Fonduri de la bugetul local pentru rezolvarea unei „urgențe” la Spitalul de Urgență

Consiliul local Cluj-Napoca urmează să dezbată în ședința din 12 septembrie un proiect de hotărâre ce vizează alocarea sumei de 3 milioane de lei pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. Proiectul a fost inițiat ca urmare a unei solicitări venite din partea unității medicale pentru obținerea unui sprijin financiar de urgență în vederea efectuării unor lucrări de reparații la căile de acces la Centrul Neuro de pe strada Victor Babeș. Spitalul a explicat că e nevoie de aceste reparații pentru a se asigura un circuit funcțional pentru circulația ambulanțelor și a autospecialelor de servicii medicale, dar și asigurarea condițiilor specifice de acces pentru persoanele cu dizabilități. „Din punct de vedere a sistemului rutier, aleile și trotuarele sunt într-o stare degradată, cu gropi și denivelări, cedări de fundație, infrastructură necorespunzătoare formată dintr-un asfalt degradat.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca este cea mai mare unitate sanitară cu paturi din România, având peste 1500 de paturi și peste 3000 de angajați și care funcționează în 36 de clădiri. Complexul Neuro de pe strada Victor Babeș cuprinde secțiile clinice de Psihiatrie I,II și III), secțiile clinice de Neurologie (Neurologie I și II), laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală-neurologie I; Secția de neurochirurgie, Secția ATI, laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală-neurochirurgie și centrul Imogen.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.