Gavril Moisa – soldatul iubirii de confraţi

Rar mi-a fost dat să citesc o carte din care să răzbată atîta iubire de confraţi ca în „Arborele de hîrtie“, de Gavril Moisa (Editura NAPOCA NOVA, 2014), cunoscut ca poet, epigramist şi iată, acum, ca jurnalist cultural. ”Căci Gavril Moisa – în pofida carierei eminamente bărbăteşti pe care a îmbrăţişat-o – nu se fereşte să ne împărtăşească trăirile sale interioare, emoţiile intense ce îl fac să vibreze “(Voichiţa Pălăcean-Vereş – rînduri de prezentare pe ultima copertă). Cartea intitulată “Arborele de hîrtie“ este o metaforă ce explică numele generic pentru copacii cu trunchiuri înalte şi puternice, aşa cum îi consideră pe scriitorii şi operele lor, despre care scrie cu empatie.

Cronicile, interviurile şi articolele ce glisează spre eseistică, cuprinse în acest volum şi publicate de-a lungul anilor în presă, sînt scrise alert, avînd un stil clar şi expresiv, polemic, doar în unele cazuri, semn limpede de maturitate. Perspectiva pozitivistă nu-l face încrîncenat, ba, mai mult, înseninează opiniile. În acest “Arbore de hîrtie“ se răgăsesc “frunzele“ purtătoare de mesaj în care descoperim “bucătăria“, efervescenţa sevelor autorilor comentaţi: Iulia Cubleşan, Persida Rugu, Dan Căpruciu, Eugen Deutsch, Gheorghe Bâlici, Valentin Vişinescu, Dorin Sas, Ion Bindea, Nicolae Iştoc, Mihai Batog Bujeniţă, Teofil Răchiţeanu, Marian Popescu, Constantin Mustaţă, Ion Marinescu-Puiu, Virgil Tomuleţ, Vasile B. Gădălin, Eva Martin, Martha Stewart, Ioan Hentea, Silvia Popescu, Menuţ Maximinian, Titina Nica Ţene, Viorel Cacoveanu, Valerian Lică, Andrei Fischof, Mihai Sălcuţan, Ion Constantinescu, Gheorghe Cireap, Al.Florin Ţene, Eugen Pop, Victoria Duţu, Ion Hentea, Ion Cuzuioc, Lidia Dan-Lidana, Cornel Udrea, Valeri Toderici, Maria Lucia Rebrean, Mircea Trifu, George Corbu, Barbu I. Bălan, Sever Purcia, Marin Toma, Teofil Mândruţiu, Gheorghe Şchiop, Ştefania Kory Calomfirescu, Alexandru Popa, Mircea Popa ş.a. Acestea sînt personajele acestei cărţi scrise cu inima; descoperim articole despre revista “Dor de Dor“, sau despre nepoţica autorului, Maria. Remarcăm interviul cu Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor, care face o radiografie a acestei organizaţii profesionale, dar şi mărturisirea „Eu şi… Epigrama“ etc. În ultimele pagini ale cărţii aflăm ziarele şi revistele în care a publicat Gavril Moisa, referinţele critice şi extrase din articolele publicate de diverşi scriitori despre cărţile autorului acestei cărţi. Inteligenţa disociativă, de aleasă speţă, e un mod de a dubla observaţia asupra amănuntului cu fine consideraţii, ce caracterizează pe epigramistul Gavril Moisa. Articolele din această carte reprezintă sinteze exemplare de instrucţie şi talent, deopotrivă prilej de încîntare şi de iluminare culturală. Ele ne descoperă în Gavril Moisa un scriitor matur, stăpîn pe uneltele sale şi iubitor de semeni. Adevăr exprimat şi în interesanta epigramă a sa: ”În Arborele de hîrtie/Am fost o frunză dintr-un ram,/O clipă dintr-o veşnicie,/ Soldatul dragostei de neam. “

Al. Florin Ţene