Fotbal / Final de preliminarii

În ultima seară a campaniei europene de calificare la turneul final al Campionatului Mondial din Qatar, Olanda a învins Norvegia cu scorul de 2-0 în cadrul Grupei G și a obținut biletele pentru marele eveniment de anul viitor. Olanda a câştigat greu în faţa scandinavilor, prin golurile marcate de Steven Bergwijn (84) şi Memphis Depay (90+1). Turcia s-a clasat pe locul secund şi va juca la baraj după ce a câştigat cu 2-1 în Muntenegru. Fundaşul Risto Radunovic (FCSB) a fost integralist la gazde. Ucraina şi Ţara Galilor şi-au asigurat prezenţa la baraj, după rezultatele de marţi seară. Ucraina a câştigat cu 2-0 în Bosnia şi a profitat de faptul că Franţa, campioana mondială en titre, a învins Finlanda în deplasare, prin golurile reuşite de Karim Benzema (66) şi Kylian Mbappe (76).
Ţara Galilor a remizat pe teren propriu cu Belgia, scor 1-1, golurile fiind marcate de Kieffer Moore (32), respectiv Kevin De Bruyne (12). Galezii s-au clasat astfel în faţa Cehiei, care a câştigat în faţa Estoniei (2-0). Cele zece echipe din Europa care au obţinut calificarea directă la CM 2022 sunt următoarele: Germania, Danemarca, Franţa, Belgia, Croaţia, Spania, Serbia, Elveţia, Anglia şi Olanda.
Clasate pe locul secund în grupele preliminare, vor evolua în baraj Portugalia, Suedia, Italia, Scoţia, Rusia, Macedonia de Nord, Polonia, Ucraina, Ţara Galilor şi Turcia. Austria şi Cehia au reuşit să acceadă la baraj prin intermediul Ligii Naţiunilor. La turneul final din Qatar mai sunt calificate Brazilia şi echipa gazdă, Qatar (din oficiu).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut