FOTO | CFR Cluj, victorie de moral cu Voluntari, după patru ”bijuterii” reușite de atacanții săi

CFR Cluj și-a refăcut moralul după eșecul cu Farul Constanța, câștigând categoric, scor 4-0, meciul de miercuri, din Gruia, cu FC Voluntari. Atacanții campioanei României au dat un adevărat recital de goluri minunate din afara careului în fața unei echipe ce nu mai seamănă, totuși, deloc cu revelația ediției trecute a Ligii I. Revenit pe banca CFR-ului, spre deosebire de meciul pierdut cu Farul Constanța, Dan Petrescu a trimis în teren cea mai bună echipă posibilă.

Echipele de start:

CFR Cluj: Scuffet – Manea, Yuri, Burcă, Camora – Boateng, Cvek – Deac, Jefte, Petrila – Yeboah

FC Voluntari: M. Popa – Meleke, Matricardi, Armaș – Cr. Costin, Răduț, Droppa, Aliji – D. Florea, Nemec, M. Lopes

Prima ocazie de gol a meciului aparține CFR-ului, în min.3, prin Cvek, care a șutat extraordinar de la distanță, însă portarul Mihai Popa a respins excelent mingea care se ducea în vinclu! Ciocnire violentă cu capul între Manea și Aliji, în min.7, intervin rapid echipele medicale ale celor două formații, iar ambii jucători revin în meci. Yeboah trimite și el spre poarta celor de la Voluntari, în min.16, dar balonul trece puțin peste transversală. Nemec aduce prima ocazie de gol și pentru oaspeți, în min.19, dar șutul violent al acestuia trece la o palmă de bara porții lui Scuffet. Manea nu mai poate continua meciul după ciocnirea cu Aliji, și este înlocuit, în min.19, de către Braun. Yeboah nu poate împinge mingea în plasă după o centrare excelentă a lui Braun de pe dreapta, în min.23.

GOOOL CFR! Min.32: Petrila execută perfect o lovitură liberă de la 20 de metri, portarul Voluntariului a rămas împietrit pe linia porții! 1-0! Este prima reușită a atacantului de la CFR în acest sezon.

Albanezul Aliji îl face KO și pe Deac, în min.45, după o intrare extrem de urâtă la mijlocul terenului. Arbitrul Mladinovici îi acordă ”galben” jucătorului de la Voluntari, dar acesta este eliminat ulterior, după consultarea VAR-ului! Pauză în Gruia!

Nemec, are prima ocazie a reprizei secunde, șutul său fără preluare din afara careului trece însă la doi metri peste poarta clujeană, în min.51.

GOOOOL CFR! Betancor reușește și el o bijuterie  de șut din afara careului direct sub bara transversală, în min.52! 2-0! Boateng, min.58, trimite cu capul pe lângă poartă dintr-o poziție bună, după un corner. Îl imită Yeboah, în min.66. Ocazie uriașă de gol ratată de Betancor, în min.69. Spaniolul a scăpat singur spre poartă, a încercat să-l lobeze pe Popa, dar acesta a respins cu un reflex de zile mari. Triplă schimbare la CFR, în min..71: ies de pe teren Betancor, Petrila și Boateng, intră Mistrati, Muhar și Birligea. Vito Mistrati ratează uluitor în min.73 cu poarta goală, după o pasă excelentă a lui Deac.

GOOOOL CFR! Este seara golurilor-bijuterie pentru CFR. Mistrati trimite și el o torpilă din marginea careului, în min.80, mingea lovește transversala, cade apoi pe linia porții, după care intră în poartă sub bară! 3-0! Intră și Sergiu Buș în joc, în locul lui Deac, min.84. GOOOOL CFR! Yeboah șutează dintr-o bucată din 15 metri, în min.88, Popa n-are nicio șansă! 4-0! Final de meci!

Cu această victorie, CFR face 12 puncte și urcă, provizoriu, pe poziția a patra din clasament.

Următorul meci al feroviarilor trebuia să se dispute duminică, împotriva celor de la FCSB, însă acesta a fost amânat pentru ca cele două formații să-și pregătească cât mai bine debutul lor în grupele Conference League. Astfel, următoarele meciuri ale celor două echipe vor avea loc abia joia viitoare, cu Ballkani, respectiv West Ham United, ambele în deplasare.

Sandu Mureșan

Foto: Horvath Tamas – htphotography.ro/

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut