înseamnă că poți pierde un liceu mai bun doar pentru că nu l-ai poziționat corect în listă.

Cum funcționează, concret: sistemul verifică prima opțiune. Dacă ai media necesară și mai sunt locuri, ești admis acolo și procesul se oprește. Nu mai ajungi niciodată la opțiunile de mai jos, chiar dacă unele ar fi fost mai potrivite pentru tine.

De aceea, cea mai mare greșeală este să „sari” peste opțiuni sau să le ordonezi în funcție de ce crezi că prinzi, nu în funcție de ce îți dorești cu adevărat. Ordinea trebuie să reflecte preferințele reale, nu strategii bazate pe frică.

Un elev cu o strategie bună poate ajunge la un liceu mai potrivit decât unul cu medie mai mare, dar cu o listă completată greșit.

Cum citești broșura de admitere la liceu 2026

Broșura de admitere la liceu 2026 este documentul care stă la baza tuturor deciziilor tale. Dacă știi să o citești corect, poți înțelege rapid unde ai șanse reale și cum să îți construiești o listă de opțiuni echilibrată.

În broșură vei găsi toate datele esențiale pentru alegerea liceului: lista liceelor, specializările disponibile, codurile fiecărei opțiuni (foarte importante pentru completarea fișei), numărul de locuri și mediile de admitere din anul anterior.

De asemenea, broșura te ajută să compari profiluri și specializări din același liceu. De multe ori, diferențele dintre ele pot fi mai relevante decât numele liceului în sine.

Ce înseamnă „ultima medie de admitere” și de ce nu este o garanție
„Ultima medie de admitere” înseamnă media celui din urmă elev admis la acea specializare, în urma repartizării computerizate. Nu este un prag minim oficial, ci este un indicator istoric. Prima medie = media celui mai bun elev admis la acea specializare.

Mulți elevi tratează această medie ca pe o limită fixă, dar în realitate ea variază în fiecare an. Depinde de rezultatele la Evaluarea Națională, de numărul de candidați și de alegerile lor.

Asta înseamnă că mediile din 2025 sunt utile ca reper, dar nu garantează nimic pentru 2026. Dacă te bazezi strict pe ele, fără să ții cont de context și de strategie, riști să faci alegeri greșite.

Cum completezi fișa de opțiuni pentru admiterea la liceu

Fișa de opțiuni liceu 2026 este, practic, strategia ta de admitere. Nu este doar o listă de licee, ci ordinea în care îi spui sistemului unde vrei să ajungi. O fișă completată corect poate compensa diferențe mici de medie. Una completată greșit îți poate limita opțiunile, indiferent de rezultat.

Poți completa până la 60 de opțiuni. Se recomandă să completezi cât mai multe, în ordinea realistă a preferințelor.

Mulți elevi completează prea puține opțiuni, din teama de a nu ajunge la „ultimele de pe listă”. În realitate, sistemul nu te penalizează pentru că ai mai multe opțiuni. Dimpotrivă, îți crește șansele să fii repartizat într-un loc potrivit.

Cum ordonezi opțiunile – ce greșeală fac aproape toți elevii

Cea mai frecventă greșeală este ordonarea opțiunilor în funcție de „unde crezi că intri”, nu în funcție de ce îți dorești cu adevărat.

Ordinea trebuie să fie simplă: de la cea mai dorită opțiune la cea mai sigură. Nu pierzi nimic dacă pui sus un liceu mai competitiv. Dacă nu ai media necesară, sistemul trece automat mai departe. În schimb, dacă nu îl pui deloc sau îl pui prea jos, nu vei mai ajunge acolo nici dacă ai avea șanse reale.

Ce se întâmplă dacă nu ești repartizat în prima etapă

Dacă nu ai completat suficiente opțiuni sau lista nu a fost realistă, există riscul să nu fii repartizat în prima etapă. În acest caz, vei intra în etapa a doua, unde locurile rămase sunt, de obicei, mai puține și mai limitate ca opțiuni.

De aceea, este esențial să tratezi prima etapă ca fiind decisivă și să îți construiești lista complet și corect.

Cum afli ce liceu ți se potrivește în funcție de media ta

Media de admitere este un reper util, dar trebuie folosit inteligent. În loc să alegi doar în funcție de „ce prinzi”, construiește o listă echilibrată – cu opțiuni peste media ta, opțiuni apropiate și opțiuni de siguranță.

Sursa: upperschool.ro

Calendarul admiterii la liceu 2026

În data de 1 iulie 2026 va avea loc afișarea rezultatelor inițiale până la ora 12:00, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (14:00 – 18:00). În perioada 2-3 iulie 2026 se pot vizualiza lucrările scrise și se pot depune contestații. Perioada 4-7 iulie 2026 este destinată soluționării contestațiilor, iar în data de 8 iulie 2026 vor fi afișate rezultatele finale.

În calendarul admiterii în liceu, data de 9 iulie, va fi cea în care se va anunța ierarhia la nivel judeţean a absolvenţilor claselor a VIII-a, în funcție de media obținută la Evaluarea Națională. Apoi, între 13 și 20 iulie 2026, părinții și absolvenții de gimnaziu vor completa fișele de opțiuni pentru liceu, în format electronic, cu sprijinul diriginților și al părinților. De reținut este faptul că în data de 22 iulie 2026 are loc prima repartizare computerizată a candidaților. Între 23 și 28 iulie 2026 se depun dosarele de înscriere la liceele unde elevii au fost repartizați. A doua etapă de repartizare computerizată este programată să înceapă pe 31 iulie 2026, pentru candidații care nu au prins locuri în prima etapă sau nu și-au depus dosarele ori care sunt din serii anterioare, în vârstă de până la 18 ani.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.