Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ – 164

O gală despre care putem spune, ca despre toate, de altfel, că s-a aflat sub semnul ERUDIŢIEI, al confesiunii aduse la dimensiuni istorice, extrem de complexe, vizînd conexiuni şi trimiteri la un întreg eşafodaj al moştenirii lumii reale, la fragmente de viaţă dintr-o istorie presărată cu existenţe poleite cu pulbere de aur.

Prof. dr. Marius BOJIŢĂ a conferenţiat pe tema IULIU HAŢIEGANU – CTITOR AL ŞCOLII MEDICALE CLUJENE, 130 DE ANI DE LA NAŞTERE. Prezentarea detaliată a reperelor biografice şi profesionale ale primului profesor de Clinică medicală şi decan al Facultăţii de Medicină românească din Cluj, în două legislaturi „Magnificus Rector”, a prefaţat evocarea medico-culturală a lui Iuliu Haţieganu (n. la 14 aprilie 1885 în satul Dîrja, com. Panticeu, jud. Cluj, dintr-o familie descinsă din Munţii Apuseni şi stabilită ulterior în Cojocna; al cincilea băiat din familia cu 13 copii a preotului greco-catolic Ioan Haţieganu; şcoala elementară la Cojocna, continuată la Cluj şi liceul la Blaj; absolvă Facultatea de Medicină din Cluj în 1910). Este remarcat, încă din perioada de student, de unul dintre eminenţii profesori ai acestei facultăţi, internistul Zsigmond Puryesz, căruia îi devine ulterior asistent şi colaborator apropiat. În formarea sa medicală, Iuliu Haţieganu a mai cunoscut, pe lîngă Zsigmond Puryesz, încă doi maeştri: pe anticul Hipocrate şi pe Louis Pasteur. De la primul a învăţat umanismul: „Cine este plin de iubirea aproapelui, acela are adevărata dragoste pentru arta de a vindeca”, iar de la al doilea patriotismul: „ştiinţa n-are patrie, dar omul de ştiinţă are una şi trebuie să asociem întotdeauna măreţia ştiinţei cu măreţia patriei”. Vorbind despre profesorul Haţieganu trebuie să ne transpunem în epoca în care a trăit şi a lucrat, să pornim de la nivelul medicinii de atunci, de la condiţiile sociale din acea vreme. Prin activitatea sa medico-culturală a creat conştient istorie, dar şi inversul este adevărat; istoria epocii l-a împins să devină ceea ce a fost. A vorbi despre profesorul Iuliu Haţieganu înseamnă, de fapt, a descrie istoria medicinii clujene între anii 1918-1959, ani în care a activat marele profesor în fruntea medicinii interne clujene. Aceasta pentru că, tot ceea ce s-a făcut în intervalul amintit poartă pecetea acestuia, nu numai în calitate de medic-profesor, dar şi în calitate de decan, rector sau cetăţean cu înaltă responsabilitate, sfătuitor şi îndrumător al destinelor medicinii transilvane şi, deci, al sănătăţii oamenilor din acest colţ românesc al Europei. Tot ceea ce a vrut să facă şi a făcut profesorul Haţieganu i-a ieşit bine, pentru multe motive care se conjugă: a fost el însuşi o mare valoare ca medic-clinician de excepţie, om de ştiinţă şi cetăţean luminat. Tînărul Haţieganu a înţeles chemarea vremii şi a fost omul epocii sale. Lui Haţieganu i se potriveşte cel mai bine ceea ce spuneau anticii: „iatros isotheos”, adică medicul este asemănător zeilor. Iuliu Haţieganu cuprinde în comportamentul său complex tot ceea ce era mai bun şi mai valoros în intelectualul interbelic, 1920-1940, al cărui ideal naţional era împlinit prin Marea Unire, după care au apărut alte înalte idealuri: consolidarea Unirii prin democratizarea, culturalizarea şi educarea întregii naţiuni, în care educaţia sanitară – educaţia pentru sănătate ocupa un loc principal. Avea o cultură enciclopedică, o dragoste deosebită faţă de oameni şi patria recent întregită, de aceea ştia că drumul către succes – adică prosperitatea ţării – este pavat cu muncă îndîrjită, uneori cu insuccese, alteori cu succese (dar nici unele veşnice). Să ne gîndim la Extensiunea Universitară, la ASTRA, La Şoimii Carpaţilor, la Eucaţia Sportivă ş.a.(…)

Uimit, dar admirînd noile tehnici ce apăreau în ştiinţă, inclusiv în medicină, el, care era un clinician desăvîrşit, nu spunea ca alţii care se temeau de dezumanizarea medicinii de către tehnica actuală „înapoi la clinică, înapoi la Hipocrate”, ci ne spunea: „Înainte cu clinica, cu Hipocrate şi cu tehnica medicală încălzită şi umanizată de suflet prin iubire faţă de omul suferind. Om de mare omenie, talentat dascăl, medic vestit, patriot înflăcărat, duşman al şovinismului, educator în cel mai larg înţeles, autor, împreună cu I. Goia, al vestitului Tratat elementar de semiologie şi patologie medicală.

Ideea întemeierii parcului sportiv pentru tinerii din Cluj s-a născut din durerea profundă şi de neînlăturat a profesorului Haţieganu după moartea fiului său, Tutu Iuliu Marius, în vîrstă de 10 ani în anul 1928: „S-a creat în amintirea micului şi bunului meu fiu, Tutu, copil bun şi cuminte, care, la vîrsta de 10 ani, a părăsit această lume, pămîntul ţării, pe care l-a iubit cu toată îngereasca putere a sufletului său. Omagiul cel mai mare adus copiilor noştri dispăruţi este de a face pentru copiii altora tot ce am fi făcut pentru al nostru… din anul 1928, anul morţii lui Tutu, am sacrificat timp, suflet, bani pentru educaţia tineretului. Pentru a reuşi în educaţie, prima condiţie este de a crea un loc unde tineretul să se întîlnească cu plăcere pentru a trăi marile învăţături. ştiind că apropierea de tineret este mai uşoară prin porţile fizicului, am crezut necesară înfiinţarea unui parc sportiv. Locul l-am găsit în plimbările mele pe malul Someşului. Cel mai potrivit loc, cu apă, cu aer, cu soare, cu arbori, o adevărată grădină olimpică în miniatură”. Profesorul Haţieganu s-a bucurat de onorurile momentului şi de gloria de lungă durată a posterităţii. A fost numit profesor de Clinică medicală cînd abia împlinise 34 de ani, era decan al Facultăţii de Medicină şi membru al Senatului Universităţii Daciei Superioare, la aceeaşi vîrstă autor de tratate de semiologie în mai multe ediţii şi volume onorate cu Premiul Oroveanu; s-a bucurat de aprecierea bolnavilor, a studenţilor şi a colaboratorilor. Încă în viaţă a fost un mit, iar în final a intrat în legendă. Bustul său împodobeşte curtea clinicilor vechi şi Spitalul „Eugen Nicoară” din Reghin. Figurează între cei aleşi în Academia Română, numele său aureolează Amfiteatrul Clinicii Medicale I din Cluj, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj îi poartă numele, o stradă din Cluj îi perpetuează amintirea, iar pe frontispiciul Parcului tinerilor din Cluj stă scris „Iuliu Haţieganu” – a mai subliniat, pe lîngă multe alte aspecte interesante şi inedite, Prof.dr. Marius Bojiţă.

 MEDICINĂ şi RELIGIE s-a intitulat conferinţa susţinută de Prof. univ.dr. Ştefan FLORIAN – preşedinte al Senatului UMF „Iuliu Haţieganu”, amplă şi documentată incursiune în istoria de 95 de ani ai medicinii clujene, a întemeietorilor, a modelelor care au ştiut să transmită mai departe ştafeta culturală către discipoli. Ocazia a fost folosită de moderatorul Galelor, Acad. Nicolae Hâncu, pentru a evoca personalitatea vorbitorului şi a aduce în atenţia celor de faţă cele mai recente recunoaşteri internaţionale ale acestuia, respectiv de: Preşedinte Euroacademica Multidisciplinaria Neurotraumatologica, Membru al Academiei Europene de ştiinţe şi Arte, Membru Activ în World Academy of Neurological Surgery.

