Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ

Reuniunea, moderată de Acad. Nicolae HÂNCU, a 168-a din istoria neîntreruptă a Galelor MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ, a fost dedicată muzicii şi slujitorilor ei, de această dată Filarmonicii de Stat ‘’Transilvania’’, care în 2015 aniversează 60 de ani. Despre TAINA DE NEROSTIT A MUZICII şi despre instituţia aniversată a susţinut un amplu ‘’eseu literar-muzical’’ managerul Filarmonicii clujene, dl Marius TABACU. Desigur , despre muzică s-au scris şi continuă să se scrie tomuri, căci este un univers inepuizabil, iar o istorie de şase decenii a unei instituţii de talia Filarmonicii clujene este greu de comprimat în limitele unei conferinţe şi, cu atît mai puţin, într-un articol de ziar. Cu toate acestea, am reţinut din eseul amintit, următoarele:

<<‘’Lira lui Orfeu a deschis porţile lumii de dincolo (das Jenseits). Muzica ne dezvăluie un tărîm necunoscut, care nu are nimic în comun cu lumea simţurilor care ne înconjoară. Cel care trece hotarul acestei lumi, lasă în urma lui toate sentimentele, simţurile bine definite, ca să se lase cuprins de o nesfîrşită căutare, năzuinţă, aspiraţie (Sehnsucht).” – sînt cuvintele lui E. T. T. Hoffmann. Mă întîlnesc la tot pasul cu oameni culţi, melomani, care-mi spun că nu înţeleg muzica. Am încercat de nenumărate ori să le explic ceea ce aud, dar, de cele mai multe ori, am dat greş. Poate din vina mea. Dar cred că adevărul este şi dincolo de imposibilitatea mea de a spune ceea ce este de nepovestit. Ludwig Tieck a spus că „este o încercare deşartă să explici muzica prin noţiuni obişnuite. Sunetele nu imită, nu înfrumuseţează nimic – lumea lor este o lume în sine, de sine stătătoare. Muzica ni se adresează printr-o limbă cunoscută odinioară de toată lumea, dar pe care noi, cei din această lume a umbrelor, am uitat-o”.

Secolul al XIX-lea a fost epoca marilor esteticieni, ai celor care au tîlcuit pentru posteritate eternele taine ale lumii. Nu este deloc întîmplător că Goethe, în „Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister” şi cu Hegel, în „Fenomenologia spiritului”, au definit muzica drept o artă esenţial romantică. Iar aici, ei nu s-au referit la romantismul epocii pe care o trăiau ei, ci la esenţa muzicii. De altfel, muzica a urmat cu mari sincope curentele stilistice ale epocilor. Pentru mine, Beethoven, în ultimele sonate pentru pian şi mai ales în ultimele cvartete, a fost mult mai romantic decît Schubert, Mendelssohn sau Brahms. Cred că, vorbind în linii mari şi simplificînd pînă la extrem generalizarea, ei au avut dificultăţi majore să se lege de dezlănţuirile nonconformismului beethovenian, care au dus muzica pe un tărîm de unde nu ar mai fi putut să plece mai departe decît Beethoven însuşi. De fapt, marii aşa-zis romantici nu făceau altceva decît să caute firimiturile risipite de Beethvoen, dar şi de Mozart sau Haydn, ale acelui limbaj, în care se părea că au oarecare şanse să se facă înţeleşi. De fapt, făceau ceea ce au făcut muzicienii dintotdeauna: căutau acea limbă muzicală cunoscută odinioară de toată lumea, dar uitată de noi în această lume a umbrelor.

Pentru romantici, esenţa acestui limbaj era forma de sonată, cizelată şi maltratată de înaintaşii lor. Cea mai complexă formă muzicală, ale cărei structuri le găsim peste tot de-a lungul timpului, de la marile poeme simfonice, pînă la Cantata profana a lui Bartók. Aşa că, atunci cînd spuneau că muzica este prin esenţa ei romantică, nici Goethe, nici Hegel nu se refereau la Liszt sau la Berlioz, ci la faptul că muzica apelează la simţuri, la afecte, mai bine zis, recunoşteau, cu foarte multe cuvinte, că, de fapt, despre muzică nu se poate vorbi. Nici unul nu era muzician. La fel cum nici Thomas Mann nu a fost, dar a scris Doktor Faustus. Das Leben des deutschen Tonsetzers Adrian Leverkühn, erzählt von einem Freunde” (în româneşte, „Doctor Faustus. Viaţa compozitorului german Adrian Leverkühn povestită de un prieten”) – am citat şi titlul original al romanului, fiindcă sînt vrăjit de termenul compozitor în limba germană – Tonsetzer, adică cel care aşează, aranjează sunetele.’’ >>(…)

Au urmat comentarii despre: Patriarhul baghetei româneşti – Antonin Ciolan (pagini despre viaţa, formarea şi cariera dirijorului, precum şi cea de director al Filarmonicii între 1956 şi 1970) şi Simfonia I în do minor de Brahms dirijată de acesta; atît de diferiţii dirijori Emil Simon şi Erich Bergel (deşi ambii elevi ai maestrului Antonin Ciolan); actul fondator al Filarmonicii clujene (1955); primul concert din 4 decembrie 1955 dirijat de Antonin Ciolan (Uvertura la Maeştrii cîntăreţi din Nürnberg de Wagner, Concertul nr. 1 pentru orchestră de coarde de S. Toduţă, Concertul nr. 2 de Rahmaninov, solistă Silvia Şerbescu, Simfonia a 3-a de Beethoven): înfiinţarea, în 1966, a Orchestrei de cameră a Filarmonicii de Stat ‘’Transilvania’’ (fondator şi dirijor Mircea Cristescu), solişti flautistul Dumitru Pop, pianistul Gheorghe Halmoş, violonistul Ştefan Ruha; dirijorul Erich Bergel; dirijorul Emil Simon; serenissimul S. Toduţă; înfiinţarea Corului Filarmonicii (dirijor fondator Dorin Pop, discipoli Florentin Mihăescu şi Cornel Groza); înfiinţarea Cvartetului Transilvan (1987) ş.a.; inserturi muzicale, fotografii, amintiri dintr-o istorie de şase decenii…
Cvartetul Transilvan a luat fiinţă în anul 1987. Membrilor fondatori – Nicuşor Silaghi, Marius Suărăşan şi Vasile Jucan – li s-a alăturat în 1988 George Dudea; azi, la vioara I, Gabriel Croitoru.

Încheierea muzicală a serii a aparţinut Cvartetului ARCADIA alcătuit din: Ana Török, vioara I; Răsvan Dumitru, vioara a II-a; Traian Boală, violă; Zsolt Török, violoncel.
Tînărul ansamblu cameral, multiplu premiat internaţional şi cu un palmares concertistic de anvergură, a interpretat, la un nivel artistic remarcabil, Cvartetul în Re major, KV 155 de Wolfgang Amadeus Mozart.

***
Cea de a 169 Gală MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ va avea loc miercuri, 25 noiembrie a.c., cu începere de la ora 18, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă Cluj-Napoca. În programul manifestării, moderate de Acad. Prof.dr. Nicolae HÂNCU: MAGIA COLINDELOR cu Prof.univ.dr. Ioan Bocşa şi Ansamblul de muzică tradiţională românească ‘’ICOANE’’.

Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro
Foto: Ioan Mircea Corpodean