Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ – 163

Sărbătorile Pascale 2015 nu puteau avea o vestire mai potrivită decît reuniunea de înaltă ţinută ştiinţifică, culturală şi artistică ocazionată de cea de a 163-a ediţie a Galelor, în care s-a vorbit despre istoria medicinii clujene, despre întemeietori şi vizionari, despre ceea ce au creat durabil oameni mari pe care i-a dat pămîntul transilvan. Moderată, ca de obicei, de Acad. Nicolae HÂNCU, reuniunea s-a constituit într-una cu valoare de TEZAUR.

Prof.univ.dr. Carmen Mihaela MIHU, prodecan Facultatea de Medicină, a prezentat o amplă incursiune

în istoria învăţămîntului superior de medicină din Transilvnia, cu aplecare specială asupra Facultăţii de Medicină din Cluj – 143 de ani de istorie. Comunicarea, realizată împreună cu Prof.univ.dr. Anca Dana BUZOIANU, decan al Facultăţii de Medicină, UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, a avut în vedere: anul 1872, 6 octombrie, înfiinţarea Facultăţii de Medicină clujene în cadrul Universităţii „Franz Josef”, cu predare în limba maghiară; după Unirea din 1918 , facultatea, cu predare în limba română, a funcţionat în cadrul Universităţii Daciei Superioare. Iuliu Haţieganu – personalitate carismatică şi vizionară, care „avea viitorul în sînge” – a fost ctitorul şcolii de medicină internă din Transilvania şi primul decan al Facultăţii româneşti de Medicină din Cluj. De o amplă prezentare s-a bucurat personalitatea lui Iuliu Haţieganu – începînd cu data şi locul naşterii, 14 aprilie 1885, satul Dîrja, jud. Cluj, studii medii la Liceul confesional din Blaj, Facultatea de Medicină din Cluj (1909) – preparator bugetar la Clinica Medicală I (1909), singurul asistent universitar român al prof. Zsigmond Purjesz, „maestrul său” (1910); în timpul Primului Război conduce secţia de medicină internă a Spitalului militar Cluj; 1919 – membru al „Comisiunii universitare pentru organizarea Facultăţii de Medicină, este numit profesor titular de medicină internă şi devine primul decan al Facultăţii de Medicină; în acelaşi an, la 7 noiembrie 1919, în amfiteatrul Clinicii Medicale I, Prof. Iuliu Haţieganu inaugurează învăţămîntul medical românesc din Cluj cu expunerea „Icterul cataral”. Recursul la memorie a continuat cu prezentarea învăţămîntului medical clujean între anii 1919-1920, a caracterului novator al tinerei facultăţi, apoi cu prezentarea învăţămîntului medical românesc din Cluj între anii 1920-1930: cu deschiderea oficială a cursurilor Facultăţii de Medicină, la 2 februarie 1920, în prezenţa Regelui Ferdinand I şi apariţia primului număr al „Clujului Medical” şi priorităţile naţionale ale Clinicii Medicale I; apoi între anii 1930-1940 – cînd, pentru merite de excepţie şi ca recunoaştere a aportului la dezvoltarea Facultăţii, Iuliu Haţieganu a fost ales Rector al Universităţii „Regele Ferdinand” (1931-32), refugiul la Sibiu după cedarea Ardealului de Nord; Învăţămîntul Medical Românesc din Cluj după 1945 – revenirea la Cluj, căreia i-a urmat o perioadă înfloritoare pe plan didactic şi ştiinţific, Iuliu Haţieganu formînd numeroase generaţii de medici, discipoli ai săi, între care: Aurel Moga, Leon Daniello, Octavian Fodor, Tiberiu Spârchez, Ion Gavrilă, Marius Hăngănuţiu, Ştefan Hărăguş, Aron Faur, Viorel Gligore, Paul Surianu şi mulţi alţii. Două generaţii de aur… În urma reformei învăţămîntului (1948), Facultatea de Medicină s-a separat de Universitate, înfiinţîndu-se „Institutul de Medicină şi Farmacie”. În perioada postbelică s-au impus personalităţi medicale proeminente, precum profesorii Octavian Fodor, Ion Chiricuţă, Ion Baciu, Roman Vlaicu, Ion Zăgreanu, Dumitru Dumitraşcu, Barbu Cuparencu, Mircea Cucuianu, Ion Albu şi alţii, care au influenţat profund învăţămîntul superior medical românesc. Au fost enumerate, în continuarea expunerii, catedrele înfiinţate pînă în 1989, în premieră, precum şi institutele – Institutul Inimii, Institutul Oncologic, Institutul de Urologie şi Transplant Renal şi, recent, Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie „Octavian Fodor”. După 1990, instituţia a cunoscut o dezvoltare fără precedent, s-au configurat cele trei facultăţi – Medicină, Medicină dentară, Farmacie –, din 1992 numele ilustrului fondator Iuliu Haţieganu devenind emblema Universităţii de Medicină şi Farmacie. Astăzi, instituţia se bucură de calificativul „Grad de încredere ridicat”. Au fost prezentate cele trei facultăţi, cu un curriculum modern şi atractiv, Facultatea de Medicină, în special, care şi-a construit, de-a lungul anilor, o bază educaţională solidă, reprezentată de valoarea corpului didactic şi de infrastructura de calitate; diplome recunoscute atît în UE cît şi în restul lumii, multiple colaborări internaţionale, mobilităţi naţionale şi internaţionale, secţii de predare în limbi străine, Centrul de Aptitudini Practice şi Simulare în Medicină (investiţie de peste 5 milioane euro) ş.a.

Despre Istoria învăţămîntului de farmacie la Cluj a vorbit Prof. dr. Marius BOJIŢĂ, fiind abordate cîteva etape istorice în evoluţia acestuia: 1872-1919; 1919-1934; 1934-1946; 1946-1989 şi 1990 pînă astăzi. Dar istoria învăţămîntului superior din Cluj datează încă din epoca Evului Mediu, cu înfiinţarea, în 1581, a unui colegiu academic, cu trei facultăţi (teologică, filozofică şi juridică), care se reorganizează în timpul Papei Clement al XIV-lea de către ordinul călugăresc al piariştilor, care din 1776 a funcţionat cu o nouă facultate, cea chirurgicală. La aceasta a predat oculistul român Ioan Molnar Piuariu din Mărginimea Sibiului. După 1780, Colegiul universitar din Cluj devine Liceul regesc academic, cu limba de predare germană, unde au studiat Gh. Şincai, Petru Maior, Gh. Lazăr, Aron Pumnul, Al. Papiu Ilarian, Avram Iancu, Gh. Bariţ ş.a. (…) În Transilvania, profesia de farmacist a fost exercitată, pînă la 1872, de absolvenţi ai facultăţilor din Viena şi Budapesta. Înfiinaţrea la Cluj, la 10 noiembrie 1872, în cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii „Ferdinand I” a unui învăţămînt farmaceutic autohton a reprezentat un eveniment deosebit de important. Intervalul 1872-1919 reprezintă prima etapă în funcţionarea învăţămîntului farmaceutic clujean, pînă în 1888 studenţii fiind instruiţi după legile austriece. Expunerea a mai cuprins o cantitate enormă de informaţii referitoare la: acordarea, în 1895, a dreptului femeilor de a urma cursuri universitare, dar abia după Primul Război Mondial se semnalează prezenţa acestora în învăţămîntul farmaceutic, cifre de şcolarizare, programe de învăţămînt, admiterea la facultate, primele cadre universitare cu pregătire de farmacist, învăţămîntul farmaceutic la Cluj după Marea Unire, activitatea de cercetare, primele doctorate în farmacie, cursuri şi manuale universitare, reorganizarea, în 1948, a învăţămîntului farmaceutic ca facultate independentă în cadrul IMF, mii şi mii de absolvenţi, realizări remarcabile în cercetare, personalităţi. În secţiunea rezervată istoriei farmaciei româneşti interbelice, Prof. Bojiţă a vorbit despre centralizarea învăţămîntului farmaceutic şi apariţia disciplinelor de istoria medicinii şi farmaciei la Cluj şi în celelalte mari oraşe universitare din ţară – arătînd, de exemplu, că în anul universitar 1933-1934 erau 1132 studenţi la facultăţile de farmacie, din care 64% erau pregătiţi în Bucureşti, 26% la Cluj şi 10% la Iaşi – , începuturile industrializării medicamentului, organizare şi legislaţie farmaceutică etc. Vorbitorul a arătat că, în 1920 se înfiinţa la Cluj, pe lîngă farmacia „Unicorn”, Laboratorul „Terapia” profilat pe producţia de medicamente opoterapice; în 1923 acesta devenea „Fabrica Egger&Co” prin fuziunea cu firma vieneză omonimă care, în 1931, şi-a vîndut acţiunile. Noul consiliu de administraţie a schimbat numele fabricii în „Ufarom” – Uzinele Farmaceutice Române şi a înfiinţat o filială la Bucureşti. Între anii 1933-1937 s-a mărit spaţiul de producţie prin construire de noi imobile şi s-au cumpărat brevete străine. Ulterior, întreprinderea devenea „Napochemia”, iar după naţionalizare şi unirea cu alte mici laboratoare se revenea la numele iniţial de „Terapia” (1957). Am mai aflat despre înfiinţarea cooperativelor „Adonis” de la Cluj (1926), „Romaniţa” Bucureşti (1927), „Digitalis” la Orăştie (1929), a Laboratoarelor „Vorel” din Piatra Neamţ (care valorificau flora medicală autohtonă), dar şi a Institutului „Dr. I. Cantacuzino” (1921), care pe lîngă activitatea de cercetare avea ca principală sarcină producerea necesarului de seruri şi vaccinuri. „Această incursiune în istoria profesiei ne poate ajuta să căpătăm repere identitare, să ne înţelegem mai bine prezentul şi să ne raportăm mai eficient la viitor”, a conchis Prof. Bojiţă.

Stomatologia românească s-a născut la Cluj – pe această temă, de mare interes documentar şi informativ, a conferenţiat în cadrul Galelor Prof.dr. Radu Septimiu CÂMPIAN. Între altele, vorbitorul a subliniat că „una din primele universităţi din lume şi prima din România care a introdus stomatologia în formarea academică a medicilor a fost Universitatea Daciei Superioare din Cluj. Personalitatea ilustră căreia îi datorăm această iniţiativă şi premieră este profesorul dr. Gheorghe Bilaşcu (Bilasko). De curînd s-au împlinit 95 de ani de la acest eveniment. Profesorul Gheorghe Bilaşcu a fost o personalitate complexă şi marcantă a epocii, avînd implicări majore în politica vremii, în realizarea Marii Uniri din 1918 şi în viaţa medicală universitară. Născut la Petrova, în Maramureş, Gheorghe Bilaşcu a fost crescut şi s-a format în spirit românesc, cu dragoste nemărginită pentru poporul meleagurilor maramureşene şi transilvane. A fost trimis de familie la Budapesta pentru a se forma ca avocat în renumita şi valoroasa universitate maghiară. Dar tînărul student a renunţat repede la studiile de drept şi se orientează spre medicină. Obţine doctoratul în medicină în 1890 şi cercetarea ştiinţifică îl conduce spre stomatologie, ramură medicală de care nu s-a mai despărţit niciodată. A fost repede remarcat de profesorii săi, dar şi de pacienţi. A cîştigat în cîţiva ani o notorietate şi o avere considerabile. În toţi acei ani, a fost preocupat şi de aspectele sociale şi politice. În casa lui din Budapesta au avut loc numeroase întruniri ale iniţiatorilor unirii din 1918. A susţinut financiar la studii, de-a lungul anilor, cîte doi studenţi maramureşeni. Era mîndru de originile sale şi opincile din copilărie erau expuse la loc de cinste. Înfiinţarea Universităţii româneşti a Daciei Superioare la Cluj, imediat după Marea Unire din 1918, a fost prilejul de a reuni tineri medici competenţi şi entuziaşti. Profesorul Bilaşcu a fost invitat de Consiliul Dirigent să se alăture echipei în formare. El a renunţat la toate privilegiile şi confortul pe care le avea în Budapesta şi a venit la Cluj. Peste doar cîteva luni a cerut înfiinţarea unei clinici de stomatologie şi a disciplinei de stomatologie în universitate. Cererea a fost acceptată şi a fost astfel fondată prima clinică de stomatologie din România şi o fost întrodus în curricula universitară primul învăţămînt universitar stomatologic din România. Tot prin strădania profesorului Bilaşcu a fost organizat primul congres de stomatologie din România şi a fost editată prima revistă de stomatologie românească. De numele profesorului Bilaşcu este legată şi prezenţa în clinica de stomatologie a primei femei medic stomatolog din România, dr. Alma Mohora-Popoviciu. Implicarea în viaţa politică a profesorului a fost o mare dezamăgire şi a renunţat în ultimii ani ai vieţii la această activitate. Iniţiativele sale legislative dedicate stomatologiei au însă valoare istorică. Pasiunea pentru sport şi pentru drumeţii a fost permanentă. Această latură a personalităţii sale a determinat amenajarea unui izvor în pădurea Făget, izvor care îi poartă numele, Izvorul lui Bilaşcu. S-a stins din viaţă prematur, din cauza unui accident nefericit, iar medicina pentru care a trăit cu pasiune nu l-a putut salva. Este de datoria cetăţii să respecte memoria celor care au contribuit major la prestigiul ei. După moartea profesorului, survenită în vara anului 1926, în 1929 a fost dezvelit un bust lîngă clinica de stomatologie, bust ce a fost vandalizat în timpul ocupaţiei horthyste. El a fost recuperat şi se păstreză la Clinica de Protetică şi Propedeutică de pe strada Clinicilor nr. 32 din Cluj-Napoca, unde este expus. După 1989, strada Republicii din Cluj a primit binemeritat numele profesorului Gheorghe Bilascu, deoarece aici a funcţionat una din cele două clinici de stomatologie fondate de acest medic şi dascăl vizionar. Din nefericire şi dezonorant pentru autorităţile locale, s-a renunţat repede la această iniţiativă de respect şi consideraţie faţă de această marcantă personalitate academică a Clujului”, a mai subliniat Prof.dr. Radu Septimiu CÂMPIAN.

Vorbind despre bijuteria muzicală a tuturor timpurilor, AVE MARIA, Prof. dr. Nicolae MIU şi-a ilustrat expunerea cu excepţionale exemplificări sonore şi vizuale dedicate Sfintei Fecioare, purtînd asistenţa prin universul minunatelor cîntece compuse de Ioan D. Chirescu („Mama”), „Ave regina coelorum” de Johann Caspar von Kerll, „Ave Maria” de Mascagni interpretate de celebrităţi precum Nicolae Herlea sau Angela Gheorghiu (cu London Philharmonic Orchestra dirijată de Ion Marin, dar şi cu Corul Naţional de Cameră Madrigal dirijat de Marin Constantin), „Ave Maria” de Franz Schubert, interpretată de Angela Gheorghiu, „Sancta Maria” de Karl Ditters von Dittersdorf interpretată de Hanna Farinelli, Birgit Calm şi Heiner Hopfner, „Ave Maria” de Dvorak cu Ingeborg Danz şi Johannes Mannov, la orgă Edgar Krapp, „Axion” de Gh. Danga cu Corala bărbătească ortodoxă „Armonia”; imaginea Icoanei Făcătoare de Minuni de la Nicula, „Bunavestirea” lui Fra Filippo Lippi (1450-1453), reprezentări ale Fecioarei semnate de B.E. Murillo (1660-1680), El Greco (1595-1600), Caravaggio (1608-1610), Francisco de Zurbaran (1598-1664), Francesco Solimena (1733), Giovanni Battista Pittoni (1687-1767), Vasily Surikov (1914), Auguste Pichon (1859), Benvenuto Tisi da Garofalo (1528), Vladimir Borovikovsky (1795), Carl Heinrich Bloch (1890) sau Leonardo da Vinci (cca 1472-75) au încununat armonios superba conferinţă.

Michaela BOCU

Foto: Ioan-Mircea Corpodean