Fotbal Liga I – 28 “U” Cluj – Steaua, sîmbătă, 25 aprilie, 21.00, Cluj Arena

“U” obligată să cîştige ! Steaua cea cu două echipe : Penalii şi Drink Team !!!

“U” Cluj este obligată să cîştige – în calcul intră şi un egal – din mai multe motive. În primul rînd, pentru a confirma rezultatelor ultimelor etape, jucate nu strălucit, dar încheiate cu victorii. Apoi, o victorie sau un egal ar menţine gruparea universitară în preajma locurilor salvatoare, 11, 12, mai bune decît cele din coada clasamentului. În fine, trebuie să finalizeze cu un rezultat bun pentru a nu amplifica şi mai mult existente discuţii legate de o posibilă cedare a punctelor Stelei, după victoria clujeană de la Tg Jiu. Ce încurcate sînt iţele fotbalului românesc, ce murdare mai precis …

Jucătorii antrenaţi de trio – ul Falub – Pojar – Popescu, întîlnesc una din echipele cu cele mai mari probleme cu justiţia. Practic, Steaua are în momentul de faţă două “echipe”, una Penală şi alta metaforic numită “Drink Team”. Sînt cazuri cunoscute şi mediatizate în presa naţională şi chiar internaţională, nu am făcut altceva decît să le sintetizez prezentîndu-vă o echipă departe, foarte departe de ceea ce a fost Steaua pînă în 1989, cu toate păcatele de atunci. Au dreptate cei de la CS Armata în dorinţa lor de a se dezice de echipa de fotbal, au dreptate şi mulţi dintre fanii echipei în protestul lor faţă de oficiali şi jucători. Să vedem cum arată cele două echipe Steaua…

Steaua cea Penală : George Becali (patron; condamnat la 3 ani şi 6 luni, după ce a fost condamnat în trei dosare : ‘Valiza’, ‘Schimbul de terenuri cu MapN’, ‘Sechestrarea de persoane’; eliberat condiţionat; îl aşteaptă un alt dosar fierbinte, ‘Avicola Iaşi’) * MM Stoica (manager general; condamnat în dosarul ‘Transferurilor’, la trei ani şi şase luni) * Teia Sponte (vicepreşedinte în Consiliul de Administraţie al FCSB, în momentul în care a încercat să dea suma de 1.7 milioane euro jucătorilor de la … “U” Cluj – tot Dosarul ‘Valiza’; a fost condamnat în 2013, la doi ani de închisoare cu suspendare) * Gabriel Tamaş (fotbalist; condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare, septembrie 2014, pentru tulburarea ordinii publice; “Instanţa a stabilit ca pedeapsa de 8 luni să fie amînată pe un termen de supraveghere de 2 ani”) * Paul Papp (fotbalist; “Tribunalul Vaslui l-a citat pe fundaşul echipei naţionale de fotbal Papp Paul într-un dosar de trafic de minori, în care jucătorul stelist are calitatea de martor în condiţiile în care, susţin procurorii, acesta a întreţinut relaţii sexuale cu victimele”, apud MediaFax. Ro, Vaslui, 12 februarie, 2015) * Alexandru Chipciu (fotbalist; “condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice”, sentinţă a Judecătoriei Braşov, Ziua News, 21 ianuarie, 2014)

Steaua Drink Team : Gabriel Iancu (fotbalist; în martie, 2014, era deja la al doilea incident de acest fel (prima dată în septembrie, 2013), atitudine penalizată de antrenorul Reghecampf cu 25% din contract !; “s-a făcut praf în Centrul Vechi, unde s-a îmbătat cu vin !” potrivit celor de la antidotul.ro, 25 august, 2014) * Nicolae Stanciu (fotbalist; potrivit colegilor noştri de la GSP, “Gabi Iancu şi Nicolae Stanciu au consumat alcool şi au făcut scandal în holul hotelului în care au fost cazaţi tricolorii mici” – adevărul. Ro, iunie, 2013) * Alexandru Chipciu

Sper doar ca din cele păţite, toţi cei mai sus amintiţi să tragă învăţăminte şi lucrurile să nu se mai repete. Spre binele lor şi al fotbalului nostru.

Orice alte comentarii sînt de prisos … Asta este Steaua de azi, trist pentru că ei ne reprezintă în Europa. Ce oroare !!! Nu credeam nă voi ajunge să scriu o asemenea avancronică …

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.