Funar cere anularea alegerilor pentru primarul municipiului Cluj-Napoca

Preşedintele PRM Cluj, Gheorghe Funar, solicită Biroului Electoral Central anularea alegerilor locale pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca – invocînd frauda electorală a celor de la PDL -, precum şi imputarea cheltuielilor ocazionate cu organizarea unor noi alegeri celor vinovaţi de la PDL Cluj-Napoca.

Liderul PRM Cluj, Gheorghe Funar, a formulat către Biroul Electoral Central o adresă prin care solicită anularea alegerilor pentru primarul municipiului Cluj-Napoca, pe motiv de fraudă. Pe lîngă dovezile privind fraudarea alegerilor, aduse de principalul contracandidat al lui Boc, liberalul Marius Nicoară, Funar invocă în cererea sa către BEC mărturia unuia dintre membrii unei secţii de votare din cartierul Grigorescu, Silviu Chioreanu, membru în secţia de votare nr.39, care declară: „La ora 22, la secţia de vot nr.39 din Cluj-Napoca, de pe str.Donath, a venit domnul Moisin, primarul Clujului, a intrat în secţia de votare.

Eu făceam parte din comisie. Noi, comisia, eram chiar în prag de numărare a voturilor. A intrat dînsul în secţia de vot şi a spus: Nu faceţi nimic pînă nu staţi de vorbă cu mine. Ne-a ameninţat că ne bagă în puşcărie. Preşedinta comisiei a dat telefon la dl.Urs (preşedintele BEM), cam două ore n-au lucrat deloc, am avut o convorbire cu domnul Urs, iar dl.primar n-o plecat pînă dimineaţă de la noi din secţie. Mai mult, a numărat voturi împreună cu reprezentanta PDL. Făcea verificări”, îl citează Funar pe Chioreanu, în solicitarea sa către BEC.

Totodată, acesta mai aminteşte faptul că „la Biroul Electoral Municipal Cluj-Napoca se poate constata că marea majoritate a proceselor-verbale venite de la secţiile de votare sînt corectate, iar între cifrele adăugate pe aceste documente şi votul exprimat de alegători pe buletinele aflate în saci există numeroase şi uriaşe diferenţe”, situaţie semnalată şi de Nicoară în cursul zilei de luni.
Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.