Germania – Ministrul Muncii şi co-preşedintă a SPD şi-a anunţat demisia din ambele funcţii

 

dpa

Baerbel Bas, ministrul Muncii şi co-preşedintă a partidului de centru-stânga SPD din Germania, a anunţat luni printr-un comunicat că demisionează din ambele funcţii.

„După decesul fiicei mele vitrege, am realizat că am nevoie de timp pentru a-mi accepta suferinţa”, a declarat Bas.
Ministrul, al cărui portofoliu include segmente importante ale sistemului german de protecţie socială, a invocat şi intensificarea „atacurilor publice” la adresa sa, inclusiv dinspre partenerii conservatori ai SPD din coaliţia de guvernare.
Blocul conservator CDU/CSU al cancelarului Friedrich Merz a acuzat-o că întârzie şi obstrucţionează reformele planificate, inclusiv modificările aduse sistemului de pensii.

Vicecancelarul şi ministrul de Finanţe Lars Klingbeil, care conduce SPD alături de Bas, a declarat că „atacurile la adresa acesteia din ultimele zile, în timp ce se afla în doliu, au fost nepotrivite”. „Acest lucru este inacceptabil”, a adăugat el.
Nu este clar deocamdată cine i-ar putea succeda lui Bas, în vârstă de 58 de ani, în funcţiile deţinute în partid şi guvern. Ea a precizat că îşi va păstra mandatul de parlamentar.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.