Foto & Video | Explozie la un apartament din Cluj-Napoca. Patru persoane au ajuns la spital

Patru persoane printre care și un copil de un an au ajuns la spital în noaptea de luni spre marți în urma unei explozii care a afectat mai multe apartamente de pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca.
Din primele cercetări reiese că deflagrația s-a produs din cauza unei defecțiuni la centrala unui apartament. Apelul de urgență a fost lansat în jurul orei 03,40, iar pentru misiune au fost mobilizate două autospeciale, un echipaj de terapie intensivă mobilă și unul SMURD. De asemenea, în sprijin au venit două ambulanțe SAJ. Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat faptul că explozia nu a fost urmată de un incendiu.

Echipajele medicale au transportat la spital un bărbat de aproximativ 80 de ani, două femei de 78 și 35 de ani, respectiv un copil de aproximativ un an. Din fericire, cu toții prezentau răni superficiale, suferind de asemenea atac de panică. Ulterior, la spital a fost transportat un alt bărbat, care a însoțit copilul. Explozia a afectat apartamentul în care s-a produs, însă pagube minore s-au înregistrat și la apartamentele de la etajul superior”, a anunțat ISU Cluj. Totodată, la o prima evaluare, cinci autovehicule parcate lângă bloc sunt parțial afectate de resturile căzute de pe urma exploziei. Misiunea pompierilor s-a încheiat după aproape o oră și jumătate, iar o comisie va stabili cauza exploziei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut