Fotbal Liga I – 8 Gaz Metan Mediaş – “U” Cluj 2 : 1 (0:0)

Victorie dulce – amară pentru Cristi Dulca. Gol de generic Borza

Mediaş, 20 septembrie, spectatori cca 2000 * Gaz Metan Mediaş : Buchta – Zaharia, Muth, Frăsinescu, Buzean – Todea/cpt, Tahar – Munteanu, Fl. Dan (61′ Vitinho), C. Petre (87′ Llullaku) – Robertson (57′ Bud), rezerve Greab/p, Markovic, Avram, Sandu, antrenor Cristian Dulca. “U” Cluj : Veselovsky – Takacs, Szilagyi/cpt, Abrudan, Mendy – Bucşă, Rilke – Tîrnăcop, Cristocea (78′ Lemnaru), Borza – Ene (46′ Dedu), rezerve Niculescu/p, Cordoş, Prescură, Balde, Calcan, antrenor Ionel Ganea * arbitru George Rădulescu (Bucureşti); arbitri asistenţi Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Alexandru Vodă (Alba Iulia); observator joc Mircea Călin (Bucureşti), observator arbitri Augustus Constantin * cartonaşe galbene : Takacs (min. 35), Tîrnăcop min. 68) ambii de la “U” Cluj * marcatori : Todea (min. 63), Muntean (min. 67) pentru Gaz Metan Mediaş; Borza (min.56) pentru “U” Cluj * statistică generală Gaz Metan Mediaş – “U” Cluj : 11 4 – 2 – 5

Victorie dulce – amară pentru Cristi Dulca,… Dulce deoarece Gaz Metan Mediaş adaugă încă 3 puncte celor existente plus un salt pe locul 11, deocamdată desigur. Amară deoarece Dulca (n. 1972 Cluj – Napoca) a fost jucătorul “U” Cluj, a fost antrenorul care a promovat “U” Cluj în Liga I (în ediţia de campionat 2009 – 2010), ani care nu se uită deloc, care rămîn în suflet pentru totdeauna.

Despre partida de vineri seara multe nu am de scris. Mi-am citit şi recitit însemnările, sînt puţine, meciul în sine fiind fără prea multă sare şi fără prea mult piper. Pentru prima repriză cel puţin, am reţinut intervenţia bună a portarului Veselovski în faţa lui Fl. Dan (min. 5), apoi balonul reţinut la reluarea lui Frăsinescu, lovitura liberă executată de Buzean (min. 26) de puţin pe lîngă poartă şi cartonaşul galben primit de Takacs. Ceva mai animată a fost repriza a II-a, cînd s-au marcat şi golurile. Borza a reuşit un gol de generic, un eurogol (min. 56) ca să folosesc cuvîntul la modă, prin care universitarii au deschis scorul. Minunea a durat doar şase minute, gazdele egalînd prin Todea (min. 63; pasă de la Munteanu), pentru a reuşi desprinderea şi golul victoriei patru minute mai tîrziu, 67′, prin Munteanu, ambele goluri pe fondul greşelilor comise de Mendy. Mendy a prins o yi slabă, acesta este adevărul, se întîmplă în viaţa oricărui sportiv, nu vom face un capăt de ţară din asta… La situaţia echipei şi la presiunile existente este îmbucurător că jucătorii reuşesc să se concentreze pe meci. Tot pentru repriza a II – a sînt de reţinut intervenţiile bune şi sigure ale lui Veselovski – un cîştig real pentru gruparea “U” Cluj – din minutele 76 (lovitură liberă executată de Petre) şi 90+2, în faţa lui Bud (tentativă de lob peste portar). Cam atît după 93 de minute de joc la graniţa suficienţei spectacolului din teren.

Vizibil afectat după rezultatul de la Mediaş, Ionel Ganea (antrenor “U” Cluj) a declarat, citez, “Am pierdut meciul pe două greşeli personale. Aceste greşeli ne costă puncte. Mendy este un jucător bun, s-a întîmplat să greşească. Sîntem o echipă, nu critic jucătorii. Îmi pare rău pentru el, sper să-şi revină pînă la meciul următor”.

Pentru “U” Cluj urmează o partidă cu nou promovata Săgeata Năvodari (vineri, 27 septembrie, ora 20.30, Digi Sport). Pare o partidă la îndemîna clujenilor, pare numai. Săgeata a reuşit 11 puncte, puncte binevenite, pe care nu multe nou promovate le reuşesc încă din primul an de Liga I. “U” Cluj trebuie să abordeze partida serios şi responsabil (sînt convins că toate partidele au fost astfel abordate). Îmi doresc să scriu şi despre victorii ale “U” Cluj, nu numai despre înfrîngeri şi din cînd în cînd, egaluri.

 

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.