FOTO | A cincea înfrângere pentru U Cluj în Superligă! Ely Fernandes are pe conștiință o ocazie monumentală în prelungiri

U Cluj a fost învinsă, marți seara, de Rapid București, în Giulești, în etapa a opta a SuperLigii. Clujenii se puteau întoarce acasă cu un punct, dar Ely Fernandes și-a bătut joc de o ocazie monumentală de gol în prelungirile partidei, șutând peste poartă singur-singurel cu portarul giuleștenilor! A fost un meci echilibrat, în general, decis însă de o lovitură de la 11 m, transformată de fostul jucător al CFR-ului, Mario Dugandzic, în min.80.

Echipele de start:

Rapid: H. Moldovan – Dussaut, Săpunaru (cpt.), P. Iacob, Morais – Pănoiu, Crepulja, Ciobanu – Mățan, Dugandzic, Al. Ioniță
U Cluj: Gorcea – Romeo, Pițian, D. Ispas, Briceag – Bic, Pires (cpt.), F. Filip – Chipciu, Ad. Bălan, Ely Fernandes

Rapidul începe jocul în terenul Universității, dar prima ocazie aparține clujenilor, în min.9, când Ely Fernandes centrează la întâlnire în fața porții, dar Bălan ratează intercepția. Dugandzic reia periculos spre poartă, în min.12, Gorcea a respins, dar arbitrul a fluierat un offside la jucătorul rapidist. Jocul a devenit unul de uzură, fără nicio ocazie de poartă, mingea se plimbă între cele două careuri. Atmosfera din tribunele stadionului Giulești este, însă, una superbă. Ioniță, de la Rapid, șutează spre poartă de la distanță, dar mingea trece alături, min.33. Final de repriză.

U Cluj începe în atac repriza secundă, iar Ely Fernades are prima ocazie, în min.47, șutul său spre poartă fiind blocat de apărătorii Rapidului. Prima schimbare la U Cluj, min.53: iese Roberto Romeo, intră Baravykas. În min.64, Rapid își crează, prin Onea, prima ocazie cu adevărat periculoasă la poarta lui Gorcea, după un șut puternic din marginea careului, respins excelent în corner de lângă bară de goalkeeperul clujenilor. Intră și Boiciuc, la U Cluj, în min.72, a ieșit Bălan. Penalty pentru Rapid, în min.76: mingea reluată de Săpunaru se lovește de brațul lui Ispas. Execută excelent Dugandzic, în min.80, în dreapta lui Gorcea, și este 1-0! Încă două modificări făcute de Eugen Neagoe, în min.84: intră Haită și Purece, ies de pe teren Bic și Filip. Costache șutează de la 22 de metri, în min.87, dar Gorcea este la post. Rapid ratează desprinderea în min.90+3, prin Papeau, al cărui șut este respins excelent de Gorcea. Ely Fernandes ratează încredibil la faza imediat următoare, șutând mult peste poartă de la 8 metri de poarta lui Moldovan! Ocazie monumentală ratată de Universitatea în al treilea minut al prelungirilor! Toti jucătorii lui U Cluj, inclusiv antrenorul Neagoe, și-au pus mâinile în cap, nevenindu-le să creadă cum a ratat Fernandes golul egalizator! Final de meci în Giulești!

În urma acestui rezultat, U Cluj rămâne cu 3 puncte în clasament, în timp ce Rapid se instalează, provizoriu, în fotoliul de lider al SuperLigii, cu 18 puncte. Următorul meci al clujenilor se va desfășura vineri, 2 septembrie, pe Cluj Arena, împotriva celor de la FC Universitatea Craiova.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut