Fotbal / Arieșul Turda a sărbătorit cu o victorie 60 de ani de la câștigarea Cupei

Tot în Seria a 9-a, Sticla Arieșul Turda a pus capăt unei serii de trei etape la rând fără victorie și a învins, pe teren propriu Avântul Reghin cu 3-1. Manu, Goronea și Florin Dan, ultimul din penalty, au marcat golurile gazdelor, în vreme ce pentru oaspeți a punctat Murar. La 2-0, oaspeții au avut o bară, prin Popa. Partida a fost precedată de o ceremonie, prin care s-au marcat cei 60 de ani de la cea mai importantă performanță din istoria Arieșului, câștigarea Cupei României. Așa se face că lovitura de începere a partidei cu Avântul Reghin a fost dată de către unul din eroii turdenilor din 1961, Ioan Onacă. Arieșul a evoluat contra Avântului Reghin în formula: Onciu – Chiș, Cimpoeșu, Cordoș, Manu (Marcu 88`), Vereș, Budin, Salcău (Savu 88`), Dioșan (Băețan 88`), Goronea (Cobârzan 83`), Fl. Dan (Svichi 74`). „Am trăit, ca de fiecare dată, intens jocul. N-a fost un meci rău, am jucat bine, am pasat, am controlat majoritatea timpului jocul. A fost un moment psihologic la 1-1, când au avut bara și după aceea, am reușit să ne impunem și să marcăm. Din păcate, mai avem momente de apatie, când încă nu suntem conectați 100%. Sper să reglăm și lucrurile acestea, și de acum încolo să legăm și noi victoriile”, a declarat Florin Pampea, antrenorul principal al turdenilor. Etapa viitoare, Arieșul Turda se deplasează la Jucu de Mijloc, pentru duelul cu Sănătatea Cluj. Partida va avea loc vineri, de la ora 14.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut