Fostul preşedinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj Horea Uioreanu a fost condamnat joi, de Curtea de Apel Cluj, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la săvîrşirea infracţiunii de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, informează AGERPRES.

Prin decizia Curţii de Apel Cluj, Uioreanu este obligat să presteze, timp de 70 de zile, muncă Horea-Uioreanu-20neremunerată în folosul comunităţii. De asemenea, instanţa îl obligă pe inculpatul Horea Uioreanu să plătească 25.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Hotărîrea Curţii de Apel Cluj poate fi atacată în termen de 10 zile la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Horea Uioreanu a fost trimis în judecată în octombrie 2014, după ce DNA a început urmărirea penală împotriva sa pentru instigare la săvîrşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvîrşită în formă continuată.

Alături de acesta, procurorii DNA a dispus, în 2014, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Anca Elena Albu, fost subofiţer în cadrul SRI Cluj, Mihnea Iuoraş, fost subprefect al judeţului Cluj, Silvia Bălaj, mama subofiţerului SRI.

Horea Uioreanu a fost trimis în judecată şi într-un alt dosar, de corupţie, care este în curs de judecare. În respectivul dosar, el este acuzat că a primit mită de la oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.