Gazonul de pe Cluj Arena va fi complet schimbat. Alin Tișe: ”Vom avea cel mai modern stadion”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat, marți, la un post local de radio că, în acest, an gazonul de pe Cluj Arena va fi înlocuit în totalitate. Potrivit șefului forului județean, lucrările ar putea fi efectuate chiar în primăvara acestui an, mai exact în luna martie.

“Este în procedura de licitaţie schimbarea întregului gazon. Este posibil ca în luna martie să intrăm, pentru că nu putem în altă perioadă din cauza vremii. Va fi acelaşi gazon ca la CFR sau alte echipe din România. Vom schimba şi sistemul de drenaj, sistemul de încălzire şi tot ce înseamnă stricăciunile pe care le avem acum. În această primăvară vom schimba toată infrastructura de pe stadion. În momentul în care vom schimba toată infrastructura nu vor mai fi probleme. Vom aveam cel mai modern stadion”, a declarat Alin Tişe.

În cei ani peste 10 ani de la inaugurarea Cluj Arena, gazonul nu a fost niciodată schimbat în totalitate, ci doar parțial. Deteriorarea de acum a gazonului, semnalată inclusiv de antrenorii și jucătorii Universității Cluj, se datorează, printre altele, încercării administratorilor stadionului de a reduce costurile cu energia, fapt care a dus la decizia de a nu mai folosi constant sistemul de încălzire al ierbii pe perioada anotimpului rece.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut