Fotbal / Unirea Dej și-a luat rămas bun de la fani cu un succes. „U” Cluj joacă marți

În ultimul meci oficial din acest an, Unirea Dej a primit vizita celor de la Metaloglobus București, echipă cu pretenții de play-off. Dejenii și-au valorificat avantajul terenului propriu și s-au impus la limită, scor 1-0. Singurul gol al confruntării a fost marcat de Ionuț Rus, în minutul 85. A fost departe de cel mai spectaculos meci al dejenilor din acest sezon, însă Unirea și-a atins obiectivul, câștigarea celor 3 puncte, după cum dealtfel a subliniat la final și antrenorul principal al amfitrionilor, Dragoș Militaru.”Am obținut o victorie foarte frumoasă, o victorie importantă înainte de toate. A fost un meci foarte dificil din prisma adversarului în primul rând, apoi terenul, care a fost destul de greu pentru ambele echipe. Am întâlnit un adversar motivat, un adversar bun, o echipă bună de Liga 2 care pe merit are pretenții de play-off, cu jucători care au evoluat la Liga 1, jucători experimentați. Au avut câțiva jucători peste 30 de ani în primul 11, care au jucat la un nivel mai înalt și de aceea victoria e și mai importantă azi. Diferența s-a făcut la penultima fază fixă, să zic așa. Nu cred că a fost un meci spectaculos, din ambele părți. Nu pot să spun că am jucat cel mai bun fotbal, dar sunt mulțumit că am câștigat. Eu tot timpul îmi propun lucruri mărețe, pentru asta ne antrenăm, cu gândul acesta venim la stadion. Vreau să îi felicit pe toți cei care au contribuit în 2021 la aceste performanțe pentru orașul Dej. Băieții au fost minunați, cei care ne-au susținut, la fel, ne-au susținut necondiționat. Vorbesc de conducere, de fanii care au venit la stadion în orice moment, fie că a fost bine sau mai puțin bine”. Unirea Dej încheie anul la jumătatea clasamentului, cu 22 de puncte, care îi vor ține de cald pe tot parcursul iernii. În 16 etape, Unirea a înregistrat șase victorii, patru remize și șase înfrângeri. Unirea nu a marcat mult (15 goluri), dar nici nu a primit multe goluri (14). Ultimul meci al etapei are loc marți, 7 decembrie. La lumina reflectoarelor se vor întâlni, la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”, două echipe de tradiție din fotbalul românesc, Petrolul și Universitatea Cluj, care nu vor lipsi din play-off.

 

Cristian FOCȘANU

Sursa foto: www.liga2.ro 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut