Frate, frate…

Radu VIDA

Promisiunile făcute între guverne trebuie respectate. Ele, promisiunile, fac ca relaţiile dintre state să fie credibile, iar neîndeplinirea lor aduce după sine şi oprobriul altor guverne. Aşa că, dincolo de energie electrică, petrol, gaze naturale, vize, burse, locuinţe pentru fraţii noştri de peste Prut, ne-am angajat să le dăm şi bani. Mulţi.

100 de milioane de euro.
Nu sînt pragmaticul care să gîndească numai după faimoasa ţîpuritură: Frate, frate, da’ brînza-i pe bani! Trebuie spus însă, că petrol, curent electric, gaze ş.a. avem. Şi, chiar dacă nu îndeajuns, se cuvine să dai, să faci parte fratelui tău din puţinul pe care îl ai. Şi vize putem da, şi găzduire bună, şi-un blid cu zamă… Pentru că, vorba aia, e treaba noastră cu cine dormim în casă şi pe cine îngăduim la masă. Cu vizele, însă, e puţin mai problematic. Cetăţenia română înseamnă „liberă circulaţie în Europa”. Şi asta se pare că nu prea convine occidentalilor, din moment ce şi ai noştri fac cărare bătătorită spre ţările dezvoltate ale continentului. (Au ei, vorba aia, necazurile lor, imigranţii şi boschetarii lor ş.a.m.d.) Şi mai e o problemă: aşa cum valul de imigranţi din Siria, Afganistan sau Maroc şi Tunisia sperie Occidentul, nu numai prin amploare, ci şi prin posibilele consecinţe perturbatoare, aşa şi printre moldovenii noştri se pot strecura „alte naţionalităţi”, venite de pe acelaşi teritoriu, dar mînaţi de cu totul alte gînduri decît cele cuviincioase.

Spuneam, însă, că avem ba una, ba alta şi, în consecinţă, putem da. Dezinteresat. Fără a aştepta, aşa cum e şi normal de la un frate, nici un fel de compensaţie. Nici măcar… mulţam! O problemă majoră însă se naşte în momentul în care ne angajăm să dăm bani.

100 de milioane! În euro!
Bani pe care, de foarte multe ori, nici noi nu-i avem. Şi-i împrumutăm. Bani cu care, la noi, se pot face lucruri necesare. Şi mult mai valabile. Aflat în vizită la Chişinău, premierul Victor Ponta a cerut un pahar cu vin roşu. Şi a spus că fraţii noştri vor folosi aceşti bani pentru interconectarea energetică (pe care tot noi o furnizăm, nu?), infrastructura de transport (pe care o folosesc alţii, nu?) şi modernizarea punctelor de frontieră (de care nu este nevoie, din moment ce R. Moldova urmează să intre în UE, nu?). Sîntem tari, zic, dacă dăm bani pentru reforma financiară a R.Moldova. Iar ei vor să reintroducă rubla, să adere la îmbolmojeala ceia numită EurAsia, să rupă Transnistria, să hrănească armata rusească, să…

Dar am promis!
Şi, cum spuneam, trebuie să ne ţinem de cuvînt. Mai rău va fi cînd chiar n-om putea. Şi nu contează că 50 la sută dintre cei pe care-i susţinem, trăgînd, pînă la urmă, de la gura copiilor noştri, nu vor să audă de UE. Iar ceilalţi nu fac mai nimic să apuce pe drumul normalităţii. Există, nu neg!, cîţiva oameni, convinşi că drumul R.Moldova trebuie s-o ia spre Vest (George Simion, spre exemplu). Dar tot de prin Moldova vine vorba cum că o rîndunică nu aduce primăvara. Sper, totuşi, să folosească la ceva. Împrumutul nerambursabil. Şi să nu constatăm, peste ani, că am aruncat atîtea şi atîtea valori în „gaura neagră” a celor fraieri.

Deocamdată, toată gargara asta cu „unirea” nu foloseşte decît celor care nu ne vor în Schengen. Le convine de minune să scoată castanele fierbinţi cu mîna altora. Fără să facă nimic! Fără să dea nimic! A! Şi ruşilor le convine. Pentru că nu trebuie să dea ei. Şi, oricum, nu afectează prea mult, din moment ce aceşti bani nu ajung în buzunarele moldoveanului de peste Prut.

Iar propaganda Kremlinului, vă asigur, e mai eficientă decît bănuţii lipsă din puşculiţa năcăjiţilor.
Nu, frate?