Fonduri europene pentru comasarea terenurilor agricole

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) reaminteşte că micii fermieri pot primi fonduri europene nerambursabile dacă doresc să cedeze exploataţia agricolă prin contract de arendă, donaţie sau vânzare, fondurile alocate prin măsura de stimulare a comasării terenurilor agricole din PNDR 2014-2020 fiind de 112,33 milioane de euro.


AFIR aminteşte tuturor celor interesaţi că se pot depune proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă pentru stimularea comasării terenurilor şi pentru consolidarea exploataţiilor agricole prin submăsura 6.5 „Schema pentru micii fermieri” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Alocarea bugetară stabilită pentru sesiunea de depunere în curs aferentă submăsurii (sM) 6.5 este de 112,33 milioane de euro. Sesiunea de primire a proiectelor a fost lansată pentru prima oară pe 15 decembrie 2016 şi are ca dată limită de depunere ziua de 15 mai 2017, ora 16. Cererile de Finanţare se depun on-line, pe pagina oficială a Agenţiei, www.afir.info.
Sprijinul public nerambursabil pentru beneficiarii sM 6.5 se acordă sub formă de plată anuală începând cu anul semnării Contractului de Finanţare şi până la data de 31 decembrie 2020. Valoarea sprijinului ajunge până la 1.500 de euro/an şi reprezintă 120% din suma anuală pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I.
Beneficiarii eligibili în cadrul acestei submăsuri sunt micii fermieri care au aplicat cel puţin un an Schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I, implementată prin APIA şi care doresc să cedeze exploataţia agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani, prin contract de vânzare – cumpărare sau prin act de donaţie.
Potrivit AFIR, prin submăsura 6.5 se încurajează comasarea terenurilor agricole pentru creşterea productivităţii sectorului agricol. Consolidarea exploataţiilor agricole va permite accesul la finanţări europene pentru investiţii mai multor solicitanţi şi, totodată, va asigura un venit mai mare micilor fermieri care transferă exploataţia.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.