Între altele, vorbitorul a subliniat: Sînt unul din cei care militează pentru asumarea nu numai a celor 95 de ani de Medicină în limba română în această Universitate, ci şi pentru asumarea celor 240 de ani de cînd prima şcoală superioară de medicină a luat naştere în această cetate, în anii 1774-1775… Acum 95 de ani nu am început construcţia din temelii a unei noi şcoli de medicină, ci am preluat o moştenire culturală. Iar dovada stă şi în documentele vremii, din care am reţinut, pentru semnificaţia lui, momentul în care Profesorul Catedrei de Anatomie Leo Davida a predat catedra – „… sînt mulţumit că nu străini, ci elevi de-ai mei au venit ca să-mi ofere să depun jurămîntul pe o nouă coroană, ce de azi încolo va conduce destinele acestei frumoase Transilvanii. Voi pleca imediat, dar vă rog să păstraţi tot ce am avut pentru ştiinţă şi pentru facultatea aceasta”. Aceste cuvinte sînt mărturia transferului ştafetei culturale elevilor săi. Noi sîntem urmaşii acelor elevi şi consider că avem datoria morală să ne asumăm nu doar patrimoniul imobiliar ci şi pe cel spiritual. Noi, prin ceea ce astăzi facem, prin ceea ce astăzi reprezentăm în ţară şi lume, demonstrăm că sîntem continuatorii unei şcoli medicale care a început în anul 1774, odată cu atestarea documentară a Facultas Medica sau Facultas Chirurgica, aşa cum era consemnată în documentele vremii. Asumîndu-ne această moştenire culturală putem vorbi de Ioan Molnar Piuariu, autorul primei lucrări ştiintifice româneşti Paraenesis ad auditores chirurgiae, tipărită la Cluj în 1793. Şi putem aminti de Ábrahám Patlantyús-Bogdán, cel care a introdus la Cluj anestezia cu eter la doar un an după introducerea în America; putem vorbi de József Brandt, cel care a realizat una din primele nefrectomii reuşite din Europa (în 1873), pe baza unei tehnici proprii. Cunoscîndu-ne istoria putem spune că în această şcoală a luat fiinţă primul institut medico-legal din lume şi tot aici Jozsef Fodor a pus bazele imunologiei demonstrînd „capacităţile antibacteriale ale sîngelui”. În această şcoală s-a format, sub îndrumarea profesorului Zsigmond Puryesz, cel al cărui nume este înscris pe frontispiciul Universităţii noastre: Iuliu Haţieganu. Formîndu-se în acestă şcoală, a înţeles şi ne-a oferit ca moştenire cea mai umană şi sintetică definiţie a medicinei: „ştiinţă şi conştiinţă încălzită de iubire faţă de oameni”.

Tema aleasă de mine pentru această seară a fost Medicină şi Religie, o alegere deloc întîmplătoare atunci cînd vorbim de Medicină, Artă, Cultură, pentru că Religia a stat la baza culturii, a inspirat Arta şi a făcut din Miracolul Tămăduirii un fapt cotidian. Între medicină şi religie sînt atît de multe similitudini, sînt atît de multe puncte comune. şi într-una şi în cealaltă e vorba de iubire, şi în una şi în cealaltă e vorba de grijă, şi în una şi în cealaltă e vorba de speranţă, de credinţă şi de încredere. Minunile pe care le regăsim adeseori în Biblie se referă, de cele mai multe ori, la vindecări miraculoase. Mărturisirea religioasă poartă în medicină numele de anamneză, sinceritatea şi în una şi în cealaltă dintre situaţii este cheia vindecării. Rugăciunea biblică îmbracă în medicină forma speranţei rostite mai mult cu privirea şi mai puţin din cuvinte, dar ardoarea rostirii este la fel de profundă. Punerea mîinilor e un gest biblic prin care Isus şi apostolii săi vindecau. « … EL ÎŞI PUNEA MÎINILE peste fiecare dintre ei şi-i vindeca.» « PRIN MÎINILE apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod….». Nu am intenţia de a preaslăvi menirea medicului şi să o compar cu cea a apostolilor, dar cum altfel decît punînd mîinile poate un medic să aducă vindecarea. Puţini sînt cei din afara lumii medicale care au avut ocazia să privească un chirurg atunci cînd se pregăteşte să înceapă o operaţie. Cine poate şti cîtă încredere sau cîtă îndoială îi definesc trăirile înainte de a începe un drum pe care experienţa şi cunoaşterea pot doar să-l contureze, realitatea fiind întotdeauna diferită… Cîţi dintre oameni pot înţelege răspunerea ce apasă pe umerii acelui om de care depinde de multe ori viaţa celui pe care-l tratează? Gesturile chirurgului închis în gîndurile sale în timp ce pregăteşte cîmpul operator au ceva din sacralitatea ungerii cu untelemn, propovăduită de Isus atunci cînd i-a trimis pe apostoli pentru a predica prin sate «UNGEAU CU UNTDELEMN pe mulţi bolnavi şi-i vindecau» .

Unii chirurgi preferă în sala lor să audă muzică, eu prefer liniştea, ca într-o catedrală goală în care se aude doar ecoul paşilor smeriţi ai vizitatorilor şi şoapte abia rostite, o linişte care se termină doar cînd totul este dus la bun sfîrşit. Şi aidoma vizitatorului copleşit de dimensiunile liniştii, părăseşte catedrala lăsîndu-se cuprins de zgomotele străzii, chirurgul se lasă în voia gîndurilor şi se îndreaptă spre o nouă catedrală, spre o nouă linişte, spre un nou destin…“deschide ochii, te doare ceva?” aud în urma mea vocea anestezistului de fiecare dată cînd se termină operaţia. Este aceasta o minune?

Medicul este asemenea Samariteanului Milostiv, o minunată parabolă în care înţelegem, dincolo de cuvinte, că e vorba despre cum sîntem uneori şi despre cum am putea să fim tot timpul. Despre ungherele întunecate ale sufletului nostru bîntuite de nepăsare, de egoism, de angoase, dar şi de ceea ce ne face frumoşi, de ceea ce ne uneşte, de iubire, de milă, de întrajutorare. E vorba de ceea ce ne înstrăinează, de singurătate, de indiferenţă, dar mai ales de ceea ce ne uneşte.

În Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah stă scris “şi doctorului dă-i loc că şi pe el l-a făcut Domnul şi să nu se depărteze de la tine, că şi de el ai trebuinţă”. Bolnavul are mai mare nevoie de medicul său decît mijloacele media de audienţă. Să încercăm aşadar să nu lăsăm zgomotul de surle şi trîmbiţe să acopere ruga omului aflat în suferinţă, să nu lăsăm ca teama de a face ceva pentru a nu greşi să învingă curajul de a face tot ce se poate pentru a salva o viaţă…

Viaţa noastră este o permanentă zbatere între cer şi pămînt. Privim în sus cînd sperăm şi ne plecăm capul spre pămînt cînd suferim… Tînjim în sus şi sfîrşim prin a ne contopi cu pămîntul, sperînd că înainte de asta ne vom desprinde, iar sufletul nostru se va fi eliberat în Nemărginire. Ce rămîne din noi după ce toată apa vie ne va fi părăsit? Un pumn de praf din stele. Cu cît privim mai adînc în „ţărîna” din care sîntem facuţi ne uimeşte tot mai mult infinitul spaţiului din noi. Aceasta este viaţa şi tainele ei sînt peste putinţa noastră de cuprindere. Cine altcineva poate înţelege legile care ne guvernează decît cel care a zis „Să fie Lumină” şi a fost Lumină? De aceea mă rog LUI să-mi dea o fărîmă din marea lui înţelepciune pentru ca să ştiu cînd pot să fac bine şi mai ales să nu fac rău, să ne dea tuturor puterea de a fi aşa cum ne-a creat, să ne dea puterea să fim Oameni!

Omul de radio, scriitorul, traducătorul şi marele meloman Sergiu ALEX (Constantin Ivaneş) şi-a intitulat intervenţia INCURSIUNI MUZICALE ÎN MEMORIE. Incursiuni într-un timp al elanurilor tinereşti, al înfiripării idealurilor legate de cultură, de libertate. Despre acestea şi despre multe altele, el, scriitorul, vorbeşte cu entuziasm în cea mai recentă carte a sa, MUZICĂ în noapte, apărută în acest an la Editura Şcoala Ardeleană. Da, gingle-urile de la Radio Luxembourg, marile voci ale lumii transmise în undele acelui post de radio echivalau cu TINEREŢEA anilor de liceu, cu LIBERTATEA, cu marile IUBIRI ale fiecăruia dintre noi. Amintiri împletite cu vocile unor artişti contemporani, care astăzi fac înconjurul lumii într-un spectacol al spiritului rafinat şi memorabil.

***

Ediţia cu numărul 165 a Galelor MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ va avea loc miercuri, 27 mai 2015, de la ora 18, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă Cluj-Napoca. În programul Galei moderate de Acad. Nicolae Hâncu: PS Florentin Crihălmeanu – Regele bibliofililor, Biblioteca Bodmeriana şi cel mai vechi text al Evangheliei de la Ioan: Papirusul 66 • Microrecital susţinut de „The Mood Quartet”.

Michaela BOCU

Foto: Ioan-Mircea Corpodean