Germania va accepta refugiaţi sirieni

New York Times

Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat marţi primul pas al procesului de relocare a unora dintre refugiaţii sirieni în alte state, prin decizia de transfera peste 100 de sirieni în Germania în această săptămînă, după ce ONU a relatat despre două milioane de refugiaţi sirieni în ţările vecine Siriei.

Un grup de 107 sirieni, toţi provenind din Liban, vor alcătui primul contingent, dintr-un total de pînă la 5.000 de refugiaţi ai războiului civil din Siria, pe care Germania îi va accepta pînă la sfîrşitul acestui an, în cadrul unui program de admiteri temporar, a declarat Melissa Fleming, purtătoare de cuvînt a Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi.

Grupul va include supravieţuitori ai cazurilor de tortură şi refugiaţi deosebit de vulnerabili sau cu nevoi speciale, a adăugat reprezentanta ONU, precizînd că pentru majoritatea această mutare reprezintă, de fapt, un mod de a le salva viaţa.

De asemenea, Fleming a precizat că, deşi Naţiunile Unite încearcă să relocheze un număr de 12.000 de refugiaţi sirieni în acest an, pînă în prezent au fost găsite locuri pentru doar circa 7.000 în 12 ţări occidentale.

Discuţiile privind relocarea refugiaţilor sirieni sînt în curs de desfăşurare cu o serie de alte ţări, inclusiv cu Statele Unite, care au fost de acord să preia un număr nespecificat de refugiaţi, a subliniat purtătoarea de cuvînt.

Fleming a făcut totodată apel la alte ţări să “împartă povara” care a căzut pe ţările vecine Siriei, cum ar fi Irakul, Iordania, Libanul şi Turcia, care au acceptat peste un milion de sirieni în ultimele şase luni.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.