Funar, atacat dur de PRM-ul „lui Vadim”

• Familia tribunului este considerată moştenitoarea de drept a partidului •

Preşedintele interimar al Filialei Cluj a PRM, Bogdan Huja, lansează un atac dur la adresa precursorului său, Gheorghe Funar – fost lider al PRM Cluj şi fost secretar general al partidului – despre care spune că, profitînd de decesului lui Vadim, intenţionează să fure partidul.

„… Moartea lui neaşteptată, la doar aproape 66 de ani, a declanşat în scena politică românească o serie de discuţii, dar şi tentative ale unor foşti colaboratori apropiaţi ai fostului preşedinte de a-i ocupa locul rămas şi implicit partidul… Conducerea, numită de preşedintele Corneliu Vadim Tudor, prin delegaţie, a filialei Cluj a PRM deplînge situaţia creată prin demersurile iniţiate de Gheorghe Funar şi acoliţii lui şi aduce la cunoştinţa tuturor această situaţie gravă, nefirească, creată.”, afirmă Huja într-un comunicat de presă trimis pe adresa redacţiei.

Mai mult, acesta consideră că lupta din ultimii ani, dusă în justiţie, pentru înlăturarea „tribunului” de la conducerea PRM i-a deteriorat acestuia starea de sănătate, ducînd, în cele din urmă la decesul lui Vadim. „Urmare a pierderii posturilor ce le-au deţinut, o serie de contestatari nemulţumiţi au decis, în anul 2013, să organizeze un congres extraordinar al PRM la Alba Iulia, care, în absenţa altui candidat potrivit, l-a ales ca preşedinte pe Gheorghe Funar, fostul secretar general, care fusese demis şi exclus din partid de preşedintele Corneliu Vadim Tudor. Ulterior, noua conducere aleasă la Alba Iulia a declanşat un atac dur împotriva preşedintelui fondator al PRM. Au iniţiat şi numeroase atacuri şi procese în justiţie, atacuri pierdute, din fericire, de cei conduşi de Gheorghe Funar…Au fost, de asemenea, declanşate numeroase atacuri care l-au vizat direct şi exclusiv pe preşedintele Corneliu Vadim Tudor, atacuri care au contribuit direct la înrăutăţirea grabnică a sănătăţii precare a acestuia”, explică Bogdan Huja.

Totodată, acesta susţine că „dubiosul” Funar ar fi fost o prezenţă indezirabilă la înmormîntarea „tribunului” şi condamnă demersurile imediate ale acestuia de preluare a partidului. „Deşi exclus din PRM, după pierderea şanselor de cîştigare, cu concursul justiţiei, a dreptului de a conduce acest partid în calitate de preşedinte, Gheorghe Funar, devenit între timp prim-vicepreşedinte al Blocului Unităţii Naţionale, a trecut, totuşi, la acţiuni specifice felului său de înţelegere a situaţiei încă din prima zi după decesul preşedintelui Corneliu Vadim Tudor. Membri ai familiei celui decedat au deplîns prezenţa la înmormîntarea preşedinteului Corneliu Vadim Tudor a unor persoane dubioase şi au atras atenţia asupra jocurilor de preluare a partidului demarate de aceste persoane”, subliniază Huja în documentul citat.

În opinia acestuia, PRM ar trebui să rămînă în familie, respectiv conducerea partidului ar trebui să fie preluată de fiica cea mare a lui Vadim, sub directa îndrumare a fratelui celui decedat. „Cerem, aşadar, actualei conduceri legale a PRM să nu cedeze partidul în faţa atacurilor unor persoane fără har, dornice să ocupe funcţii de conducere în acest partid.

Mai mult, membrii filialei judeţene Cluj a PRM solicită familiei preşedintelui să accepte ideea preluării conducerii efective a partidului de către fiica cea mare a preşedintelui decedat, sub îndrumarea fostului parlamentar, Generalul Marcu Tudor şi a întregii echipe din conducerea actuală a partidului. Consider că aceasta este o bună oportunitate de a duce mai departe ideile şi planurile celui ce a fost atîţia ani preşedintele partidului nostru, iar apoi să se treacă la pregătirea unui nou congres al PRM”, conchide Bogdan Huja.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.