Găleata cu lături

Radu VIDA

În mod normal, nu pot exista două adevăruri. Iar speculaţia… filosoficească pe acest enunţ ar compromite seriozitatea subiectului. Pe cale de consecinţă, nu pot fi de acord cu faptul că o instanţă judecătorească stabileşte un verdict, iar o alta găseşte motivaţii cu totul contrare. În tribunale, ca de altfel, şi în instituţiile care „au dreptul” să arunce cu noroi în imaginea omului, oricare ar fi el, se găsesc jurişti, oameni care ştiu de litera şi spiritul legilor, care au făcut şcoli înalte şi care ar trebui să sufle şi în iaurt. Asta, pentru că verdictul, chiar şi într-o primă instanţă, înseamnă boţirea imaginii insului aflat în… dificultate.

Aş vrea să amintesc cititorului că, de-a lungul timpului, am atacat multe din acţiunile deputatului Cernea Florinel Remus. A nu se înţelege „atac la persoană”, ci la modul de a aborda anume aspecte ale vieţii (remarcaţi, vă rog, că n-am sus „sociale”), promovate de tînărul şi mai … verdele parlamentar.

Nu reiau.
Ar fi prea plictisitor pentru cei care, la vremea lor, au citit elucubraţiile bilibistrocizante ale gîndirii întortocheate – ca să mă exprim eufemistic – şi să nu jignesc nici Fiinţa, nici Dreapta Credinţă, nici Lumea Necuvîntătoarelor. Nu înseamnă că toate lăturile, pe care acest om le-a aruncat în spaţiul public, sînt… comestibile. Şi, iată, o ştire de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spune că deputatul în cauză a scăpat de acuzaţia de incompatibilitate. Pe… foarte scurt, Agenţia Naţională de Integritate l-a acuzat pe domnul Cernea că, în acelaşi timp, a fost şi administratorul unei firme, şi deputat.
Aruncat între fălcile oprobriului public, deputatul şi-a căutat dreptate prin tribunale. Cu toate că – merită precizat – Agenţia Naţională de Integritate are o grămadă de jurişti, care…

Nu e în regulă!
A devenit o practică de a discredita (în principal pe politicieni) cu asemenea metode superficiale de anchetă. Şi, pentru oricine, imaginea unui om este foarte importantă. Fiecare ţine la ea. Iar o zdruncinătură, în care „mascaţii” îţi bat la poartă şi-ţi împachetează boarfele „pentru cercetări” poate avea consecinţe nebănuite. Degeaba, pe urmă, scuzele, rectificările şi… regretele. Îi dai omului una în moalele capului şi, pe urmă, umbli tu, ditamai instituţie serioasă, după „vă rog frumos să mă scuzaţi! N-am vrut, dar…” Ştiţi ţîpuritura: nu iese fum… Asta reţine, în principal, vecinul, colegul, opinia publică. Că eşti pungaş. Că ai păcălit. Că, fie şi nedovedit, ai oarişce bube ascunse. Care ar trebui tratate fix în dispensarele penitenciarelor.

Inadmisibil!
Prezumţia de nevinovăţie nu s-a inventat doar pentru a „da bine” în democraţie. Şi a putea povesti că, vezi doamne!, drepturile omului sînt mai mult decît respectate.

Dar şi mai grav e că omul de rînd judecă nu numai pe aşa-zisul inculpat, învinuit, suspectat etc. Ci chiar actul de justiţie este pus sub semnul întrebării. Există, desigur, antidot pentru asemenea inadvertenţe. Seriozitatea cercetărilor preliminare; discreţia în administrarea de probe; şi, nu în ultimul rînd, competenţa profesională a celor care sînt chemaţi să „împartă dreptatea”.
Şi să nu uit: şi buna credinţă.