Florea MARIN, CREAŢIONISM CREŞTIN ŞI EVOLUŢIONISM DARWINIST (ediţia a II-a)

Academicianul dr. Florea Marin readuce spre lectură, la puţin timp după prima ediţie a subiectului enunţat mai sus, ediţia a doua revăzută şi adăugită, spre a fi cît mai bine receptată de publicul amator. Autorul este cunoscut pînă acuma prin cărţile sale privitoare la Istoria Medicinei Clujene, respectiv a Şcolii Medicale Clujene şi a spitalelor aferente. De data aceasta urmează a fi prezentată o altă temă, relativ delicată, a creaţionismului şi evoluţionismului darwinist, urmărind complementaritatea dintre ele, dacă fiecare sînt respectate şi nu se cer dovezi ştiinţifice la actualii credincioşi ai Bibliei. Creştin convins, Florea Marin începe prin a prezenta Geneza lumii, a omului şi a pămîntului, precum apariţia vieţii pe pămînt, la început vegetală şi apoi animală; cum a confirmat şi ştiinţa evoluînd de la simplu la complex, de la unicelular, apoi policelular din specie în specie.

Pentru o mai bună edificare, autorul recurge la citarea versetelor din Cap. I al Facerii, din Biblie, insistînd asupra celor ce interesează tema enunţată: geneza pămîntului, a vieţii vegetale şi animale, iar în final a omului, care prin primirea sufletului de la Dumnezeu a devenit adevărat om, asemănător spiritual ca Dumnezeu cum a poruncit el. Acum şi aici reamintim numai unele versete ce răspund subiectului anunţat de autor: la început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul; a zis să fie lumină şi a fost lumină; a zis ca pămîntul să odrăslească iarbă purtătoare de sămîntă, după felul şi asemănarea ei şi pomi roditori cu sămînţă şi a fost aşa; a zis să puiască apele fiinţe vii şi păsări să zboare în largul cerului şi peste pămînt şi a fost aşa; a făcut Dumnezeu pe scoarţa pămîntului toate dobitoacele după felul lor; şi a văzut că este bine, a zis apoi să facă şi omul, bărbat şi femeie, după chipul şi asemănarea sa, ca să stăpînească peste tot pămîntul şi i-a binecuvîntat zicînd : creşteţi şi înmulţiţi-vă peste tot pămîntul; iată vă dau vouă toate cele dătătoare de sămînţă roditoare (intuind sau creînd astfel noţiunea de ereditate, după cum menţionează autorul) de pe suprafaţa pămîntului, spre a vă fi vouă spre hrană şi viaţă.

La cele enumerate apare întrebarea firească: ce este viaţa şi care sînt începuturile, calităţile şi însuşirile ei, ce i-au permis evoluţia către fiinţa umană apărută după chipul creatorului? Răspunsul autorului este o încercare de îmbinare între creaţionism şi evoluţionismul lui Darwin, întrucît urmărind evoluţia ştiinţei pămîntene se vede o mare asemănare între ce a poruncit Dumnezeu şi evoluţia explicit-ştiinţifică a vieţii pe pămînt, pînă la om.

Cu ocazia citării de mai multe ori a versetelor, autorul face şi o descoperire foarte importantă: „ereditatea”, ce este dată viului încă de la Facere, împreună cu intuiţia şi sensibilitatea, de care se miră că n-au fost observate de ştiinţa laică şi nici de cea creştină. Dumnezeu a dat viaţă organizată încă de la geneză prin porunca de a se naşte ereditatea şi unele instincte, primul fiind cel alimentar şi cel sexual, ce asigură speciile, şi cel alimentar, ce asigură viaţa individuală, precum şi sensibilitatea şi numai apoi a fost S.N.C. (sistemul nervos central). Apariţia S.N.C. este mult mai tîrzie şi se coreleză cu apariţia animalelor, ultimele fiind hominizii şi apoi oamenii (adică sufletul), care apariţie a făcut să se asemene spiritual omul cu Dumnezeu, cum a poruncit El. Toate aceste procese ale evoluţiei perfectibile s-au petrecut deosebit de lent, în mii de ani sau milioane, după cun se spune că şi Dumnezeu a făcut lumea în 7 zile, cînd ziua primordială putea probabil să fie de ordinul miliardelor de ani.

În ceea ce priveşte Evoluţionismul darwinist, acesta apare ca lucrare de sinteză ştiinţifică sub denumirea: ”Originea Speciilor” pe la 1856, relevînd pe pămînt găsirea fosilelor celor trei hominizi din care au apărut oamenii: 1. Homo Africanus Adamic; 2. Homo de Jawa; 3. Homo de Neanderthal, din Europa Germanică.

Din interrelaţia structură-funcţie se desprind în principal trei mari funcţii: de nutriţie, care asigură creşterea şi dezvoltarea corpului, prin prehensiunea alimentelor, transportul acestora în organism, metabolizarea lor şi eliminarea deşeurilor digestive, renal şi respirator; de reproducţie, care asigură perpetuarea speciei, deci a materiei vii, a primatelor devenite humanoizi, iar mai apoi oameni; de relaţie, care asigură unitatea “organism-mediu”, adaptivă prin receptorii nervoşi senzitivi, căi de conducere centripete, analizori centrali sub-corticali şi căi eferente motorii, structuri la care se adaugă în evoluţie neocortexul – sediul funcţional al conştiinţei de sine -, ”sufletul”, respectiv ultimul dar al divinităţii, sau cea mai recentă achiziţie morfo-funcţională a evoluţiei ştiinţifice darwiniste.

Apariţia sufletului reprezintă o formă a vieţii psihice proprie omului, ce constă în cultivarea perfecţionării şi întreţinerii spiritualităţii morale prin promovarea afectivităţii raţionale, a conştiinţei de etică, de utilitate a binelui şi a adevărului, de admiraţie a frumosului armonios etc. Toate aceste calităţi de ordin superlativ le regăsim în lucrarea dr. Florea Marin, prin care el încearcă şi în bună parte izbuteşte să releve aspecte de îmbinare dintre creaţionism şi evoluţionism, sau evoluţii paralele ale acestora, precum şi aspecte opuse, acceptate ca stimuli competitivi, compatibili cu dorinţa de a se realiza “unitatea în diversitatea” complementar-progresistă. Înţelesul unor astfel de percepţii sugerează că: “O societate modernă are totuşi doi piloni principali, ştiinţa şi religia, care dacă sînt înţeleşi într-un mod raţional şi nu fundamentalist şi dogmatic, rareori intră în coliziune. Un aspect din această lucrare accentuează faptul că ştiinţa şi teologia sînt partenere în căutarea adevărului şi a înţelegerii, iar interacţiunea lor fructuoasă se datorează acestei preocupări comune. Prin delimitarea competenţelor ambelor tabere s-ar putea ajunge la forme constructive de dialog, benefice atît pentru ştiinţele biologice care urmăresc evoluţia materiei vii, cît şi pentru religia bazată pe credinţă şi revelaţie.

Prof. univ. dr. Teodor BUHĂŢEL