FOTO | CFR câștigă fără probleme derby-ul cu Craiova, înaintea căruia s-a cerut demisia lui Dan Petrescu

CFR Cluj a făcut un meci perfect împotriva Craiovei lui Mirel Rădoi, câștigând fără drept de apel cu scorul de 2-0, luându-și moralul necesar pentru confruntarea de joi din Conference League, cu turcii de la Sivasspor. Trebuie precizat că jucătorii campioanei României au evoluat, în sfârșit, și pe gustul fanilor, care, dezamăgiți de prestația din meciul din Kosovo, cu Ballkani, dar nu numai, i-au cerut lui Dan Petrescu demisia din funcția de antrenor!

Echipele de start:

CFR: Scuffet – Manea, Kolinger, Burcă, Camora – Deac, Muhar, Bordeianu – Yeboah, Malele, Petrila

Craiova: Lazar – Papp, Găman, Mitrea – Vătăjelu, Crețu, Nistor, Screciu – Cîmpanu, Markovic, Bancu

Gazonul din Gruia arată oribil, ca unul de liga a III-a, și, cu siguranță, va da de furcă jucătorilor celor două formații. Acesta va fi schimbat, potrivit oficialilor CFR-ului, după meciul cu Sivasspor de joi din Conference League, profitând de pauza competițională prilejuită de meciurile echipei naționale din Liga Națiunilor.

Înaintea startului partidei a fost ținut un moment de reculegere în memoria fostului fotbalist Florin Hidișan, care s-a stins în viață în cursul zilei de duminică.

Petrila încearcă primul vigilența lui Lazar, în min.2, șutul său din marginea careului este reținut cu siguranță de portarul Craiovei. Manea, revenit în primul 11 al CFR-ului, trage pe lângă poartă din colțul careului de 16 m, în min.4. CFR se menține în ofensivă, Burcă, în min.6, reia spectaculos din foarfecă, dar mingea trece pe lângă bara porții oaspeților. Lovitură periculoasă pentru CFR de la 20 de metri, în min.13, execută în zid Petrila, Deac reia apoi peste poartă. Oltenii au prima ocazie în min.16, prin Markovic, dar reluarea acestuia din mijlocul careului trece pe lângă poartă. GOOOOL CFR, în min.17: Muhar trimite o torpilă de la 25 de metri, Lazar nu are nicio șansă! Gol imparabil! 1-0! 

GOOOOL CFR! Găman reușește un autogol spectaculos, în min.27, trimițând în propria poartă din colțul careului mare. Lazăr a respins, dar mingea a trecut cu toată circumferința de linia porții! Eroare uriașă a fundașului craiovean! 2-0! Mitrea reia spectaculos spre poarta lui Scuffet, dar mingea trece la o palmă de bară. Ocazie mare pentru elevii lui Mirel Rădoi! Ciocnire violentă între Yeboah și Malele, în min.30, meciul este întrerupt pentru îngrijiri medicale. Nistor execută o lovitură liberă din colțul careului, în min.35, dar Scuffet se întinde și scoate din vinclu! Pauză în Gruia, o repriză foarte bună făcută de echipa lui Dan Petrescu, care joacă altceva decât în partida cu Ballkani, din Conference League.

Repriza secundă începe tot cu CFR în atac. Malele pătrunde în careu, în min.49, dar șutul său este deviat în afara terenului de portar. Din cornerul rezultat, Yeboah trimite cu capul pe lângă poartă. Scuffet respinge balonul trimis din lovitură liberă de Andrei Ivan, min.51. Oltenii sunt mai insistenți, mai prezenți în jumătatea CFR-ului. Mitrea șutează și el din afara careului, min.65, dar Scuffet reține cu siguranță. Ivan își încearcă din nou șansa din lovitură liberă, min.68, dar Scuffet este de nebătut. Dan Petrescu face prima modificare în min.70: iese Petrila, intră Birligea.

Încă două schimbări la CFR, în min.78: ies de pe teren Deac și Malele, înlocuiți de Cvek și Buș. Nu se mai întâmplă nimic important pe teren, în timp ce plouă tot mai tare. Dan Petrescu mai schimbă doi jucători, în min. 86: părăsesc terenul Bordeianu și Burcă, intră Hoban și Yuri. Feroviarii gestionează cu calm finalul de joc și țin mingea departe de poarta proprie. Fază de VAR în minutul 4 al prelungirilor, la un posibil fault în careu comis de Kollinger. Nu se acordă penalty pentru Craiova, iar arbitrul Chivulete fluieră sfârșitul meciului. Victorie extrem de importantă a CFR-ului înaintea partidei de joi cu Sivasspor.

Cu cele trei puncte obținute, CFR urcă cinci locuri în clasamentul SuperLigii, până pe locul cinci, cu 15 puncte, cu două jocuri mai puțin disputate însă decât Farul și Rapid, care conduc competiția cu câte 21 de puncte.

Sandu Mureșan

Foto: Horvath Tamas – htphotography.ro/

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut