Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ – 167

• Sub semnul excelenţei •

Stagiunea 2015-2016 a Galelor MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ – organizatori: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu, Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, Muzeul de Artă şi Consiliul Judeţean Cluj – a fost deschisă de o reuniune al cărei atribut unic şi indubitabil a fost EXCELENŢA. Este ceea ce defineşte, de altfel, toate manifestările înscrise sub genericul Galelor, al căror amfitrion şi moderator inspirat, Acad. Nicolae HÂNCU ne propune, de fiecare dată, să ascultăm, să învăţăm, să ne cunoaştem valorile, deschizîndu-ne calea spre cultură şi ştiinţe, spre spectacolul fascinant şi incitant al artelor.

Două excelente conferinţe au acaparat atenţia sălii, unii dintre spectatori sugerînd, chiar, ca acestea să fie reluate, spre a fi audiate de cît mai mulţi…

• Horia BĂDESCU – STAREA DE VEGHE – POEZIE, UMANISM, ROMÂNITATE. Am reţinut din amplul expozeu al reputatului om de litere, între altele, următoarele: „

„Ne facem cuib ca pasărea din cer/ şi ne iubim, carne vroind pre carne ;/ din trupurile noastre care pier/ trudim un semn, ca vremea să nu sfarme/ ce-am dus în noi. Să nu pierim. Ne-nşală/ lumina din sărace amintiri ; /din trunchiul putred, răsturnat de boală,/ sămînţa urcă alte-alcătuiri. / Ce-a fost al undei nu se mai întoarce,/ nici murmur, nici culoare, nici avînt ;/ sub clipa care-ncet, încet ne toarce/ ne scade umbra pururi pe pămînt/ şi doar cuvîntul ne rămîne fiu,/ celui pierdut să-i dea conturul viu.”

Cu adevărat fiul nostru, moştenitorul nostru adevărat este cuvîntul, iar noi vom trăi cît cuvintele noastre, aşa cum la rîndul nostru îi sîntem fii cuvîntului atotputernic, zămislitor de lume, purtător al umanităţii noastre profunde. Căci om înseamnă mai înainte de orice fiinţă cuvîntătoare, capabilă să exprime lumea şi pe sine, capabilă să aibă acces prin capacitatea de sugestie, prin poeticitatea limbajului în orizontul transcendent în care se zămislesc cuvintele, întrevederea scînteii de logos pe care o purtăm în noi.(…)

Cîndva am descoperit admirabilul eseu Englez, francez, spaniol al lui Salvador de Madariaga, în care acesta încerca să stabilească ceea ce defineşte psihologia unui popor. Pentru strălucitul gînditor iberic ceea ce domina şi singulariza spiritul englez era fair-play-ul, pentru spirtul francez le droit ( dreptul), pentru cel spaniol el honor ( onoarea). M-am întrebat atunci ce ar putea fi definitoriu pentru românitatea noastră şi cred că omenia, cu tot ceea ce decurge din ea, ar putea răspunde acestei întrebări. Mai tîrziu i-am adăugat raportul cu totul particular al românului cu transcendentul, acea organicitate şi familiaritate cu care acesta resimte şi trăieşte cosmicul şi sacralitatea. Se pare că nu m-am înşelat de vreme ce cunoscători ai spaţiului românesc, care vin din alte orizonturi europene, au cam aceeaşi percepţie. Iată ce afirma poetul francez Gérard Bayo, într-un interviu pe care mi l-a acordat cu cîţiva ani în urmă, că apreciază la noi: “Sufletul românesc, omenescul din om (fiu al mamei sale şi fiu al lui Adam), vreau să spun, aşa cum mi-a apărut el încă acolo, vizibil peste tot, în fiecare dintre popasurile mele în Transilvania, în Maramureş, în Carpaţi… Omenescul cel adevărat, simplu, fratern, născut dintr-o istorie frămîntată, adesea tragică, uneori manipulată, impregnată de această Ortodoxie care îmi este atît de dragă, de simbolism cosmic şi de o poezie debordînd din antologii şi din cîntecele orfanilor din Bucureşti, omenescul dincolo de orice barieră lingvistică, precum în baraca obscură despre care vorbeşte Primo Levi, omenescul atît de apropiat de cel al lui Cervantes sau al Castillei şi de care Europa are şi va avea atîta nevoie.Toate acestea tu le ştii. Nu mă obliga să fac încă o dată o declaraţie de dragoste. În orice caz, românii sînt poeţi iar «limba de lemn», «limbile de vipere» despre care vorbea Hristos le cunosc ei prea bine. Frumuseţea le e necesară. Ei au a ne aduce aceste lucruri esenţiale. şi sînt sigur că o vor face.”

Şi iată cum definea românitatea poetul şi filosoful Jean Biès: “Sensul tradiţiei sau, mai de grabă, al «transmiterii» e de asemenea o noţiune care îmi este dragă şi care se regăseşte, în mod evident, în românitate. Un popor ieşit din păduri şi din munţi, din mari singurătăţi, dintr-o natură sălbatică, este prin forţa lucrurilor dotat cu o putere de evocare, cu un lirism, cu o bogăţie folclorică de care sînt privaţi locuitorii cîmpiilor şi oraşelor. Există încă la românii pe care am putut să-i întîlnesc o surprinzătoare disponibilitate pentru entuziasm şi admiraţie, o căldură cordială, primitoare, o vigoare mentală care exista probabil şi la noi, aceea a omului de secol XIX. Cînd te afli în compania unui român, care n-a fost denaturat de modernism , descoperi foarte repede în el arhetipul: incarnarea a ceea ce este dintotdeauna, principiul sacrului. În acest sens, mai ales prin intermediul lui Eliade, românitatea manifestă adevărata vocaţie a omului, aceea de a sanctifica lumea.(…) Moştenirea cea mai veche a umanităţii europene subzistă încă la acest popor în pofida tuturor obstacolelor: în orice român doarme un Zalmoxis“(…).

• Prof.univ.dr. Daniel DAVID – PSIHOLOGIA ROMÂNILOR.

„Psihologia românilor poate fi abordată în mai multe paradigme: (1) cum sîntem (profilul psihologic de suprafaţă); (2) cum am putea fi (profilul psihologic de adîncime/potenţialul pe care îl avem); (3) cum credem că sîntem (autostereotipuri); (4) cum cred alţii că sîntem (heterostereotipuri) şi (5) cum vrem să fim (modelul psiho-cultural ideal). Pentru a înţelege corect profilul psihologic al românilor am analizat toate studiile de specialitate publicate pînă în ianuarie 2015 pe această temă şi am demarat o serie de studii proprii. Totalul subiecţilor care au intrat în studiile analizate/derulate de noi depăşeşte 50000 de români, din diverse zone ale ţării, cu vîrste de la 2 ani la +80 (multe analize fiind pe eşantioane reprezentative naţional). Nu intru aici în aspecte metodologice care vor fi descrise detaliat în lucrarea indicată mai sus (David, în pregătire). Spun doar că stereotipurile se referă la credinţe despre generalizarea unor atribute la un grup de indivizi (ex. „Germanii sînt muncitori.”). De obicei, aceste credinţe/generalizări se bazează pe experienţe limitate şi/sau exemplare ilustrative, astfel încît adesea nu sînt adevărate, fără ca asta să însemne că unele stereotipuri nu pot fi adevărate şi/sau nu pot conţine elemente de adevăr. În fine, mai adaug că profilul psihologic al românilor este unul statistic, care nu poate fi aplicat la un individ, ci poate fi utilizat în situaţii în care se doreşte a se face politici publice şi proiecte relevante pentru ţară şi/sau grupuri mari.

Voi formula în continuare doar concluziile de bază cu referire la psihologia românilor (pentru detalii vezi David, în pregătire): I. Demersul empiric/pozitivist-pragmatic. Cum sîntem (profilul psihologic de suprafaţă) şi de ce am ajuns aşa. Profilul psihologic de suprafaţă este în unele segmente incomplet dezvoltat, neexprimînd potenţialul pe care îl avem. Astfel, potenţialul ridicat pentru inteligenţa cognitivă/emoţională, creativitate şi învăţare nu este valorificat. Structura de personalitate, adesea defensivă, susţine uneori prea multe aspecte negative (ex. cinism/scepticism/mizantropie etc.). Comportamentul este unul care nu se supune uşor normelor şi regulilor. Pe de altă parte avem o mare nevoie de a ne dovedi valoarea (potenţialul), ceea ce ne face competitivi în muncă (…)

Cum am putea fi (profilul psihologic de adîncime). Profilul psihologic de adîncime, potenţialul pe care îl avem, este unul la nivelul altor ţări/culturi moderne şi democratice, astfel încît, prin prisma acestui profil, românii sînt perfect integrabili în lumea modernă (UE, NATO etc.). Acest profil derivă din interacţiunile mediului socio-cultural, ecologic şi biologic/genetic, susţinînd apoi aceste medii. Astfel, avem potenţial ridicat (ex. comparabil cu francezii, britanicii, americanii) pentru inteligenţa cognitivă/emoţională, creativitate şi învăţare. Structura de personalitate permite atît expresii pozitive cît şi negative, depinzînd de noi pe care le modelăm socio-cultural.(…)

II. Demersul fenomenologico-hermeneutic sau despre stereotipuri.

Cum credem că sîntem şi de ce credem aşa. Acest demers generează mai ales autostereotipuri ale românilor. Avem o părere bună despre noi, considerînd că sîntem persoane „calde” (ex. primitoare/ospitaliere/tolerante/altruiste etc.) şi „inteligente” (ex. inteligente/creative/cu abilităţi peste medie, etc.). Cinstea, care apărea ca o caracteristică autoatribuită importantă a românilor atît în analizele din 1988 cît şi în cele din 1993 (vezi Chelcea, 1994), începe să dispară în analizele din 2005 şi 2007 (vezi Glăveanu, 2007) şi nu ocupă o poziţie importantă nici în analizele noastre din 2014/2015. (…)

O subcategorie a acestui punct 3 se referă la cum cred alţii că sîntem. Acest demers generează mai ales heterostereotipuri faţă de români. Sînt puţine studii riguroase de acest tip cu referire la români. Încerc însă o sinteză a concluziilor la care am ajuns. Alţii ne văd mai ales patrioţi şi adaptaţi/bine orientaţi, dar restul autostereotipurilor noastre de mai sus sînt minimizate de aceştia. Mai recent, românii sînt asociaţi cu Dracula/vampiri, mai ales în SUA şi cu comportamente antisociale mai puţin conştiincioase, mai ales în Europa de Vest. Interesant, partea de lipsă de conştiinciozitate din heterostereotipurile faţă de români este recunoscută şi în autostereotipurile românilor. O altă subcategorie a acestui punct se referă la cum credem că sînt alţii(heterostereotipuri ale românilor).

III. Proiecţie în viitor. Cum vrem să fim (modelul psiho-cultural ideal)

Diferenţele dintre „cum sîntem”/„cum putem fi”, pe de o parte, şi „cum credem că sîntem”/„cum cred alţii că sîntem”, pe de altă parte, sînt generatoare de stres psihologic, stres care la rîndul său întăreşte mecanismele de apărare care menţin discrepanţa (David, 2012). Se intră astfel într-un cerc vicios, care ne menţine în starea defensivă. Modelul psiho-cultural ideal al românilor – cum vrem să fim – este definibil în proiecţia lor psihologică: „cum cred că sînt”. Vestea bună este că deşi românii „se cred” aşa „cum nu sînt”, totuşi „se cred” aşa „cum ar putea să fie”. Aşadar, aş spune că proiecţia lor – „cum se cred” – nu reprezintă o iluzie pozitivă, ci un optimism realist. De aceea, în cazul românilor există o şansă foarte mare pentru dezvoltare şi evoluţie în direcţia unui model psiho-cultural ideal.”

• Momentul de muzică, şi acesta excelent adaptat culorilor şi parfumului toamnei, a fost oferit de valoroasa soprană Arona BOGDAN, prezenţă aplaudată la rampa Galelor (acompaniament la pian Lucian Duşa), într-un recital alcătuit din superbe lieduri de Tosti – „Vorrei morire”, „Sogno”, „Malia”, „Addio!” („Goodbye, Summer!”), precum şi minunata arie „Son pochi fiori” din opera L’Amico Fritz de Mascagni. Melancolie, lirism, o voce cu armonice atent şlefuite şi dozate, o interpretare de clasă purtînd semnătura Arona Bogdan.

***

Următoarea Gală va avea loc miercuri, 28 octombrie a.c. (ora 18, Sala Tonitza a Muzeului de Artă Cluj-Napoca), cu următorul program: FILARMONICA „TRANSILVANIA” – 60 de ani. Dl Marius TABACU, manager al Filarmonicii de Stat „Transilvania”, va susţine conferinţa cu tema TAINA DE NEROSTIT A MUZICII • Partea de muzică va fi susţinută de membrii Cvartetului ARCADIA – Ana Török – vioara I, Răsvan Dumitru-vioara a II-a, Traian Boală-violă, Zsolt Török-violoncel – care vor interpreta Cvartetul în Re major, KW 155 de W.A. Mozart.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Foto: Ioan-Mircea CORPODEAN