Fotbal / Arieșul Turda a spart gheața

Etapa a 6-a în Seria a 9-a din cadrul Ligii a 3-a a adus prima victorie a sezonului pentru Arieșul Turda, care începând din etapa trecută este pregătită de fostul secund Florin Pampea, cel care i-a luat locul lui Artur Podar, demis ca urmare a rezultatelor nesatisfăcătoare din primele patru runde. „Sticlarii” și-au valorificat avantajul terenului propriu în disputa cu penultima clasată, Unirea Alba Iulia și s-au impus cu 1-0, prin golul marcat de Dioșan, în minutul 30, iar etapa viitoare se deplasează la Cugir, pentru meciul cu Metalurgistul. Arieșul a evoluat în formula Onciu – Chiș, Budin, Cordoș / cpt., Val. Marcu – Vereş (57 Goronea), Paleoca, Al. Savu, Salcău (67 Saroşi) – Dioşan (76 Băeţan), Fl. Dan (67 Svichi). Pe bancă: Ursu, Pîrvu, Manu, Părţilă, Cobârzan.

Viitorul Cluj a condus cu 1-0 pe Avântul Reghin, în meciul disputat în deplasare, dar a trebuit să se mulțumească cu un punct, după 2-2. Viitorul rămâne cea mai bine clasată echipă clujeană în Seria a 9-a. În schimb, Sănătatea Cluj rămâne în posesia „lanternei roșii” și fără victorie după 2-3 cu Gloria Bistrița. „Virușii verzi” au avut parte de un start lansat de meci, cu două goluri marcate în minutele 10 și 17, de Oltean și Vescan. Tabela a rămas nemodificată până în minutul 41, când Cotârlă a reaprins speranțele în tabăra gazdelor, stabilind scorul primei reprize, 1-2. Gloria a fost mai bună în repriza secundă. A restabilind egalitatea prin Curtuiuș, în minutul 60, dar nu înainte ca Sulici să ia la țintă bara porții oaspeților, iar golul victoriei a fost marcat în prelungiri, de Meșter, după un corner. Sănătatea nu a profitat de faptul că Gloria a rămas în inferioritate numerică din minutul 82, după eliminarea lui Patca, care a primit al doilea cartonaș galben.

Lidera seriei rămâne CS Hunedoara, care a înregistrat prima remiză după cinci victorii la rând, 1-1 cu CS Ocna Mureș. Ambele goluri s-au marcat din penalty, gazdele evitând înfrângerea în prelungiri. Din urmă vine amenințător Metalurgistul Cugir, care s-a impus în derby-ul etapei, 2-1 la Unirea Ungheni.

 

Someșul Dej, la a treia victorie consecutivă

În Seria a 10-a, Someșul Dej a bifat al treilea succes la rând, după 2-0 cu penultima clasată Luceafărul Oradea, Golurile amfitrionilor au fost marcate de Plăian și Visic. Dejenii au ajuns locul 6. CFR 2 Cluj a fost ținută în șah pe teren propriu de Progresul Șomcuta Mare, în cel mai spectaculos meci al etapei, cu șase goluri. Printre marcatorii oaspeților s-a aflat și un fost jucător al feroviarilor, Paul Batin, autorul unei duble. Feroviarii ocupă locul patru în clasament, cu 11 puncte. Liderul seriei este Minaur Baia Mare, care s-a impus fără emoții pe terenul ultimei clasate, CSM Satu Mare, scor 2-0. Surpriza rundei în această serie a furnizat-o SCM Zalău, care s-a impus cu 5-2 pe terenul celor de la CA Oradea, care au pierdut poziția secundă în dauna echipei Lotus Băile Felix, învingătoare cu scor de neprezentare în duelul cu Sportul Șimleul Silvaniei.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut