FOTO | Doar un punct cu Craiova, și CFR Cluj spune adio titlului de campioană în acest an!

CFR Cluj a remizat, scor 1-1, cu CSU Craiova, duminică seara în Gruia, și a spus, practic, adio unui nou titlu de campioană în acest sezon. Echipa lui Dan Petrescu a rămas la 7 puncte în spatele liderului Farul Constanța, care se va mai bate doar cu FCSB pentru prima poziție în clasament.

Meciul a avut o primă repriză lipsită de mari ocazii de poartă, dar l-a avut în prim plan pe arbitrul Radu Petrescu care a anulat un cartonaș roșu pentru Ivan, după ce a revăzut faza la VAR. Repriza secundă a fost, însă, una extrem de spectaculoasă. Feroviarii au deschis scorul, în minutul 66, prin Muhar, după ce Bîrligea a țintit transversala cu o lovitură de cap, dar au fost egalați trei minute mai târziu după reușita lui Ivan, aflat la limita offside-ului! Craiova a dominat si finalul partidei, când putea da lovitura prin Baiaram și, mai ales Markovic, însă intervențiile lui Scuffet au salvat CFR-ul de o înfrângere neașteptată!

La CFR au revenit Burcă și Camora, iar Dan Petrescu a început meciul cu doi jucători U21, Fică și Bîrligea. Surprinzător, Krasniqi și Muhar au fost lăsați pe banca de rezerve de antrenorul echipei din Gruia. De asemenea, fundașul Braun a fost urcat la mijlocul terenului pe banda dreaptă, alături de Manea.

Echipele de start:

CFR: Scuffet – Manea, Yuri, Burcă, Camora – Braun, Boateng, Cvek, Fică – Janga, Bîrligea

Craiova: Popescu – Vlădoiu, Zajkov, Mitrea, Badelj – Mateiu, Screciu – Cîmpanu, Ișfan, Ivan – Koljic

Un prim atac al CFR-ului, în min.5, la pătrunderea lui Bîrligea, al cărui șut este respins în corner de unul din fundașii Craiovei. Șut a lui Fică din afara careului, în min.6, dar Popescu a reținut fără probleme. Ivan ratează total șutul la poartă dintr-o poziție bună, în min.16. Șut puternic al lui Boateng din afara careului, dar balonul a trecut pe lângă poartă, în min.22. Cartonaș roșu și eliminare pentru Ivan, în min.27, după o intrare cu talpa asupra lui Braun! Arbitrul Radu Petrescu revede faza la VAR și revine asupra deciziei: doar cartonaș galben pentru atacantul craiovean! Dan Petrescu și Cristi Panin protestează pe margine, și primesc amândoi cartonaș galben. Antrenorul CFR-ului nu va sta, astfel, pe banca echipei sale la meciul următor cu FCSB! Ocazie mare de gol pentru CFR, în min.33: centrarea lui Bîrligea de pe fundul terenului a fost respinsă de Popescu cu un reflex de zile mari din fața lui Janga! Final de repriză.

Repriza secundă a început pe o ploaie torențială. Nicio schimbare făcută de Dan Petrescu în echipa sa la pauză. Ivan trimite un șut periculos, în min.52, dar balonul la o palmă peste transversala porții lui Scuffet. Cea mai mare ocazie a meciului vine în min.53, la reluarea cu capul în transversală a lui Bîrligea, după o centrare în forță trimisă de Cvek de pe partea stângă! Șut puternic trimis de Camora, în min.59, mingea este deviată și trece milimetric de bara porții lui Popescu prins pe picior greșit. Dublă schimbare la CFR Cluj, în min.61: au intrat Krasniqi și Muhar, au ieșit Boateng și Bîrligea. GOOOOOOOOL CFR! Muhar reia imparabil cu capul din mijlocul careului, în min.66, după o centrare venită din partea lui Manea! 1-0! GOL Craiova! Ivan trimite în poartă, în min.69, dar faza este revăzută la VAR pentru o presupusă poziție de offside! Gol validat, spre disperarea lui Dan Petrescu! 1-1!

Încă două schimbări făcute de Dan Petrescu, în min.74: au intrat Petrila și Bordeianu, înlocuindu-i pe Fică și Braun. Scuffet intervine extraordinar în fața lui Baiaram, în min.78! Același Baiaram reia periculos spre poartă, dar șutul său este deviat în corner de Burcă, în min.79. Krasniqi șutează slab din marginea careului, după ce a scăpat spre poarta adversă, în min.80. Ocazii mari de gol de ambele părți în ultimele minute! Min.90: Camora este înlocuit de Peteleu. Scuffet scoate magistral șutul lui Markovic în min.90+5! Final de meci în Gruia!

În urma acestui rezultat, CFR Cluj are 39 de puncte și păstrează distanța de trei puncte față de echipa din Craiova, principala contracandidată la treapta a treia a podiumului. Etapa următoare, echipa din Gruia va evolua pe Arena Națională, împotriva celor de la FCSB.

Sandu Mureșan

Foto: Horvath Tamas – htphotography.ro/

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut