Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ

  La încheierea stagiunii de primăvară-vară a Galelor MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ, amfitrionul acestora, Acad. Prof.univ.dr. Nicolae HÂNCU, a pregătit publicului un eveniment special (cum, de altfel, sînt toate care au loc în cadrul Galelor), intitulat, nici mai mult, nici mai puţin – SEARĂ NUTRIŢIONALĂ. Reuniunea în întregul ei şi intervenţiile la microfon s-au axat pe comentarea unei apariţii editoriale destinate omului responsabil pentru conduita sa de viaţă şi de alimentaţie, în condiţiile multiplelor tentaţii ale alimentaţiei nesănătoase. Este vorba despre ABECEDAR DE NUTRIŢIE, cu subtitlul „Să devenim propriii noştri nutriţionişti” de Prof. dr. Nicolae Hâncu, colaboratori dr. Cristina Niţă, dr. Anca Crăciun.

În intervenţia sa, Prof. univ.dr.Marius Bojiţă a evaluat atît semnificaţia şi însemnătatea apariţiei ABECEDARULUI – elaborat cu intenţia vădită de a pune în discuţie atitudini şi concepte privind arta de a te hrăni sănătos –, cît şi personalitatea principalului autor al cărţii, Prof. dr. Hâncu, în calitate de demn reprezentant al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” şi continuator al tradiţiei în ceea ce se cheamă Şcoala Medicală Clujeană. Referindu-se la carte, care reprezintă, fără îndoială, o trudă de pionierat, vorbitorul a mai subliniat că parcugerea acesteia este absolut necesară de către cei care doresc să răspundă provocărilor-cheie ale alimentaţiei moderne.

Conf.univ.dr. Cornelia Bala a explicitat „ce înseamnă pentru noi Abecedarul”, „ce înseamnă educaţia terapeutică”, accentuînd asupra nevoii actuale de educaţie în domeniul stilului de viaţă, precum şi asupra faptului că Abecedarul de nutriţie răspunde principalelor trei scopuri: instruirea individuală, educaţia în grup, metoda populaţională. Iată de ce acesta trebuie citit, învăţat, comparat şi aplicat de la lecţia 1 şi pînă la lecţia 10!

Pornind de la prezentarea unor bijuterii ale picturii universale transmise prin secole de pictori precum: Arcimboldo, Cezanne, Erro, Jean Francois Millet, Jean Francois de Troy, Mary Ellen Best, William Hogarth, Auguste Renoir, Vincent van Gogh, Leonardo da Vinci, Francois Boucher, Jan Vermeer, Claude Monet şi alţii, dna dr. Cristina Niţă a făcut o amplă şi extrem de interesantă incursiune în „etapele parcurse de alimente şi reflectarea acestora în creaţia pictorilor”.

„Dresorul de cuvinte”/epigramistul clujean Eugen Albu – sărbătorit, recent, la împlinirea a 72 de primăveri (pe care nu le arată!) s-a prezentat cu un recital de epigrame… nutriţionale, savurate din plin de asistenţă. Reamintim doar cîteva:

Recunoştinţă medicului nutriţionist: De nu-mi spunea el cu francheţe/ Că-s grav bolnav, că-i vai de mine,/ Trăiam ca prostul mult şi bine/ Şi-aş fi murit de bătrîneţe; Noii Puteri: Mă-ngrijorează că Puterea/ Va face-ncetul cu încetul/ Să curgă laptele şi mierea/ Şi-o să ne pască diabetul; Să luăm aminte: Cu Hâncu, cînd ne întîlnim/ Ne-nvaţă cum să mai slăbim/ Cînd pe-aşa vremi, am vrea să ştim/ Doar cum să supravieţuim; Tot profului Hâncu: Mi-a spus cu vocea lui blajină/ Că-un păhărel de vin la cină/ E-un leac ce prelungeşte viaţa./ De-atunci, cinez şi dimineaţa; Cumpătarea – secretul longevităţii: De cînd mănînc doar coji de pîine/ Am sentimentul că sînt cîine/ Şi consultat, un psihiatru/ S-a şi mirat ce bine latru; Vîrste: În tinereţe-mi amintesc/ La sănătate nu ţineam/ Am început s-o preţuiesc/ De-abia acum, cînd n-o mai am; Viaţa e făcută dintr-o sumă de renunţări: La multe cele-am renunţat:/ Femei, alcool, cafea, fumat./ La zahăr, condimente, sare/ Iar în curînd, şi la mîncare.

Încununarea serii s-a făcut cu muzică: Sergiu Alex, cunoscut scriitor şi realizator de emisiuni la Radio Cluj, autor al recent-apărutei cărţi BOGDAN OTA şi pianul care apropie Cerul (Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2012) a vorbit despre „îndumnezeirea prin artă”, exemplificînd cu secvenţe cu Angela Gheorghiu în duet cu Maria Callas, precum şi cu acele clipuri incendiare care au imortalizat succesul pianistului român Bogdan Ota la concursul „Norvegienii au talent”: „Şi iată-l pe Bogdan Ota în Norvegia, participînd la concursul Norske Talenter, cel care a avut menirea de a arăta, mai întîi sieşi, dar şi românilor de pretutindeni, că mai există totuşi o speranţă: ca ridicolul să se transforme în sublim”.


  ABECEDAR DE NUTRIŢIE

Sub egida Academiei Române a fost lansat, în cadrul ediţiei cu numărul 138 a Galelor Medicină, Artă, Cultură, ABECEDARUL DE NUTRIŢIE, elaborat de Prof. dr. Nicolae Hâncu – Membru de onoare al Academiei Române, în colaborare cu dr. Cristina Niţă şi dr. Anca Crăciun. O carte pe care autorul – cu un număr impresionant de tratate, cărţi şi cursuri de specialitate în domeniu – şi colaboratoarele domniei sale nu au scris-o pentru medici, ci pentru oamenii obişnuiţi, dar preocupaţi de starea lor de sănătate, ca o condiţie a nivelului de civilizaţie, pînă la urmă. „Am sfătuit şi sfătuiesc multe persoane cum să mănînce sănătos, atît în Clinica de Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice a Universităţii <Iuliu Haţieganu>, cît şi în Reţeaua Privată de Sănătate Regia Maria din Cluj-Napoca şi Bucureşti. Cu alte persoane mă întîlnesc pe aceeaşi temă doar prin intermediul televiziunilor sau a undelor radiofonice. Tuturor le sînt recunoscător pentru că m-au inspirat să îmi aştern sfaturile nutriţionale şi în scris. Lor, cu respect şi speranţa binelui nutriţional, le dedic acest Abecedar” – precizează Prof.dr. Nicolae Hâncu, Membru de onoare al Academiei Române. Cu un cuvînt înainte al Acad. Eugen Simion – care, între altele, subliniază că „El (Abecedarul – n.n.) – ne recomandă cu ce şi cum să ne hrănim pentru a fi oameni sănătoşi şi ne avertizează că orice aliment este, în principal, prietenos cu condiţia de a nu abuza de el. Atunci se supără şi devine primejdios. Tot din Abecedarul de Nutriţie al D-lui profesor Nicolae Hâncu, ales recent membru al Academiei Române, aflăm că o masă bună cere şi o băutură adecvată, de preferinţă vinul. Aş pune de la mine: vinul roşu. Nu ştiu dacă este un sfat bun, dar, parcă, aşa s-ar cuveni să fie. Regula este, şi în privinţa vinului, moderaţiunea.(…) Voiam, în fapt, să avertizez pe cititorul potenţial, de toate vîrstele şi de toate pungile, că are în faţă un excelent ghid de nutriţie sănătoasă, alcătuit cu ştiinţă, inteligenţă şi cu oarecare umor intelectual din moment ce, printre atîtea recomandări serioase, introduce şi cunoscuta replică a lui Oscar Wilde, cum că rezistă la orice înafară de tentaţii… I se poate răspunde că Abecedarul de Nutriţie ne dovedeşte că şi tentaţiile pot fi disciplinate şi pot deveni prietenoase”.

Iată-ne, aşadar, la drum! Adică în faţa „Lecţiei introductive”: De ce mîncăm; Ce este Alimentaţia Sănătoasă; Beneficiile Alimentaţiei Sănătoase; Alimentaţia nesănătoasă; Misiunea Abecedarului de Nutriţie; Cele 10 lecţii ale Abecedarului de Nutriţie; Cui se adresează Abecedarul de Nutriţie; Cum să folosim Abecedarul de Nutriţie. Odată însuşite aceste principii, cele 10 „Lecţii” (Să cunoaştem alimentele, valoarea lor energetică şi nutriţională; Grupele de alimente; Piramida alimentară; Să construim propria piramidă alimentară sau cum să planificăm ceea ce mîncăm; Să mergem la cumpărături; Alegem meniul, gătim mîncarea; Este ora mesei… poftă bună!; Apa şi alte băuturi nealcoolice; Băuturile alcoolice; Să fim propriii noştri nutriţionişti) se desfăşoară într-un serial captivant, la finalul căruia cititorul se poate declara mulţumit că a învăţat să trăiască altfel. Dacă o va şi face – depinde numai de el.

Să mai spunem că lucrarea are la bază cele mai noi date ale ştiinţei nutriţiei cuprinse în ghiduri sau tratate internaţionale şi româneşti, prezentate însă într-o formă pe înţelesul tuturor, tocmai pentru a putea fi urmate şi aplicate în cunoştinţă de cauză de populaţia din România.

Pentru Prof. Hâncu şi colaboratorii, Alimentaţia Sănătoasă devine, odată cu acest Abecedar, substantiv propriu! Nu în ultimul rînd, în continuarea celor 10 lecţii, a anexelor şi a glosarului – cei 10 paşi spre a deveni propriii noştri nutriţionişti: Pasul 1: Devenim elevi şi învăţăm Abecedarul de Nutriţie; Pasul 2: Ne evaluăm pentru a şti ce greutate, ce consum de energie şi ce obiceiuri alimentare avem; Pasul 3: Învăţăm să planificăm propria Alimentaţie Sănătoasă; Pasul 4: Să cumpărăm sănătos, doar alimente necesare, după listă; Pasul 5: Să ştim să pregătim mîncarea într-un mod adecvat; Pasul 6: Să programăm meniurile; Pasul 7: Să consumăm sănătos ceea ce am pregătit sănătos; Pasul 8: Alimentaţia Sănătoasă să ne însoţească oricînd şi oriunde; Pasul 9: Să asociem Alimentaţia Sănătoasă la stilul de viaţă sănătos; Pasul 10: Să verificăm, să corectăm şi să protejăm cunoştinţele acumulate.

Iată un decalog a cărui aplicare, corelată cu sfatul medicilor nutriţionişti, nu poate decît să conducă la o mai bună calitate a vieţii pentru fiecare şi, extrapolînd, pentru comunitate.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.