Funar îi cere lui Vuşcan să facă demersuri pentru înlăturarea afişelor bilingve din Cluj-Napoca

Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Funar, îi cere prefectului Ioan Vuşcan să facă demersuri pentru înlăturarea afişelor bilingve postate în oraş pentru a anunţa evenimentul ‘’Zilele Culturii Maghiare’’. Funar a explicat că, potrivit legii, se pot folosi inscripţii şi afişe bilingve doar în cazul funarunităţilor administrative unde minoritatea depăşeşte 20 la sută din populaţie.

‘’După cum cunoaşteţi, din iniţiativa primarului Emil Boc şi cu aprobarea Consiliului local al Municipiului Cluj-Napoca sînt finanţate din banii contribuabililor clujeni numeroasele zile ale culturii maghiare, în perioada 19-25 august a.c. Umilind populaţia majoritară românească din Municipiul Cluj-Napoca şi uitînd de atrocităţile săvîrşite de unguri după Diktatul de la Viena din 30 august 1940, cu încălcarea prevederilor legale, primarul Emil Boc a acceptat ca în numeroase locaţii destinate informării cetăţenilor români să fie amplasate afişe uriaşe scrise în limbile ungară şi română. Pe aceste afişe sfidătoare la adresa românilor şi a Limbii Române, limba oficială în România, pe primul loc apar înscrierile în limba oficială a Ungariei şi pe locul al doilea cele în Limba Română. Se ştie că, în Municipiul Cluj-Napoca, la fel ca în întreaga Românie, numărul cetăţenilor români de etnie ungară a înregistrat o scădere continuă. La recensămîntul populaţiei din anul 2011, în Municipiul Cluj-Napoca, ponderea etnicilor unguri a fost de circa 14%. Avînd în vedere această realitate şi prevederile Legii nr.215/2001, republicată, este evident că amplasarea afişelor bilingve, în limba ungară şi în limba română, în Municipiul Cluj-Napoca este ilegală’’, arată Funar, solicitînd, totodată, prefectului Vuşcan să acţioneze de urgenţă pentru înlăturarea din Municipiul Cluj-Napoca a tuturor afişelor bilingve şi pentru amendarea primarului Emil Boc, conform prevederilor legale.

S.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.